Update articol:

Popa (BNR): Şocul inflaţionist vine din şocul pieţelor de energie; politica monetară nu este răspunsul la orice problemă

Cristian Popa

Şocul inflaţionist vine din şocul pieţelor de energie, iar politica monetară nu cred că este răspunsul la orice problemă a societăţii, susţine Cristian Popa, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR), potrivit Agerpres.

“După mai bine de un deceniu, inflaţia redevine, pe bună dreptate, principala preocupare a românilor. Discuţiile sunt ample, şi nu puţine. Însă nu poate exista o discuţie serioasă despre nivelul actual ridicat al inflaţiei fără a vorbi despre pieţele de energie. Eu o spun clar şi răspicat: şocul inflaţionist vine din şocul pieţelor de energie. BNR a analizat atent cifrele: peste jumătate din creşterea ratei inflaţiei în România provine din preţurile mari ale energiei. Impact direct şi indirect. Fundalul de politici monetare şi fiscale prea stimulative în pandemie, pe care a apărut acest şoc, alături de problemele din lanţurile de aprovizionare şi războiul, au favorizat desigur transmisia rapidă a preţurilor mari la energie în restul preţurilor, în principal în cele ale alimentelor, dar nu numai. De aceea aproape toate băncile centrale din lume întăresc politicile monetare. Însă, aşa cum în viaţă banii nu sunt răspunsul la toate problemele, la fel nici politica monetară nu cred că este răspunsul la orice problemă a societăţii. Încă nu am primit o explicaţie concretă cum prin nivelul dobânzilor putem rezolva blocajul din lanţurile de aprovizionare, criza energetică sau criza microcipurilor”, a scris Cristian Popa, pe Facebook.

Acesta a menţionat că BNR, prin instrumentele pe care le are la dispoziţie, acţionează în principal pe partea cererii, singura soluţie fiind creşterea dobânzilor.

“Am mai spus-o şi cu alte ocazii, inflaţia este un simptom al problemelor din economie, al dezechilibrelor şi şocurilor, însă acest simptom poate deveni boala însăşi dacă nu e tratat cum trebuie. Banca Naţională a României tratează acest simptom, cu mai multe instrumente, de peste un an deja, cu un dozaj bine calibrat. Va continua pe acest drum”, a spus oficialul BNR.

BVB | Știri BVB

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (06/10/2022)

Eliberare unitati rezidentiale si locuri de parcare in cadrul One Cotroceni Park

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (06/10/2022)

Finalizarea Programului nr. 6 de rascumparare actiuni

CHIMCOMPLEX S.A. BORZESTI (CRC) (06/10/2022)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

BANCA TRANSILVANIA S.A. (TLV) (06/10/2022)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 03.10.-05.10.2022