Competențele strategice, independența decizională și capacitatea de adaptare la schimbările economice și tehnologice devin tot mai importante pentru eficiența consiliilor de administrație și competitivitatea companiilor românești. Acestea au fost printre principalele concluzii ale conferinței „De la educația administratorilor la leadership în Consiliile de Administrație: dezvoltarea competențelor de guvernanță corporativă în România, în context european”, organizată în 28 octombrie 2026 de Asociația Administratorilor Independenți (AAI) și Bucharest Business School (BBS), școala de afaceri a Academiei de Studii Economice din București.
Conferința a marcat și absolvirea celei de-a doua cohorte Board Leadership Program, program de educație executivă dezvoltat de AAI și BBS, cu susținerea ecoDa, precum și deschiderea înscrierilor pentru o nouă serie.
Alina Prahoveanu, Președinte AAI, a declarat: „Rolul consiliilor de administrație evoluează, iar așteptările față de administratori sunt tot mai complexe. Dincolo de respectarea cadrului legislativ, companiile au nevoie de profesioniști capabili să contribuie la deciziile strategice, să evalueze riscurile și să susțină dezvoltarea pe termen lung. Prin dialogul cu experți din România și Europa și prin Board Leadership Program, ne propunem să contribuim la profesionalizarea consiliilor de administrație și la pregătirea unei noi generații de lideri.”
Evenimentul, desfășurat în Aula Magna a Palatului ASE, a reunit peste 100 de membri ai consiliilor de administrație, directori executivi, investitori, reprezentanți ai instituțiilor și experți români și internaționali în guvernanță corporativă.
Discuțiile au evidențiat trei direcții prioritare pentru îmbunătățirea guvernanței corporative în România:
- Consolidarea rolului strategic al consiliilor de administrație, prin independență decizională, competențe relevante și implicare activă în definirea strategiei și gestionarea riscurilor.
- Adaptarea la transformarea tehnologică și inteligența artificială, care aduc noi oportunități de eficientizare, dar și responsabilități privind supravegherea riscurilor și utilizarea responsabilă a tehnologiei.
- Profesionalizarea guvernanței în companiile de stat și private, prin selecție transparentă, meritocrație, disciplină financiară și adoptarea unor standarde ridicate de transparență, inclusiv prin valorificarea experienței pieței de capital și a investitorilor de private equity.
Perspectivele europene au fost prezentate de Maria Pierdicchi, președinta ecoDa, iar Ramona Nicoleta Dinu, consilier de stat în cadrul Administrației Prezidențiale, a abordat evoluția guvernanței corporative din România în raport cu practicile internaționale.
Cele trei direcții prioritare au fost aprofundate și în cadrul dezbaterii moderate de Radu Crăciun, Vicepreședinte AAI, la care au participat Oana-Mihaela Petrescu, Vicepreședinte AMEPIP, Remus Vulpescu, Director Bursa de Valori București, David Risser, CEO Ethics & Boards, Josephine Galla, Vicepreședinte regional pentru Europa Centrală și de Est și Israel, OpenText, și Andrei Gemeneanu, Președinte ROPEA.
Conferința a marcat și absolvirea celei de-a doua cohorte Board Leadership Program, program de educație executivă dezvoltat de AAI și Bucharest Business School, cu susținerea ecoDa. Cei 29 absolvenți au parcurs șapte module de pregătire susținute de profesori universitari, experți internaționali și practicieni din mediul de afaceri, care au inclus studii de caz și simularea unei ședințe de consiliu de administrație.
Vasile Alecsandru Strat, Decan Bucharest Business School, a precizat: „O parte importantă a valorii programului este chiar schimbul de experiență dintre participanți, profesori și experți și capacitatea fiecăruia de a aplica ceea ce a învățat în situații reale, în consiliile de administrație. Ne dorim ca fiecare generație de absolvenți să contribuie la creșterea calității deciziilor în companiile din România.”
Board Leadership Program se numără printre cei șase finaliști ai categoriei Best Lifelong Learning Initiative la AMBA & BGA Excellence Awards 2027, competiție internațională dedicată performanței și inovației în educația de business.
Înscrierile pentru cea de-a treia cohortă sunt deschise, programul adresându-se administratorilor, antreprenorilor, investitorilor și directorilor executivi cu cel puțin cinci ani de experiență în funcții de conducere.
Mai multe informații despre program și înscrieri sunt disponibile la: https://bbs.ase.ro/programs/executive-certificates-master-classes/board-leadership-program/
Evenimentul a beneficiat de sprijinul partenerilor Bursa de Valori București, Camera de Comerț și Industrie Româno-Canadienă, INOVEO, OpenText și ROPEA.
***
Despre Asociația Administratorilor Independenți (AAI)
Asociația Administratorilor Independenți reunește peste 150 de profesioniști cu experiență în structurile de guvernanță ale companiilor din România și promovează profesionalizarea membrilor Consiliilor de Administrație, educația continuă și aplicarea celor mai bune practici de guvernanță corporativă. Prin programe de formare, schimb de experiență și dialog cu mediul de afaceri și instituțional, AAI contribuie la dezvoltarea competențelor administratorilor și facilitează accesul companiilor la directori independenți cu expertiză strategică și viziune inovatoare. În calitate de membru afiliat ecoDa (Confederația Europeană a Institutelor și Asociațiilor Directorilor Non-Executivi), AAI asigură conectarea cu asociațiile profesionale reprezentative din țările Uniunii Europene. În 2025, AAI a lansat Board Leadership Program, un program de educație executivă dedicat liderilor executivi cu cel puțin cinci ani de experiență în funcții de conducere care doresc să-și consolideze competențele în guvernanță corporativă și leadership strategic. Board Leadership Program reunește profesori și experți de top din mediul academic și de afaceri. Mai multe informații: https://www.administratorindependent.ro/
Despre Bucharest Business School (BBS)
Bucharest Business School este școala de afaceri a Academiei de Studii Economice din București și singura școală de afaceri din România cu acreditare internațională AMBA pentru programe MBA. Cu o experiență de peste 30 de ani în educația executivă internațională, BBS formează antreprenori, manageri și lideri prin programe MBA și de educație executivă, dezvoltate în parteneriat cu instituții de prestigiu din Europa și America de Nord, dedicate leadershipului, guvernanței corporative și transformării digitale. Astăzi, BBS este un reper pe piața educației executive din România și din Sud Estul Europei, cu o comunitate de peste 3.000 de absolvenți activi în companii de top, locale și internaționale. Mai multe informații: https://bbs.ase.ro/