Update articol:
Analiză CNBC

Preferința pentru investițiile în private equity – o provocare pentru bursele de valori

Sursa CNBC

Capitalul privat (private equity) a acaparat scena investițiilor active, ceea ce înseamnă că piața bursieră și investitorii săi s-ar putea confrunta cu mai multe provocări – mai ales în cazul unei recesiuni, conform unei analize CNBC.

Tranziția este deja în curs  și, potrivit managerului de active AllianceBernstein, nu se va termina în curând. Într-o notă adresată clienților în această săptămână, firma a subliniat că urmează un deceniu în care investițiile active se află vor concentra pe private equity.

Analiștii spun că această schimbare aduce probleme potențiale. Lichiditatea ar putea să se restrângă pe burse, provocând o mai mare volatilitate. Și investitorii de retail pot avea mai puține oportunități, deoarece companiile pot atrage capital cu ușurință bani, excluzând listarea pe burse.

Comutarea este în mare parte rezultatul unor randamente relativ scăzute pentru investițiile convenționale, cum ar fi acțiunile, obligațiunile sau numerarul. În schimb, cei care gestionează fonduri de pensii se îndreaptă către investiții „alternative” – capital privat, capital de risc sau fonduri speculative.

Banii alocați pentru private equity (“dry powder”) s-a situat la valori istorice, de aproape 1,1 miliarde de dolari, anul trecut, potrivit analizelor Preqin Private Equity și Bernstein.

În același timp, numărul companiilor cotate la bursă se micșorează, iar piața publică din SUA se micșorează comparativ cu restul lumii.

Pe măsură ce banii se îndreaptă către capitalul privat, o implicare constă în faptul că indicii bursieri majori vor deveni din ce în ce mai afectați de fluctuațiile mari ale prețurilor.

Fondurile de pensii trebuie să strângă ocazional bani în numerar. Dar unele investiții în capital privat au o perioadă de blocaj de 10 ani, a declarat Nancy Davis, șeful departamentului de investiții al Quadratic Capital.

„Înseamnă mai multă volatilitate pe piața publică pentru că din aceste vehicule private nu se poate ieși- nu pot fi cumpărate și vândute când este nevoie de bani”, a declarat Davis pentru CNBC într-un interviu telefonic.

Riscul de volatilitate este mai mare in urmatoarea recesiune economica, a spus ea.

„În timpul următoarei recesiuni – sau în perioada în care activele cresc constant – acești investitori instituționali vor trebui să strângă bani de undeva și va fi de pe bursă, pentru că acesta va fi singurul loc unde pot vinde”, a spus Davis.

Indicele de volatilitate CBOE – așa-numitul „Indice al fricii” de pe Wall Street – a crescut în această săptămână,  deși a fost în mare parte redus în acest an. VIX a scăzut cu 24% din ianuarie.

Directorul BlackRock, Larry Fink, a avertizat cu privire la o alocare prea mare pentru investiții alternative, la o conferință din Boston, în această săptămână. CEO-ul a declarat că investitorii ar putea fi supra-expuși pe alternative, pe măsură ce lichiditatea scade, a raportat Bloomberg.

Dar investițiile alternative nu sunt disponibile pentru toată lumea. Investitorul mediu nu poate fi expus pe societăți cu creștere mare până când acestea nu sunt listate pe bursele publice.

În multe cazuri, companiile nu au aproape nici o nevoie de a deveni publice. Ele pot primi bani relativ ușor pe piețele private și pot supraviețui ani de zile fără capital de la piețele bursiere. Ele evită și unele controale de reglementare și, desigur, controlul acționarilor. În 2012, Legea JOBS a ridicat pragul limită al acționarilor privați de la 500 la 2.000. Acest lucru permite companiilor să rămână privat până la atingerea acestei limite.

Ca urmare, vârsta medie a companiilor care au devenit publice a crescut. Uber, de exemplu, a petrecut un deceniu ca o companie privată, înainte de a se îndrepta spre un debut la New York Stock Exchange în această săptămână.