Update articol:
Irakul este aproape de a semna un acord de 53 de miliarde de dolari, pe 30 de ani, cu Exxon Mobil și PetroChina

Premierul irakian: Nu există legătură între afacerea Exxon din Irak şi sancţiunile impuse Iranului

Premierul irakian Abdul Mahdi (gds.gov.iq) Premierul irakian Abdul Mahdi (gds.gov.iq)

Irakul este aproape de a semna un acord de 53 de miliarde de dolari, pe 30 de ani, cu Exxon Mobil și PetroChina, pentru a dezvolta infrastructura petrolieră în sud, parte a unui mega-proiect energetic, a spus premierul irakian Abdul Mahdi, negând orice legătură între această investiţie  și permisiunea SUA pentru ca Irakul să facă afaceri în continuare cu Iranul.

Irakul se așteaptă să obţină 400 de miliarde de dolari în 30 de ani, dacă afacerea va fi în vigoare, a spus premierul. Proiectul implică dezvoltarea zăcămintelor Nahr Bin Umar și Artawi și creșterea producției din cele două câmpuri la 500.000 de barili pe zi (bpd) de la aproximativ 125.000 bpd acum, a spus Abdul Mahdi. Proiectul este esențial pentru alimentarea cu apă a câmpurilor petrolifere din sud pentru a stimula presiunea și a menține producția constantă.

Presa internaţională l-a citat luni pe ambasadorul Iranului la Londra spunând că Statele Unite vor acorda derogări Irakului, permițându-i să facă afaceri în continuare cu Iranul, în schimbul semnării unui acord de negociere între Washington şi  Bagdad.

“Discuțiile dintre ministerul irakian de petrol, Exxon Mobil și PetroChina se concentrează asupra modului de împărțire a profiturilor, dacă prețurile petrolului vor crește sau vor scădea”, a declarat Abdul Mahdi ca răspuns la o întrebare Reuters cu privire la obstacolele în calea unui acord final. “Acordul durează 30 de ani, astfel de detalii financiare sunt sensibile și ar trebui negociate mai mult timp”, a adăugat el.

Irakul este cel de-al doilea mare exportator de petrol din OPEC și își propune pe termen lung stimularea producției reduse de decenii din cauza războiului şi a sancțiunilor. Astfel de proiecte sunt printre cele mai valoroase câştiguri din lume pentru companiile petroliere internaționale. Un acord inițial ar fi un mare impuls pentru planurile companiei Exxon Mobil de a se extinde în Irak.

Irakul este, de asemenea, una dintre singurele țări din lume care are relații de prietenie atât cu Statele Unite, cât și cu Iranul.

Exxon Mobil și PetroChina vor construi un proiect de injecție cu apă pentru a alimenta puțurile de petrol din sud, precum și pentru a reabilita și construi noi conducte de export, a spus Abdul Mahdi. Proiectul își propune, de asemenea, să proceseze 100 de milioane de metri cubi de gaz natural pe zi din câmpurile Artawi și Nahr Bin Umar.

Irakul nu importă petrol și are o derogare din partea Statelor Unite, permițându-i să importe gaze naturale iraniene.

“Sancțiunile SUA sunt împotriva țărilor care cumpără numai petrol iranian, iar Irakul nu cumpără ţiței iranian. Pentru gaze, în măsura în care știu, (derogările care se termină la cererea SUA) nu vor afecta (importurile de gaze) chiar acum. Derogările la gaze rămâne în picioare”, a declarat un oficial irakian pentru Reuters.   

Actualizare: Iranul anunţă puterile mondiale asupra deciziei sale de a suspenda aplicarea „unora dintre angajamente” (vezi reacţia Franţei, Marii Britanii şi Germaniei)