Economiștii americani Robert E. Hall și Michael Woodford au câștigat Premiul Nobel pentru Economie 2026 pentru contribuțiile lor la dezvoltarea modelelor economice care ajută guvernele și băncile centrale să gestioneze recesiunile, inflația și alte șocuri economice.
Cercetările celor doi laureați au schimbat modul în care sunt fundamentate politicile monetare și fiscale, demonstrând importanța deciziilor individuale ale consumatorilor și companiilor pentru stabilitatea economiei.
Premiul Nobel pentru Economie 2026 a fost acordat luni, 12 octombrie, profesorilor americani Robert E. Hall, de la Universitatea Stanford, și Michael Woodford, de la Universitatea Columbia, pentru cercetările privind „fundamentele microeconomice ale stabilizării macroeconomice”, a anunțat Academia Regală Suedeză de Științe.
Cei doi economiști au dezvoltat modele macroeconomice care permit autorităților să înțeleagă mai bine fluctuațiile economice și să adopte măsuri monetare și fiscale pentru limitarea efectelor recesiunilor și ale perioadelor de supraîncălzire economică.
Potrivit Academiei Regale Suedeze de Științe, cercetările laureaților au oferit o bază teoretică solidă pentru modelele utilizate în prezent de băncile centrale și guvernele din întreaga lume.
„Activitatea laureaților ne-a oferit o bază teoretică solidă pentru modelele utilizate astăzi de băncile centrale și guvernele din întreaga lume”, a declarat John Hassler, președintele Comitetului pentru Premiul în Științe Economice, potrivit Reuters.
Acesta a subliniat că noile instrumente economice permit o gestionare mai eficientă a șocurilor, inclusiv a crizelor energetice sau a modificărilor bruște ale consumului gospodăriilor.
-
Cum au schimbat cei doi economiști modul în care sunt gestionate crizele
Cercetările premiate în acest an au contribuit la modernizarea teoriilor economice dezvoltate de John Maynard Keynes, care susțineau intervenția statului pentru atenuarea fluctuațiilor economice.
În mod tradițional, guvernele și băncile centrale încearcă să stimuleze economia în perioadele de recesiune prin reducerea dobânzilor și creșterea cheltuielilor publice. În schimb, atunci când economia crește prea rapid și inflația se accelerează, autoritățile pot majora dobânzile și restrânge stimulentele fiscale.
Crizele petroliere din anii 1970 au demonstrat însă limitele modelelor economice utilizate la acea vreme. Economiile occidentale s-au confruntat simultan cu inflație ridicată, șomaj și creștere economică slabă, fenomen cunoscut sub numele de stagflație.
Robert Hall și Michael Woodford au contribuit la reconstruirea fundamentelor teoretice ale politicilor de stabilizare, pornind de la comportamentul concret al gospodăriilor și companiilor.
În loc să analizeze exclusiv relațiile statistice dintre inflație, producție și consum, cei doi au demonstrat că evoluția economiei trebuie explicată și prin deciziile individuale privind economisirea, cheltuielile, investițiile și stabilirea prețurilor.
Această abordare a devenit una dintre bazele macroeconomiei moderne.
-
Rolul așteptărilor privind inflația și dobânzile
Robert Hall a studiat modul în care consumatorii își stabilesc cheltuielile în funcție de veniturile anticipate și de perspectivele economice.
Cercetările sale au arătat că deciziile privind consumul nu depind doar de veniturile actuale, ci și de așteptările privind situația financiară viitoare.
Michael Woodford s-a concentrat asupra modului în care companiile stabilesc prețurile și asupra influenței politicii monetare asupra economiei.
Un element important al cercetărilor sale îl reprezintă faptul că firmele nu modifică întotdeauna imediat prețurile ca reacție la schimbările economice. Aceste rigidități contribuie la explicarea efectelor pe care deciziile băncilor centrale le au asupra producției, ocupării forței de muncă și inflației.
Lucrările lui Woodford au evidențiat, de asemenea, importanța comunicării băncilor centrale cu piețele financiare și cu publicul.
Atunci când o bancă centrală explică modul în care intenționează să gestioneze dobânzile și inflația, aceasta poate influența așteptările gospodăriilor și companiilor, contribuind astfel la stabilizarea economiei.
Această abordare stă la baza unor instrumente moderne de politică monetară, inclusiv comunicarea privind evoluția viitoare a dobânzilor, cunoscută drept forward guidance.
-
Cercetări relevante pentru crizele economice recente
Academia Regală Suedeză de Științe consideră că modelele dezvoltate de cei doi economiști au contribuit la îmbunătățirea capacității autorităților de a răspunde unor crize majore, inclusiv pandemiei de COVID-19 și șocurilor energetice din ultimii ani.
Cercetările au oferit instrumente pentru evaluarea efectelor reducerilor sau majorărilor de dobândă, ale stimulentelor fiscale și ale schimbărilor în comportamentul consumatorilor.
Potrivit Comitetului Nobel, aceste contribuții au făcut posibilă gestionarea mult mai eficientă a crizelor macroeconomice decât în trecut.
-
Premiu în valoare de 12 milioane de coroane suedeze
Robert E. Hall, în vârstă de 83 de ani, este profesor la Universitatea Stanford și cercetător asociat instituției Hoover. Michael Woodford este profesor de economie politică la Universitatea Columbia din New York.
Cei doi laureați vor împărți premiul în valoare de 12 milioane de coroane suedeze, echivalentul a aproximativ 1,2 milioane de dolari.
Premiul pentru Economie, denumit oficial „Premiul Sveriges Riksbank în Științe Economice în memoria lui Alfred Nobel”, a fost instituit în 1968 de Banca Centrală a Suediei și acordat pentru prima dată în 1969.
Spre deosebire de celelalte premii Nobel, acesta nu a fost prevăzut în testamentul lui Alfred Nobel, ci a fost creat ulterior.
În 2025, premiul a fost acordat economiștilor Joel Mokyr, Philippe Aghion și Peter Howitt pentru cercetările privind creșterea economică determinată de inovare și procesul de „distrugere creatoare”.
| Știri BVB