“Suplimentarea de la 75 miliarde euro la 90 miliarde euro va permite acoperirea necesarului de finanţare prin emisiuni de euroobligaţiuni pe pieţele internaţionale de capital din 2025 şi 2026, precum şi derularea unor operaţiuni de refinanţare anticipată. Programul ‘Medium Term Notes’ (MTN) este o facilitate prin care Ministerul Finanţelor colaborează cu instituţii financiare pentru a lansa emisiuni periodice de obligaţiuni pe pieţele externe. Acest program oferă flexibilitate şi rapiditate în accesarea pieţelor internaţionale de capital, având un cadru juridic standardizat care permite emiterea de obligaţiuni în condiţii favorabile”, se arată într-un comunicat transmis de Guvern.
Programul-cadru “Medium Term Notes” a fost aprobat în anul 2010 cu o valoare de 7 miliarde euro. În prezent, plafonul acestuia este de 75 miliarde euro, iar valoarea obligaţiunilor emise este de aproximativ 73,3 miliarde euro.
“În contextul nevoilor de finanţare din 2025, se estimează emisiuni de euroobligaţiuni în valoare de aproximativ 13 miliarde euro. Totodată, în cursul acestui an vor ajunge la maturitate euroobligaţiuni în valoare de aproximativ 2 miliarde de euro. Scopul acestei măsuri este de a asigura un cadru flexibil şi eficient pentru gestionarea datoriei publice şi pentru protejarea finanţelor publice de eventuale şocuri externe care ar putea afecta costurile de finanţare”, menţionează sursa citată.
Ministerul Finanţelor va continua să finanţeze datoria publică prin emiterea de obligaţiuni de stat pe pieţele internaţionale de capital, “pentru a menţine şi consolida rezerva financiară în valută”, se mai arată în comunicat.
“Scopul este de a asigura suficientă acoperire pentru necesarul brut de finanţare şi a preveni eventualele şocuri externe care ar putea afecta costurile de finanţare şi refinanţare a datoriei publice. Ministerul va pregăti etapele legale necesare pentru a valorifica oportunităţile de pe pieţele internaţionale, asigurând o prezenţă constantă a României pe aceste pieţe”, precizează aceeaşi sursă.