Update articol:

Puchiu (CDR): ADR trebuie să fie ordonator de credite; momentan, Autoritatea este un chihuahua pe care scriem ”killer”

Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) ar trebui să fie ordonator principal de credite şi e important ca aceasta să realizeze şi să publice atât un Barometru al calităţii serviciilor publice, cât şi un catalog al acestora, altfel instituţia este un chihuahua pe care scriem “killer”, a declarat, luni, într-o dezbatere publică organizată la Guvern, pe marginea înfiinţării ADR, Radu Puchiu, coordonator Task Force IT&C în cadrul Coaliţiei pentru Dezvoltarea României (CDR).

“Ne-a bucurat ideea de creare a unei Autorităţi şi este foarte important ca aceasta să fie autoritate, nu doar o instituţie. Autoritatea pentru Digitalizarea României ar trebui să fie ordonator principal de credite şi, dacă se poate, veniturile pe care le realizează să le poată folosi, pentru că altfel nu ai nicio motivaţie să colectezi niciun ban. Sediul Autorităţii ar trebui să fie în Palatul Victoria, pentru că altfel nu se poate crea o legătură clară între prim ministru, dorinţa acestuia pentru digitalizare şi prioritatea acordată digitalizării. De asemenea, e importantă obligativitatea de a prezenta un raport lunar în faţa Guvernului. Dacă preşedintele ADR ar fi obligat să prezinte lunar progresul, ar avea un instrument foarte puternic de a motiva toţi ceilalţi miniştri, ministere şi a-i coordona. Ce mai vedem ca un punct important pentru a da putere Autorităţii este obligaţia de a realiza şi publica un Barometru al calităţii serviciilor publice, să vedem care sunt cele mai fierbinţi interacţiuni cu administraţia publică şi cum se pot rezolva”, a spus Puchiu.

Potrivit reprezentantului CDR, Autoritatea trebuie să joace un rol important în coordonarea avansării României în clasamentul DESI – Digital Economy Society Index.

Pavel Popescu, PNL: “Susţin ca salarizarea în Autoritatea pentru Digitalizarea României să fie una pe măsură pentru profesionişti”

“Ultimul punct la care vreau să fac referire este cum măsurăm succesul, cum vedem dacă Autoritatea funcţionează. Aici, cred că sunt două zone importante: menţionarea clară a responsabilităţii coordonării acestui efort de avansare în clasamentul DESI – Digital Economy Society Index, respectiv de a realiza, publica şi menţine un Catalog al serviciilor publice. Nimeni nu ştie, în prezent, câte servicii publice avem în România”, a afirmat Radu Puchiu.

Acesta a menţionat, totodată, la momentul actual, ADR este “un soi de chiuhaua pe care scriem ‘killer'”, iar important este “să punem ceva muşchi pe acest chihuahua, dacă vreţi să aibă un efect şi să devină atât de important pe cât se doreşte”.

“Aş vrea să fac o remarcă generală, un lucru care este foarte evident. S-a declarat încă de la început să digitalizarea este o prioritate zero a Guvernului actual, însă între această declaraţie de importanţă deosebită şi paşii făcuţi imediat sunt nişte diferenţe. Venind la subiectul ADR, ştiu că nu va fi o lege perfectă din prima şi mă bucur că nu-i aşa, însă ce avem de faţă este un soi de chihuahua pe care scriem ‘killer’… Ideea şi propunerile cu care venim: important să punem ceva muşchi pe acest chihuahua, dacă vreţi să aibă un efect şi să devină atât de important pe cât se doreşte. În primul rând, scopul principal ar trebui să fie transformarea digitală, nu digitalizarea, pentru că digitalizarea va duce la o digitalizare a birocraţiei existente. Veţi lua procesele şi le veţi transforma în digital. Cred că e mult mai important să se transforme oricare serviciu public, iar propunerea concretă la primul punct din HG este transformarea colaborativă a serviciilor publice folosind soluţii oferite de tehnologia informaţiei, nu digitalizarea. Apoi, cred că este important să introducem în Hotărârea de Guvern misiunea de coordonare a efortului de educaţie digitală a sectorului public, a administraţiei publice”, a subliniat specialistul, citat de Agerpres.

Conform Notei de fundamentare care însoţeşte Hotărârea de Guvern privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Autorităţii pentru Digitalizarea României, entitatea se organizează şi funcţionează ca structură cu personalitate juridică în cadrul aparatului de lucru al Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului având rolul de a realiza şi asigura implementarea strategiilor şi a politicilor publice în domeniul digitalizării.

BVBStiri BVB

MECANICA FINA SA (MECE) (23/07/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (23/07/2021)

Raport conf. art. 92 ind. 3 Legea 24/2017

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (23/07/2021)

Prelungire credit overdraft - Dendrio Solutions

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (23/07/2021)

Solicitare completare ordine de zi AGA 11.08.2021