• Sănătatea publică devine o problemă de siguranță națională

• Amenințarile legate de schimbările climatice reclamă o atitudine proactivă și colectivă a instituțiilor deoarece provocarile sunt imense

Suntem la finele lui 2020 și datele pentru economia europeană arată că șocul pandemiei este mai puternic decât cel provocat de Marea Recesiune, potrivit Raportului de analiză a convergenței “România – Zona Euro MONITOR”.

Marea Închidere (Lockdown) a condus la o scădere dramatică, de două cifre, a PIB-ului în cele mai multe țări din UE în trimestrul 2-diminuare unică prin amploare după al doilea război mondial. Revenirea economică a fost spectaculoasă în trimestrul 3 peste tot în Europa, așa cum era de așteptat. Valul doi al pandemiei a încetinit, sau chiar întrerupt revenirea economiilor în trimestrul 4, din 2020, conform documentului.

Raportul precizează: “Economiile, societatea în ansamblu, continuă războiul sui generis cu Pandemia, care reclamă mobilizare de resurse exemplară. Bugetele publice sunt în încordare extremă, chiar și în țări dezvoltate. Redresarea este așteptată, ca nivel al PIB, în 2022, dar în condiții de schimbări adânci în economii, ce sunt accelerate de noile tehnologii (digitalizare, robotizare, etc.), de nevoia de a răspunde la schimbarea de climă ca amenințare existențială.

Se modifică în mod fundamental perspectiva: există acum vaccinuri care permit să învingem pandemia și care ajută redresarea economică. Nu mai este vorba de un orizont de timp îndepărtat fiindcă vacinarea va lua avânt în UE, în România, în prima parte din 2021. Aceasta va ajuta redresarea economiei, va crea o altă stare de spirit, de optimism. Harta riscurilor ilustrează acest moment de inflexiune în anul 2021: de la o iarnă plină de suferință se va trece într-o primăvară nu numai de speranțe, ci de redresare într-un context favorabil privind lupta cu pandemia. Aceasta nu semnifică în mod necesar că necazurile multor sectoare economice se vor sfârși. În plus, pandemia va lăsa răni adânci, o moștenire grea.

Sănătatea publică devine o problemă de siguranță națională – fiindcă ne vom mai confrunta cu virusuri, ca și alte evenimente extreme (ex: atacuri cibernetice). Mai mult decât orice altceva, este vorba însă de impactul schimbarilor climatice. Esențial este să învățăm din această criză sanitară teribilă și să dezvoltăm sistemele de protecție medicală, sistemul sănătății publice. În România, acest adevăr s-a revelat mai dramatic decât în alte țări europene. Schimbarea de climă, ca amenințare existențială, alte pericole majore, cer bugete publice robuste, sisteme economice mai versatile, cetățeni cât mai bine informați și comunicare publică exemplară, capabilă să combată manipulări și știri false (fake news). Economiile nu au însă capacități similare de a răspunde la șocuri adverse. Este o provocare imensă pentru România,
care are instituții mai fragile, un buget public cu resurse firave și un deficit bugetar structural mare.

Dacă acum suntem într-o perioadă de mare vitregie (criză sanitară și criză economică), în anii ce vin vom trece printr-o mare tranziție – indusă de nevoia de combatere a încălzirii globale, de “înverzire”, transformare structurală a economiilor, proces care va stresa bugete publice și private. Această tranziție își va pune pecetea pe agende publice naționale, pe programele Uniunii Europene, pe condiționările ce acompaniază utilizarea fondurilor europene.

Riscurile ce derivă din schimbarile climatice devin o preocupare tot mai mare întrucât, în pofida magnitudinii, acestea nu sunt reflectate corespunzător în prețuri si în evaluări de tip rating.

Oficiali europeni, inclusiv la varful BCE – președintele Christine Lagarde, vice-președintele Luis de Guindos și alții, arată că amenințarile legate de schimbările climatice reclamă o atitudine proactivă și colectivă a instituțiilor deoarece provocarile sunt imense. Isabel Schnabel, membru al conducerii executive a BCE, subliniază că, atunci cand piețele esuează, este nevoie de acțiune colectivă în a face față schimbărilor climatice (discurs la conferința BCE, 28 sept.2020).

Oficialii BCE reiau în esență mesajul cheie din faimosul raport Stern din 2006, care nota miopia piețelor față de problematica schimbării de climă, care ar fi mai gravă decat cea care privește relația între industria financiară și economia reală.

În acest sens, rolul băncilor centrale nu se rezumă la achiziția de active financiare dovedindu-se astfel că sunt instituții ce promovează standarde de sustenabilitate agreate la nivel internațional cu efecte pozitive inclusiv pentru susținerea obiectivelor de stabilitate financiară.
Bugetele publice au trecut în prim plan pentru combaterea efectelor pandemiei și crizei economice, chiar dacă bănci centrale au continuat/extins operațiuni ne-convenționale prin QE și rate de politică monetară foarte joase (chiar negative). Au crescut mult deficite bugetare prin cheltuieli nepermanente – pentru a susține cererea, firme, șomajul tehnic, etc. Însă ce fac economii dezvoltate nu pot face automat economii emergente. Spațiu de manevră mai mare au economiile emergente cu deficite mici, mai robuste, care beneficiază de backstopuri (aranjamente cu bănci centrale mari), sau care fac parte din UE”.

Constrângeri macroeconomice pentru combaterea Pandemiei și crizei economice în România

Raportul examinează lupta cu pandemia și criza economică, spațiul de manevră limitat al autorităților publice din România din cauza deficitelor publice mari ante pandemie, a constrângerilor pe care le întâmpină o bancă centrală ce nu emite monedă de rezervă și în condițiile unor deficite externe considerabile.

Documentul menționează: “România a pornit lupta contra Covid-19 cu un deficit bugetar structural mare (peste 4% din PIB, cel mai mare în UE) și deficit extern singular (cel mai mare între economiile emergente din UE -); a și intrat în procedura de deficit excesiv la începutul lui 2020, singurul stat din UE. Deficitul bugetar în 2020 va fi peste 9% din PIB, în linie cu deficite în economii emergente din regiune, dar pornind de la handicapul menționat, care a redus considerabil spațiul de manevră. Declinul PIB în 2020 va fi, probabil, in jur de 5% având în vedere valul doi al pandemiei și subperformanța agriculturii din cauza secetei.

În 2021, cele mai multe state UE vor avea deficite bugetare în scădere considerabilă (vor fi reduse cheltuieli nepermanente, provocate de pandemie și criza economică); numai România ar rămane cu deficitul la un nivel peste 8% dacă nu s-ar efectua ajustări, în condițiile unei creșteri cu 14% a punctului de pensie). România ar ieși din tabloul general, ar dispărea efectul unui deficit comparabil cu cele din regiune. Iar piețele financiare nu ar finanța ani în șir deficite de peste 8% din PIB. Am ajunge în 2022 cu datoria publică la peste 55% din PIB și finanțarea ar fi tot mai problematică.
Deși regulile fiscale în UE sunt suspendate în 2020 și 2021, corecția macroeconomică trebuie să înceapă în România. În economii emergente cu echilibre precare intervine pericolul „nonliniarităților”.

După 2009 băncile centrale au căpătat un rol crescut în gestionarea consecințelor crizei financiare. Pandemia a făcut misiunea și mai dificilă și găsim aici o explicație pentru care bancheri centrali nu contenesc în a evoca limite ale puterii instrumentelor cu care operează cerând totodata guvernelor să facă mai mult.

În spate se află teza susținută de Olivier Blanchard și alți economiști, potrivit căreia rate naturale foarte scăzute (rate de politică monetară scăzute) ar permite o îndatorare mai mare în condițiile pandemiei. Fiindcă, dacă dinamica economică ar revela rate de creștere economică superioare ratelor dobânzii, guvernele ar putea să practice inclusiv deficite bugetare primare atât timp cât are loc în timp stabilizarea
nivelului datoriei publice ca pondere în PIB. Logica aceasta este validă dacă rata naturală scăzută persistă mult timp. Dacă însă se modifica condiții structurale în economie, relația amintită s-ar putea să nu mai fie validă. Iar pentru economii emergente, fragile, există pericolul nonliniarităților: o rata de dobândă ce poate crește rapid și copleși rata de creștere economică – ceea ce privește sustenabilitatea datoriei publice și accesul pe piețe financiare.

Problema pentru România nu este stocul de datorie, care a fost de cca. 35% din PIB în 2019, dar ce poate deveni o problemă mare în câțiva ani. Este o problema în esență de flux, de presiuni pe buget (deficite) în condițiile în care veniturile fiscale sunt foarte joase – sub 27% din PIB (cele mai scăzute în UE exceptând Irlanda). O creștere a cheltuielilor permanente ce înrăutățeste deficitul structural ar duce la scăderea rating-ului suveran, la creșterea cheltuielilor cu serviciul datoriei publice. Aceasta ar invalida o prezumție cheie în argumentația a la Blanchard, un nivel scăzut al
ratei dobânzii. Fiindcă, dacă rata de creștere economică scade în mod substanțial (dincolo de impactul pandemiei asupra PIB-ului potențial) și dacă există un deficit primar considerabil, invalidarea argumentației amintite este întărită: în timp ce rata de creștere economică se reduce, rata dobânzii urcă simultan cu un deficit primar în extindere – cele trei variabile se deteriorează lovind stabilitatea economică.

România trebuie să înceapă corecția macroeconomică în 2021, care depinde in mod covarsitor de reducerea deficitului bugetar structural. Această corecție trebuie să fie graduală, pe cativa ani.

O viteză excesivă de corectie ar reintroduce economia în recesiune. Nici un deficit de 7% din PIB în 2021 nu va fi însă ușor de atins, mai ales dacă deficitul final în 2020 va depăși 9,5% din PIB. În 2024 deficitul bugetar ar trebui să fie adus sub 3% din PIB pentru a crea premise necesare de accedere în Mecanismul Cursurilor de Schimb2/MCS2. Teza că este posibilă intrarea în Uniunea Bancară (UB) înainte de intrarea în MCS2 nu este convingătoare. Fiindcă și pentru intrarea în UB este necesară o consolidare bugetară solidă, alaturi de o evaluare temeinică a activelor sistemului bancar (asset quality review).

Pentru finanțarea deficitelor este nevoie de un program credibil de corecție pe termen mediu (3-4 ani), cu sprijin masiv din partea fondurilor europene. În acest scop, este nevoie de un program de reziliență și redresare al Romaniei care să se concretizeze în proiecte care pot fi lesne finanțate din resurse europene.

Raportul accentuează problematica utilizării fondurilor europene. Banii europeni pot susține cererea și oferta agregate interne în perioada de corecție macroeconomică, care ar trebui să acopere perioada 2021-2024. Un mesaj cheie al Raportului este că se poate realiza corecție economică concomitent cu redresare și transformare a economiei, de modernizare instituțională, dacă procesul de consolidare a bugetului este gradual, realist și credibil și dacă se face absorbție masivă de fonduri europene. Se arată că ceea ce este numită “Chestiunea macroeconomică a utilizării fondurilor europene” este adesea subestimată în dezbaterea publică de la noi din cauza
unui clișeu simplificator: că banii europeni apar pe ambele laturi ale bugetului public – la venituri și cheltuieli. Se neglijează că ce contează pentru atenuarea efectului contracționist al corecției este injectarea masivă de resurse suplimentare în sistemul economic. Această injectare de resurse suplimentare, din bugetul multianual al UE și Fondul de reziliență și redresare, împletește efecte cantitative cu efecte calitative.

Corecția macroeconomică (reducerea deficitului bugetar) trebuie să aibă în vedere atât restructurare de cheltuieli cât și venituri fiscale/bugetare în creștere. Regimul fiscal trebuie să fie transparent și echitabil; toți cetățenii și firmele să plătească – să se elimine portițe (loopholes) care fac regimul fiscal inechitabil. Să nu se tolereze evaziunea fiscală, ca și optimizări fiscale incorecte (tax avoidance), rente necuvenite. Consolidarea bugetară (deci nu numai fiscală, deoarece privește și creștere de venituri) ar crea premise pentru intrarea în MCS2 (ERM2), ca anticameră la zona euro.
Este nevoie de un buget public robust. Este vitală asigurarea de bunuri publice esențiale pentru economie: sănătate publică, educație publică, combaterea schimbării de climă ca amenințare existențială, infrastructura de bază (drumuri, cale ferată, amenajarea teritoriului). Starea sistemului de sănătate publică cere nu numai reforme profunde, ci și resurse suplimentare; și pentru educație este valabilă observația. În Raport se arată cât de puțin alocă bugetul public pentru educație și sănătate față de alte state membre ale UE. Să țintim venituri fiscale anuale de 30% din PIB în 3-4 ani, prin eliminarea portițelor de eludare a fiscului, prin mărirea bazei de impozitare, prin colectare mai bună (digitalizarea ANAF poate ajută), etc.
Cu alte venituri proprii, pe lângă cele fiscale, resursele proprii ale bugetului public ar putea ajunge la peste 32-33% din PIB în câțiva ani. Cu bani europeni resursele bugetului public ar putea ajunge la 35-36% din PIB.

În Europa (UE) este la ordinea zilei creșterea veniturilor fiscale/bugetare prin combaterea evaziunii fiscale și a optimizărilor fiscale (tax avoidance); România trebuie să valorifice această nouă abordare (prin viziune și comportament) a partenerilor din UE.

Raportul se referă la gradul de robustețe a sistemului bancar autohton, capacitatea de a rezista la șocuri puternice având în vedere efecte ale Pandemiei. BNR a luat măsuri în vederea diminuării efectelor negative generate de pandemie. Pe lângă reducerea graduală a ratei de politică monetară și a flexibilizării cadrului de reglementare în contextul pandemiei, s-a recomandat instituțiilor de credit consolidarea fondurilor proprii inclusiv prin restricții legate de distribuirile
de dividende. Totodată, moratorii la plata creditelor au sprijinit debitorii în a gestiona mai ușor efectele pandemiei. Ca și în celelalte state din UE, un test major pentru bănci va fi anul 2021, când posibile dificultăți de lichiditate pentru unele companii pot deveni probleme de solvență. Aceasta situație va afecta și bugetul public.

Vaccinurile contra Covid-19 demonstrează că oamenii trebuie sa aibă încredere în știință, în cunoaștere. Dacă proiectul Manhattan a durat cca. 6 ani, programul Apollo cca. 10 ani, crearea unor vaccinuri eficace contra Covid-19 a durat mai puțin de 1 an; este o extraordinară realizare a științei medicale, o dovadă a puterii minții umane în slujba binelui. Vaccinurile sunt o dovadă a bunei conclucrări între guverne și industria farma –o mostră exemplară de parteneriat public privat (guvernele au finanțat în buna masură cercetările și operaționalizarea rezultatelor
științifice).

Pe fondul crizelor cu care se confruntă și al transformarilor economice induse, al pericolelor neconvenționale ce cresc în intensitate (de la impactul schimbarilor de climă la atacuri cibernetice), al implicațiilor de ordin geopolitic, guvernele vor fi mai active în economie în anii ce vin, indiferent de culoarea politică; politici industriale vor prolifera. Bănci de dezvoltare vor căpăta relief sporit în economii emergente.
Este nevoie de sisteme mai incluzive, de capacitate sporită de a absorbi șocuri adverse, de mai mult capital social (în accepțiunea lui Robert Putnam), ce acum sunt în erodare în numeroase state europene, precum și în alte state din lume. Problema distribuțională se va accentua – a devenit vizibilă și în economii dezvoltate după 2009, odată cu criza financiară, iar pandemia o intensifică.

Ordinea mondială este în schimbare, cu noi puteri globale; se dă o luptă între modele economice, de societate, între democrația iliberală și sisteme autoritariste. Geopolitica trebuie însă conciliată cu nevoia de bunuri publice globale (global commons). În acest context, noua administrație americană poate stopa demantelarea aranjamentelor multilaterale, poate învigora relația transatlantică, cu revenirea SUA în Acordul de la Paris, examinarea fără prejudecăți a statutului
OMC (WTO), etc.

Fed s-a alaturat rețelei de bănci centrale și instituții de reglementare, 83 la număr, care au în atenție impactul schimbărilor climatice (The Network for the Greening the Financial System/NGFS). De notat că din luna septembrie a.c. Banca Națională a României este membru al NGFS. Instituții internaționale precum Fondul Monetar Internațional si Banca Reglementelor Internaționale au statut de observatori ai NGFS, alături de alte 11 organizații globale.
Este esențial ca UE sa fie mai coezivă pentru a putea juca un rol global mai viguros. Fondul de reziliență și redresare poate contribui mult în acest scop daca va ajuta, alături de cadrul financiar multianual, reducerea divergențelor economice în UE, dacă va avea o funcție de stabilizare macroeconomică și de refacere, daca va îmbina în mod înțelept reducerea de riscuri cu „împartirea riscurlor” (risk sharing) ca mecanism de solidaritate. De aceea sunt de salutat pașii
către întărirea Uniunii Bancare printr-o schema colectivă de garantare a riscurilor (EDIS) și către un safe asset (activ sigur)”.

Raportul a fost realizat de Daniel DĂIANU (coordonator), Amalia FUGARU, Anca GĂLĂȚESCU, Gabriela MIHAILOVICI, Bogdan MOINESCU, Ioana MUNTEAN, Iulian PANAIT, Mirela ROMAN, Florian Neagu, invitați: Csaba Bálint, Dan Cristian PĂLĂNGEAN