Politica externă a Uniunii Europene este inadecvată pentru a menține Europa în siguranță în lumea de astăzi a politicii marilor puteri și a incertitudinii, potrivit unei analize publicate de European Council on Foreign Relations (un think-tank paneuropean cu birouri în șapte capitale europene).

Conform articolului, în ultimii cinci ani, încrederea dintre Bruxelles și statele membre a scăzut, iar următorii cinci ani anunță presiuni acute asupra Europei, mai ales că Rusia, China și SUA subminează instituțiile multilaterale și folosesc comerțul, datele financiare și garanțiile de securitate mai degrabă drept instrumente de putere, decât drept bunuri publice globale.

Potrivit articolului citat, noua echipă de conducere de la Bruxelles trebuie să reoperaționalizeze apărarea europeană, să construiască un puternic pilon european în cadrul NATO și să ia în considerare inovațiile, cum ar fi Consiliul European de Securitate.

În ultimii cinci ani, UE a fost mai puțin relevantă, mai puțin activă și mai puțin unită decât s-a sperat după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona în 2010. În următorii cinci ani ar putea fi și mai greu: lumea se îndreaptă spre o nouă ordine pe baza concurenței geopolitice și a armonizării legăturilor economice, culturale și chiar climatice globale. Europenii sunt în pericolul de a deveni jucători fără putere în lupta pentru supremație dintre China, Rusia și Statele Unite, arată autorii articolului.

Aceștia sunt de părere că europenii au puterea de a-și lua destinul în mâinile lor: “În mod colectiv, statele membre ale UE au: cea mai mare piață unică din lume; cheltuieli mai mari de apărare decât orice altă putere înafară de SUA; cel mai mare corp diplomatic din lume; și cele mai înalte niveluri ale cheltuielilor pentru dezvoltare. Dar dacă europenii nu își pot valorifica potențialul colectiv – prin UE sau prin alte mecanisme – aceste date impresionante vor însemna foarte puțin. Asigurarea acestei pârghii va necesita o înțelegere clară a slăbiciunilor europene și o evaluare cinstită a motivelor pentru care persistă.

Este timpul pentru o astfel de contabilitate – și nevoia este urgentă. Noua echipă de conducere a UE va prelua mandatul la sfârșitul anului 2019. Dacă nu înțeleg provocarea cu care se confruntă și nu vor dobândi instrumentele necesare pentru a schimba abordarea Europei față de politica externă, probabil că nu va conta ce va veni după ei”.

Conform analizei, multe dintre tendințele care au exercitat presiuni asupra UE ar putea deveni mai acute în următorii cinci ani: “Statele Unite ale Americii, sub administrațiaTrump, urmăresc în mod activ ideea de a lansa război economic împotriva UE pentru a-și face face jocul în disputele comerciale. Subminează în mod activ UE, solicitând guvernelor din Europa Centrală și de Est să spună dacă își doresc într-adevăr ca relațiile lor de securitate cu SUA să fie ținute ostatice problemelor bilaterale ale Washingtonului cu Berlinul și Bruxelles-ul. Iar în lunile următoare se va vedea că unitatea UE se află sub o mare presiune în Orientul Mijlociu și în relațiile cu țări precum Rusia și Turcia. Dar China va fi cea mai mare sursă de dificultăți transatlantice.

Relația trilaterală dintre SUA, China și UE va determina forma economiei globale în secolul următor; cele trei reprezintă în totalitate jumătate din PIB-ul mondial. UE a făcut recent o treabă destul de bună in a crea un front comun în politica economică externă față de China, dar a fost mai puțin eficientă în a răspunde provocării geopolitice a Chinei în Asia de Est sau chiar în Africa și Orientul Mijlociu. În ciuda eforturilor depuse, UE nu și-a dat seama că împărtășește cu SUA un interes comun în abordarea provocării din partea Chinei și găsirea unei modalități de a forma un front unit sau, chiar mai bine, de a utiliza problema lor comuna pentru a ușura tensiunea dintre Washington și capitalele europene.

În ceea ce privește Rusia, UE a depășit așteptările, adoptand și menținând un regim de sancțiuni dure după invazia rusă a Ucrainei în 2014. Cu toate acestea, Europa nu și-a definit niciodată în mod real interesele față de Rusia. UE este menită să aibă o politică duală de sancțiuni și angajament, dar nu are o politică comună dincolo de sancțiuni iar acestea nu pot fi numite strategie politică. Între statele membre, nu există prea multă încredere în înaltul reprezentant al UE că poate discuta cu rușii. Și, în orice caz, nu există formate pentru dialog și nici o discuție strategică între UE și Rusia. Acest gol a fost ocupat de o serie de relații bilaterale dezvoltate de diferite state membre. Într-o zi, sancțiunile vor fi ridicate pentru că un stat membru blochează reînnoirea – și UE ar putea rămâne fără nimic.

UE nu are nici măcar o strategie clară privind schimbările climatice, un domeniu în care europenii și-au demonstrat poziția de lider în promovarea acordului climatic de la Paris, după retragerea SUA din acord. În ciuda mandatului clar de acțiune reflectat în alegerile pentru Parlamentul European din acest an, există încă diviziuni mari între statele membre, iar acțiunile UE continuă să rămână în urma ambițiilor sale declarate.

Toate acestea implică faptul că noua echipă de la Bruxelles va trebui să se gândească mai mult la ceea ce este necesar pentru a face față situației geopolitice din ce în ce mai precară în care se află UE. Aceasta nu este o sarcină ușoară – deoarece, în mod fundamental, nu toate statele UE doresc ca Bruxelles să facă acest efort și aproape toate nu au încredere în mecanismele actuale de la Bruxelles pentru a face acest lucru bine”.

În același timp, majoritatea statelor membre sunt de acord că UE are nevoie de un răspuns geopolitic la provocările marilor puteri și că nici un stat UE individual nu este suficient de puternic pentru a răspunde singur, mai releva analiza. Noua echipă de la Bruxelles ar putea câștiga din ce în ce mai mult încrederea statelor membre dacă ar demonstra că va lua în serios situația geopolitică a UE, își va concentra eforturile asupra ajutorării statelor membre în diferitele lor probleme de politică externă și că își va desfășura influența și puterea structurală de a crea un consens asupra politicii externe.

Dar, există limite în ce măsură poate Bruxelles-ul să convinge statele membre să coopereze, dacă nu doresc acest lucru, noteaza autorii raportului. Dar Bruxelles-ul poate stabili ordinea de zi și “forța” statele membre să abordeze colectiv problemele importante pe care ar prefera să le ignore, considera acestia.

UE trebuie să preia conducerea în găsirea de noi modalități prin care Europa să se poată organiza mai bine și să își asume mai multă responsabilitate pentru propria sa securitate. Liderii de la Bruxelles vor trebui să ia în considerare măsuri care depășesc conceptul obișnuit de competențe ale UE.

Consiliul European trebuie să aibă o discuție reală cu privire la prioritățile politicii externe pentru UE. 

Unul dintre elementele cheie ar trebui să fie stabilirea unui acord privind o agendă privind “suveranitatea UE într-o lume multipolară”, mai arata sursa citata: „Aceasta ar trebui să includă: elemente economice și financiare (combaterea sancțiunilor secundare, rolul dolarului, sistemele de plăți, evaluarea investițiilor și reglementarea tehnologică); elemente de securitate și apărare (promovarea unei mai mari responsabilități europene și a rezistenței la amenințările convenționale și hibride, inclusiv cele din domeniul cibernetic); și elemente politico-diplomatice (explorarea organizației europene în chestiuni multilaterale).”

În următorii câțiva ani, UE trebuie să-și mențină rolul de lider la nivel mondial, prin îndeplinirea obiectivului de a deveni neutru din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon până în 2050 și să sprijine acest lucru printr-o diplomație climatică mai activă pe scena mondială, precizeaza analistii.

Acestia opineaza ca Europa va trebui sa isi asume mai multa responsabilitate in domeniul apararii: „NATO va rămâne organismul central pentru apărarea teritorială a Europei de Rusia și alte amenințări. Dar, pentru toate celelalte elemente ale securității lor, europenii trebuie să găsească modalități de a se organiza mai bine și de a-și asuma mai multă responsabilitate. Acest lucru este atât pentru ca ei să poată fi un partener mai bun pentru SUA, dar și să acționeze singuri, dacă este necesar.

Dacă Marea Britanie părăsește UE, fiecare parte ar trebui să încheie un tratat de securitate care să permită UE să facă schimb de informații și să colaboreze cu britanicii în ceea ce privește combaterea terorismului și a criminalității. Vor trebui, de asemenea, instituite noi mecanisme de schimb de opinii și informații. Crearea unor astfel de mecanisme le oferă și europenilor șansa de a dezvolta structuri care ar putea fi utile în general.

Referitor la organizarea pilonului european în NATO, autorii articolului apreciaza ca europenii ar trebui să aibă în vedere mai multe baze proprii. Acestia mai arata: „UE ar trebui, de asemenea, să preia conducerea misiunii NATO în Kosovo, pentru a arăta SUA că este serioasa și că poate avea un impact real”.

De asemnea, europenii ar trebui să încerce să reintroducă un element operațional în politica externă a UE: ar trebui organizate exerciții pentru grupurile de luptă.

O alta directie pentru noua conducere UE ar fi gasirea unitatii si angajarea statelor membre: „ Politica externă a UE functioneaza cu unanimitate pentru a permite țărilor să-și apere interesele vitale. Dar, în trecut, statele membre au folosit aceste puteri doar rareori și ar face eforturi mari pentru a evita izolarea. Mai recent, o minoritate de state membre a blocat procesul de luare a deciziilor în UE, ca o modalitate de obtine favoruri de la alte puteri. Ungaria, Grecia și Slovenia, de exemplu, au blocat sau au diluat rezoluțiile impotriva Chinei în privința drepturilor omului și arbitrajului internațional cu privire la Marea Chinei de Sud.

Este tentant să încercăm sa evitam aceste situatii prin introducerea votului majorității calificate privind politica externă. Această sugestie are unele avantaje, dar se confruntă cu o provocare practică, precum și o provocare filosofică. Bariera practică este că este nevoie de unanimitate pentru introducerea votului cu majoritate calificată. Din punct de vedere filosofic, UE ar fi mai bine plasată pentru a convinge toate statele membre că, slăbind UE, se slăbesc oe sine. Exemplul utilizării votului cu majoritate calificată privind cotele de refugiati a fost contraproductiv, deoarece unele state membre au refuzat pur și simplu să urmeze decizia UE, iar UE s-a dovedit a fi neputincioasă să le oblige să facă acest lucru.

Provocarea pe termen lung este de a construi o formă de solidaritate de facto, arătând că UE este prima linie de apărare a intereselor de bază ale mai multor țări. La nivel general, cheia pentru realizarea acestei solidarități este prin a acționa și a fi văzută că acționeaza. Adică: UE poate să creeze cel mai bine încredere reciprocă prin experiența practică a acțiunii comune.”

Dar, potrivit analistilor, inainte ca instituțiile UE să vorbească despre crearea unor astfel de strategii, trebuie să-si consolideze lidershipul pe care il oferă statelor membre și să le recâștige încrederea.