Rolul hidrogenului în eforturile de a reduce emisiile UE de energie și gazele cu efect de seră (GES) va crește rapid, potrivit Raportului “Generarea de hidrogen în Europa: Prezentare generală a costurilor și beneficiilor cheie” al Comisiei Europene, transmis de Comitetul Național Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR -CME). 

În prezent, Europa folosește 339 TWh (LHV; 2019) de hidrogen pe an (FCH JU, 2019). Cercetările privind sistemele energetice viitoare ale UE prevăd o creștere semnificativă a utilizării hidrogenului – între 667 – 4000 TWh (LHV) în 2050.

Hidrogenul este o parte integrantă a instrumentelor de recuperare vizate de UE pentru următoarea generație. Mai multe state membre au dezvoltat deja o strategie de hidrogen la nivel național, precum Franța, Olanda, Germania, Portugalia și Spania. Multe alte state membre vor urma acest proces în viitorul apropiat, potrivit CNR-CME.  

Comisia Europeană și-a publicat strategia de hidrogen pentru un climat neutru în Europa pe 8 iulie 2020. Această strategie aduce diferite direcții de acțiune politică împreună, acoperind întregul lanț valoric, precum și industria, piața și infrastructura împreună cu perspectiva de cercetare și inovare și dimensiunea internațională, pentru a crea un mediu care să permită extinderea ofertei de hidrogen și cererea unei economii neutre din punct de vedere climatic.

Potrivit sumarului Raportului realizat de CNR -CME, strategia evidențiază, de asemenea, hidrogenul curat și lanțul său valoric ca fiind unul dintre domeniile esențiale pentru deblocarea investițiilor pentru încurajarea creșterii durabile și a locurilor de muncă, ceea ce va fi esențial în contextul recuperării din criza de COVID-19. Acesta stabilește obiective strategice pentru instalarea a cel puțin 6 GW de electrolizatoare cu hidrogen regenerabil până în 2024 și cel puțin 40 GW de electrolizatoare cu hidrogen regenerabil până în 2030.

Pentru ca hidrogenul să îndeplinească un rol pozitiv în tranziția energetică, trebuie să fie produs și livrat pentru utilizări finale într-o manieră durabilă din punct de vedere al costului, sistemului energetic, impactului asupra mediului și al muncii. Acest raport se bazează pe date culese din surse publice și își propune să le normalizeze în unități comparabile pentru a stabili o bază reprezentativă pentru luarea deciziilor (de exemplu, amploarea investiției necesare), se mai arată în sumarul Raportului. Acolo unde este posibil, este oferită o îndrumare cu privire la modul în care trebuie raportate datele. Pe lângă datele referitoare la costurile investițiilor, au fost explorate efectele asupra ocupării forței de muncă, precum și opțiunile și costurile de import pentru a furniza un o imagine mai cuprinzătoare.

În ceea ce privește producția, există diverse opțiuni tehnologice. Majoritatea hidrogenului UE este produs la fața locului (hidrogen captiv; 64% din capacitatea totală de producție) de obicei în regiuni industriale mari, iar hidrogenul rămas este generat ca produs secundar al proceselor industriale (hidrogen produs secundar; 21% din capacitatea totală de producție), sau produs în mod centralizat și livrat la puncte de cerere (hidrogen comercializat; 15% din capacitatea totală de producție) . În prezent, 95% din producția de hidrogen a UE se face prin reformarea metanului cu abur (SMR) și într-o măsură mai mică reformare autotermică (ATR), ambele procese puternic consumatoare de carbon.

Cea mai mare parte a restului de 5% reprezintă un produs secundar în procesele clor-alcaline din industria chimică. O astfel de producție folosește electrolizatoare alcaline (ALK) pentru a electroliza amestecuri. Electrolizatori alcalini similari pot fi folosiți în producția dedicată de hidrogen, în timp ce alte metode de producere a hidrogenului electrolitic există cu ajutorul membranei electrolizatoare polimerice (PEM) și electrolizatori cu oxid solid (SOEC). În cazurile în care energia electrică utilizată în proces este din surse regenerabile, hidrogenul produs este denumit verde, sau definit ca hidrogen din surse regenerabile în strategia hidrogenului.

Este important să se livreze hidrogenul către utilizările finale prevăzute inițial, cu excepția cazului în care și producția și consumul sunt co-localizate. Trebuie făcută o diferență între costul de producție și costul de livrare al hidrogenului. Figura 1 oferă o perspectivă asupra importanței relative a costurilor etapelor individuale în lanțul de alimentare cu hidrogen (sunt prezentate două cazuri exemplare).

Raportul “Generarea de hidrogen în Europa: Prezentare generală a costurilor și beneficiilor cheie” al Comisiei Europene, furnizează cele mai recente date disponibile publicului pentru identificarea oportunităților de investiții în lanțul valoric al hidrogenului pe parcursul perioadei din 2020 până în 2050 și beneficiile aferente în ceea ce privește crearea locurilor de muncă.

CNR-CME menţionează: “Luând în considerare dinamica și amploarea semnificativă așteptată într-o perioadă de timp foarte scurtă, surse multiple au fost utilizate pentru a estima diferitele valori în mod consecvent și transparent. Raportul acoperă lanțul valoric complet, de la producția de energie electrică din surse regenerabile ca sursă de energie pentru producția de hidrogen din surse regenerabile până la investiția necesară în aplicații industriale și transport pe bază de hidrogen. Deși valorile variază semnificativ în funcție de surse, tendința generală este clară.

Conducerea dezvoltării hidrogenului peste punctul critic are nevoie de o masă critică de investiții, un cadru de reglementare care să permită dezvoltarea de noi piețe de plumb, o cercetare susținută și inovația în tehnologii avansate pentru aducerea de noi soluții pe piață, o rețea de infrastructură pe scară largă. Doar UE și o piață unică poate oferi cooperarea cu partenerii noștri din țările terțe. Toți actorii, publici și privați, la nivel național și regional european, trebuie să lucreze împreună, în ansamblul lanțului valoric, pentru a construi un ecosistem dinamic de hidrogen în Europa”.