Update articol:

Războiul și energia: când costul/prețul marginal explodează ce faci? (Daniel Dăianu)

Daianu

Manualele de economie spun că echilibrul pe piață înseamnă egalizarea cererii cu oferta. Totodată, că producătorii livrează pe piață până ce costul marginal de producție nu depășește prețul energiei pe piață. Se presupune de asemenea concurența care să stimuleze producătorii să lucreze cu costuri cât mai mici astfel încât marjele de profit să fie mai mari, fie pentru a supraviețui. Cererea de energie este influențată de nivelul prețurilor; prețuri mai înalte descurajează cererea, deși elasticitatea de răspuns al consumatorului poate varia în funcție de venit. Pe piața energiei competiția se dă între diverse forme de energie (combustibili fosili, hidro, energie nucleară, energie verde), a căror obținere poate avea costuri foarte diferite. Chiar la aceeași sursă/formă de energie costurile pot varia, ceea ce creează rente pentru unii producători având în vedere prețul de pe piață. Uneori rentele sunt foarte mari.

În UE competiția între sursele diverse de energie este gândită și din perspectiva tranziției energetice, care urmărește eliberarea în timp de combustibili fosili, reducerea emisiilor de carbon. Logica costului/prețului marginal stă la baza design-ului pieței comune a energiei. Mișcarea prețurilor pe piață ar trebui să încurajeze investiții în surse nepoluante de energie.

Dar ce scrie în manual, cele menționate mai sus, se lovesc de o realitate dură, mult mai complicată, ilustrată de efecte ale războiului din Ucraina. Europa (UE) este actualmente sub dictatul unui preț al gazului indus de sistarea livrărilor de către Rusia. Iar prețul la gaz influențează copios pe cel la electricitate. Dacă alte state furnizoare de gaz natural, de alte forme de energie, ar compensa diminuarea drastică a livrărilor din Rusia, piața s-ar echilibra cât de cât la un nivel mai rezonabil. SUA a încercat să ajute statele europene cu LNG, dar este o alternativă nu ieftină și nu suficientă. OPEC+ (cartelul țărilor exportatoare de țiței) a răspuns slab la solicitări ale UE și ale SUA. Iar acorduri recente între Franța, Italia, etc cu Algeria, de pildă, nu pot schimba fundamental situația foarte dificilă pe piața energiei pentru europeni. Cotațiile la gaz natural erau în august, a.c, de cca 10 ori mai mari față de perioada corespondentă de acum un an. Este impropriu să vorbim de preț de echilibru pe piața energiei. Stricto sensu, poți să spui că operează așa ceva. Dar este un echilbru forțat, rezultat din diminuarea deliberată a unor livrări (de către Rusia), care a dus prețul la gaz mai sus cu mult –cu reverberații în toată piața energiei. Cifrele pentru costul unui MWH la burse grăiesc singure. Consecințele Pandemiei (ale lockdown-urilor) și tranziția energetică au crescut foarte mult costul energiei după 2020, dar conduita Rusiei, care folosește gazul ca armă de confruntare pe fondul războiului din Ucraina, a bulversat și mai mult piața (în martie a.c cotațiile la gaz crescuseră cu 40% față de începutul anului). Despre ce echilibru putem vorbi când prețurile/cotațiile la burse europene cresc subit atât de mult? Ce echilbru este acela care este dictat de utilizarea unor livrări de gaz natural ca instrument de confruntare, șantaj? Ce echilibru pe piață poate fi numit cel care este însoțit de raționare (distribuire limitată de cantități), raționalizare (impunere de repere de eficiență în consum), exhortații adresate cetățenilor de a consuma mai puțin, posibile închideri de furnizare de energie pe anumite perioade ale zile etc. Toate acestea se întâmplă în Europa, în UE, în zilele noastre. Logica costului/prețului marginal este deci de reinterpretat în context de război și sunt constatări de făcut:

– Prețul de piață la gazul natural este dictat în prezent de limitarea livrărilor de către Rusia, care nu pot fi înlocuite rapid de NLG (gaz natural lichefiat) și alte resurse la costuri convenabile;

– Este puternic afectat prețul la electricitate întrucât în UE există o cuplare între acesta și prețul la gaz natural; – Unii producătorii beneficiază, în grade diferite (în funcție de costurile de producție), de rente excepționale — așa numite windfall gains;

– Suirea prețurilor la combustibili fosili poate accelera trecerea la surse de energie verde și poate stimula investiții, dar acest proces durează, nu se poate întâmpla peste noapte în privința rezultatelor dorite;

– În acest timp, creșterea brutală a prețurilor la energie este foarte greu de suportat de consumatori casnici și porțiuni mari din mediul de afaceri; economii și sisteme sociale pot fi profund destabilizate;

– Creșterea prețurilor la energie, creșterea prețului relativ al energiei (în raport cu restul prețurilor), echivalează cu o scumpire a costului vieții și are puternice efecte distribuționale în interiorul economiilor și între state; cel mai sever afectate sunt țările care importă multă energie pe net. Ironia este că, deși livrează mai puțin statelor din UE, Rusia are venituri mai mari din țiței și gaz (și pentru că a suplimentat exporturi către alte piețe).

– Pentru societatea modernă, creșterea masivă a prețului la energie creează o mare problema de repartizare a costului ajustării;

– Are sens să fie supraimpozitate companiile producătoare de energie care obțin câștiguri exorbitante (windfall gains tax) –pentru a ajuta pe cei mai vulnerabili din societate (cetățeni și firme).

Constatările de mai sus sunt valabile, mai mult sau mai puțin, peste tot în Europa, mai ales în țări care importă energie masiv. În UE, au ieșit la iveală insuficiențe ale pieței comune a energiei, care au fost trecute sub tăcere mult timp. Criza energetică (declanșată înainte de invadarea Ucrainei de către Rusia) a arătat că nu există stocuri/rezerve suficiente (prevala filosofia “just în time”’, a unor piețe bine interconectate și cu costuri de ajustare mici), că inter-conectarea între grid-uri naționale este precară (piața UE este segmentată), este subestimată diversitatea mare de resurse din statele membre și preferințe naționale diferite (ex: energie nucleară vs alte surse), interese naționale nu pot fi adesea conciliate sub flamura solidarității europene, dependență excesivă de Rusia, etc.

Este de repetat că piață energiei nu este precum piața dulciurilor; fără dulciuri se poate trăi, fără energie nu! De energie depinde totul. Asemenea hibe ale design-ului pieței energiei în UE au fost reliefate pregnant de Război. UE, ca bloc geoeconomic, este considerabil mai puțin înzestrată cu resurse naturale de bază (combustibili, metale rare, etc) decât SUA, China, Rusia. Acest handicap este de văzut în condițiile în care constrângerile de resurse naturale se vor simți mai intens în competiția globală. Avantaje competitive generate de tehnologii de vârf, capital uman înalt calificat, pot contrabalansa handicapul menționat, dar țări din Asia în special (inclusiv China și India) au progresat mult în industrie, în domeniul inteligenței artificiale, privind capital uman cu înaltă calificare. Așezarea puterii economice se mișcă în spațiul global. Privind piața energiei din România nu se înțelege nici acum că liberalizarea pieței trebuie să fie însoțită de o bună “organizare”, de reguli și norme adecvate. Liberalizarea nu echivalează cu dereglementare!

O piață financiară dereglementată orbește (light touch regulation) a favorizat marea criză financiară izbucnită în 2008. Pe piețe în general, prin reglementare, se încearcă limitarea abuzului de poziție dominantă, coluziuni (înțelegeri neloiale), speculații fără limită (inclusiv vânzări în lipsa/short-selling), înșelătorii, etc. Am auzit un înalt oficial al ANRE care sublinia că piața înseamnă speculație; este un adevăr foarte parțial. Piața, alias economie liberă, înseamnă în primul rând producție și competiție, inovație. Speculația nu trebuie să fie trăsătura de bază. Iar acolo unde este trebuie să intervină autoritatea de reglementare, alte instituții. Fără reglementări adecvate, o piață o ia razna, este impiedicată chiar funcționarea economiei. Iar acum în Europa avem cvasiregim de război, cel puțin în domeniul energiei. Să fie lăsăți traderii să facă legea pe piață, la propriu și la figurat? În România, ANRE nu este agenție pentru dereglementare, așa cum BNR și ASF nu sunt autorități pentru dereglementarea sistemului financiar, ci pentru o bună reglementare. Oricum, trebuie să economisim energia, alte resurse.

Acest deziderat reclamă prețuri care să încurajeze economisirea, chiar și atunci când se recurge la plafonări. Iar schema de compensare a facturilor trebuie să fie sustenabilă pentru bugetul public, care are încă deficit structural mare.

Președintele Franței a vorbit recent de sfârșitul unei “epoci a abundenței”; altfel spus, se intră într-o eră de penurie. Această formulare în sine pune în discuție conceptul de preț de echilibru, fiindcă acesta ar trebui să egalizeze ca tendință cererea cu oferta în mod inexorabil.

Dar, în lipsa unor politici publice adaptate, ar face-o cu multă excluziune socială și economică. De aici rezultă nevoia de a redefini consumuri, de a schimba moduri/stiluri de viață și producție, de a repara relația cu natura. Cum se poate realiza aceasta într-o societate/economie liberă, democratică, prezintă dileme și provocări majore.

Președintele Macron nu poate fi perceput cu un Malthusian, însă este de prezumat că judecă tranziția energetică, schimbările climatice (seceta, arșița, incendii, uragane—evenimente extreme tot mai frecvente și apăsătoare), pandemia, etc, care au modificat radical mediul în care trăiesc concetățenii săi, alți cetățeni europeni, lumea în ansamblu.

În plus, noul război rece în care s-a intrat poate accentua utilizarea accesului la materii prime, la resurse naturale în general, ca mijloc de confruntare –cu efecte majore în privința costurilor de producție, a inflației, standardelor de trăi. Politica accesului la resurse de bază este parte a politicii de securitate națională.

În epoca modernă marile puteri au fost, de altfel, constant preocupate de acest obiectiv și au acționat în consecință. Așa cum energia, pe fondul războiului din Ucraina, a devenit mare obsesie acum, în termeni analogi poate fi gândită hrana, costul ei de obținere (în afară de cazul când ajungem să culegem fructe din pădure și să mâncăm aproape orice); pentru a avea hrană este nevoie de energie.

România, spre deosebire de alte țări din UE, are resurse naturale considerabile, inclusiv pământ arabil. Dar nu am știut să le capitalizăm cum se cuvine, în folosul principal al cetățenilor români. Uniunea are reguli, există libertatea de mișcare a factorilor de producție, economia noastră este deschisă. Dar nici să fim naivi, să ignorăm că nu puține țări din UE reușesc să practice politici industriale și agricole, de creare de avantaje competitive, de succes. Valoarea adăugată superioară nu cade din cer, numai din simplul joc al forțelor pieței. Iar cei puternici îi domină în mod inerent pe cei slabi. Aceasta este o lecție a istoriei economice. Pentru politici publice cu impact sunt necesare însă bugete publice robuste, venituri fiscale adecvate. Controlul resurselor vitale (inclusiv apă) este o miză geopolitică, geostrategică, formidabilă.

Ruperea/dereglarea lanțurilor de aprovizionare și producție, regionalizarea (deglobalizarea) acestora din rațiuni strategice și geopolitice (“friendshoring”) se reflectă în costuri de producție și prețuri. Găsim în această stare de fapt înclinația tot mai mare a unor guverne de a interveni în economie, de a construi politici industriale –exemplul cel mai elocvent fiind finanțarea cu sume mari în SUA și UE a industriei de semiconductori.

Ai putea spune că s-a întors umbra lui Clyde Prestowitz, mare susținător al politicilor industriale/comerciale strategice, care, între altele, avea în vedere ascensiunea economică a Asiei, a Chinei.

Momentul de sinceritate al lui Macron exprimă probabil ce se află și în mințile altor lideri europeni. Comisia Europeană a recunoscut că este necesară o regândire a pieței comune a energiei. Nu numai războiul din Ucraina trebuia să provoace această modificare de atitudine. UE este acum precum un boxer care se trezește din pumni. Și totuși, trebuie să reziste la șocuri adverse teribile cu limitarea daunelor.

Câștigarea rezilienței în domeniul energetic cere măsuri extraordinare pentru vremuri ieșite din comun, investiții adecvate pentru anii ce vin (ceea ce NGEU, Planul european de redresare și reziliență, avea în vedere, dar acum și acest program este de actualizat). Franța, Spania, Portugalia, alte țări, susțin ideea că este înțelept să fie ruptă legătura aproape mecanică între tariful la electricitate și cotațiile la gaz (mai ales în momente de cumpăna). Este necesar sa fie protejați consumatorii cei mai vulnerabili, ceea ce înseamnă că plafonarea de prețuri la energie are sens în anumite condiții. Și trebuie descurajată speculația destabilizatoare pe piețe (de amintit ce făcea Enron, ca fond de risc/hedge fund pe piața energiei în SUA), etc. Crearea de stocuri/rezerve adecvate este o urgență. Când costul/prețul marginal al energiei explodează, când ai un război în proxima vecinătate, nu te poți rezuma la enunțuri de manual simpliste, care pot suna ridicol în condiții de mare vitregie. Aceasta au înțeles și comisarul UE pentru energie, alți oficiali, este de presupus. Să vedem care vor fi rezultatele reuniunii speciale a miniștrilor energiei din UE, din 9 septembrie, dedicată problematicii energetice.

PS. Acest text nu implică instituțiile cu care autorul este afiliat.

BVB | Știri BVB

Erste Group Bank AG (EBS) (29/09/2022)

Notificare - tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (29/09/2022)

Notificare prag detineri/vot <5%

Erste Group Bank AG (EBS) (29/09/2022)

Notificare - detineri > 5%

PROMATERIS S.A. (PPL) (29/09/2022)

Modificari in structura actionariatului

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (29/09/2022)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)