Update articol:

Rezerva Federală a SUA se aşteaptă la o creştere moderată a economiei în 2020

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut nemodificată dobânda de politică monetară şi a semnalat că vor rămâne probabil neschimbate pe timp nedefinit costurile de împrumut, creşterea economică moderată şi rata scăzută a şomajului urmând să continue şi anul viitor, transmit DPA şi Reuters, potrivit Agerpres.

În octombrie, Rezerva Federală a SUA a redus dobânda de politică monetară până la un interval cuprins între 1,50% şi 1,75%, după ce creşterea economiei americane a încetinit la 1,9% în trimestrul trei din 2019. Jerome Powell a sugerat că nu se aşteaptă la o nouă reducere a dobânzii în cazul în care condiţiile economice nu se vor înrăutăţi neaşteptat.

O parte importantă dintre membrii Fed (13 din 17) estimează că nu va fi modificată rata dobânzii cel puţin până în 2021. Dintre ceilalţi patru, doar unul se aşteaptă la o majorare în 2020.

În acest an, Fed a redus de trei ori costurile de împrumut, pentru a preveni riscurile de încetinire a economiei, ca urmare a tensiunilor comerciale dintre SUA şi China, dar şi a scăderii activităţii economiei mondiale.

“Actuala abordare a politicii monetare este adecvată pentru a sprijini o creştere susţinută a activităţii economice, condiţii robuste pe piaţa forţei de muncă şi o rată a inflaţiei aproape de ţinta de 2%”, se arată în comunicatul Fed.

Pe fondul escaladării tensiunilor comerciale, oficialii Fed au anunţat că vor continua să monitorizeze “evoluţiile globale” în perspectiva deciziilor de modificare a politicii monetare.

SUA, prima economie mondială, ar urma să înregistreze o creştere de 2% în 2020 şi de 1,9% în 2021, în timp ce rata şomajului va rămâne la actualul nivel de 3,5% şi anul viitor, urmând să crească uşor, la 3,6%, în 2021 iar inflaţia va ajunge anul viitor la 1,9%, previzionează Rezerva Federală a SUA. În acest an se estimează un avans de 2,2% al economiei americane, după o expansiune de aproape 3% în 2018.

“Piaţa forţei de muncă rămâne solidă, iar activitatea economică creşte moderat. Investiţiile şi exporturile rămân slabe”, precizează Fed.

Ritmul de creştere înregistrat de economia americană în trimestrul al treilea s-a dovedit mai mare decât se estima iniţial, noile cifre publicate luna trecută de autorităţile de la Washington arătând un avans de 2,1%.

Decizia Departamentului american al Comerţului de a îmbunătăţi cu 0,2 puncte procentuale primele estimări i-a surprins pe analişti, care în medie mizau pe o creştere de 1,9% în trimestrul al treilea, după un avans de 2% în trimestrul al doilea şi unul de 3,1% în primul trimestru al acestui an.

“Aceste cifre arată că economia nu este pe cale să cadă în prăpastie. Însă, încetinirea mondială a sectorului industrial, persistenţa incertitudinilor comerciale şi ritmul slab de creştere a veniturilor arată o încetinire a activităţii în lunile următoare”, a comentat Gregory Daco, analist la Oxford Economics.

BVBStiri BVB

MUNICIPIUL TIMISOARA (TIM26D) (12/08/2020)

Plata rata cupon 48, rambursare rata principal 47 & calcul rata dobanda pentru cuponul 49

MUNICIPIUL TIMISOARA (TIM26C) (12/08/2020)

Plata rata cupon 49, rambursare rata principal 47 & calcul rata dobanda pentru cuponul 50

PRIMARIA MUNICIPIULUI TIMISOARA (TIM26B) (12/08/2020)

Plata rata cupon 51, rambursare rata principal 47 & calcul rata dobanda pentru cuponul 52

PRIMARIA MUNICIPIULUI TIMISOARA (TIM26A) (12/08/2020)

Plata rata cupon 53, rambursare rata principal 47 & calcul rata dobanda pentru cuponul 54

PRIMARIA MUNICIPIULUI TIMISOARA (TIM26) (12/08/2020)

Plata rata cupon 55, rambursare rata principal 47 & calcul rata dobanda pentru cuponul 56