Update articol:

Rusia consideră o ”ingerinţă” întâlnirea cancelarului german Olaf Scholz cu preşedintlele kazah

Rusia Sursa foto: Facebook.com/MIDRussia

Rusia a avertizat împotriva “ingerinţelor” în relaţiile sale economice după ce cancelarul german Olaf Scholz s-a întâlnit cu preşedintele kazah Kassîm-Jomart Tokaev, informează vineri DPA, potrivit Agerpres.

Vineri, după întâlnirea dintre Scholz şi Tokaev cu o zi înainte, Ministerul rus de Externe a criticat faptul că sancţiunile Occidentului împotriva Moscovei au fost aduse în discuţiile de la Berlin.

Rusia se bazează pe posibilitatea de a-şi continua cooperarea economică eficientă şi bunele relaţii de vecinătate cu Kazahstan fără “ingerinţe negative” din exterior, a precizat ministerul.

Comerţul, în special, este extins şi “aduce beneficii mari pentru ambele ţări”, a adaugat ministerul rus.

La întâlnirea cu Tokaev, Scholz a lăudat eforturile preşedintelui kazah de a preveni eludarea sancţiunilor împotriva Rusiei vecine. Este “bine şi de ajutor” faptul că guvernul kazah a luat contramăsuri, a spus cancelarul.

Multe mărfuri care fac obiectul sancţiunilor occidentale intră în Rusia prin Kazahstan.

Statele Unite au cerut de asemenea acestei ţări bogate în resurse să nu eludeze sancţiunile. Tokaev a declarat din nou la Berlin că ţara sa susţine pachetele de sancţiuni ale UE şi ale altor state occidentale.

Scholz s-a întâlnit vineri cu preşedinţii ţărilor din Asia Centrală – Kârgâzstan, Tadjikistan, Turkmenistan şi Uzbekistan – la un summit comun la cancelarie.

Aceste state, care până acum au fost puternic sub influenţa Rusiei, au materii prime importante pentru a oferi Germaniei. Cu toate acestea, unele dintre ele au fost de asemenea ţinta unor critici internaţionale pentru încălcări grave ale drepturilor omului. Turkmenistanul bogat în gaze, de exemplu, este considerat o dictatură închisă similară cu Coreea de Nord.

BVB | Știri BVB
EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (09/10/2026)

Utilizarea neautorizata a numelui si imaginii companiei

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (09/10/2026)

Publicare material aferent AGA 29(30).10.2026

INTERCAPITAL POLAND WIG30TR UCITS ETF (ICWIGETF) (09/10/2026)

Notificare Intercapital Securities Ltd. - pret de referinta pentru prima zi de tranzactionare (12.10.2026) a simbolului ICWIGETF si numarul de unitati emise

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (09/10/2026)

Completare Convocare AGOA 23 octombrie 2026

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (09/10/2026)

Convocare AGAO in data de 13/16 noiembrie 2026