Şeful Serviciului Federal de Informaţii (BND), Martin Jager, a avertizat luni asupra posibilităţii ca ostilitatea Rusiei faţă de Germania să ducă la un “conflict violent”, informează EFE şi AFP.
“Confruntarea în care ne aflăm cu Rusia a căpătat o nouă dimensiune; este mai periculoasă. Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia”, a declarat Jager la o audiere în camera inferioară a Parlamentului german, alături de şefii serviciilor de informaţii interne şi ai apărării.
În calitate de membră a NATO, Germania a devenit principala susţinătoare a Ucrainei şi, potrivit guvernului, a devenit o ţintă principală pentru acţiuni ostile ale Rusiei, de la campanii de dezinformare şi tentative de asasinat până la spionaj.
Jager a menţionat tentativa de atac cu dronă împotriva unui avion de transport ucrainean pe aeroportul din Leipzig, din august, pentru care agenţii ruşi sunt principalii suspecţi.
Acest incident este doar un exemplu, potrivit lui Jager, pentru care Rusia reprezintă cea mai directă, extinsă şi concretă ameninţare la adresa Germaniei, deoarece Berlinul se opune proiecţiei puterii hegemonice ruseşti în Europa.
“Rusia poartă un război sub acoperire împotriva noastră. Acest război nedeclarat nu poate fi încadrat în categoriile militare sau juridice obişnuite”, a adăugat Jager, care a plasat Rusia condusă de Vladimir Putin în centrul activităţii BND.
“Pe baza tuturor tuturor datelor disponibile în prezent, ceea ce considerăm plauzibil – şi insist pe ‘plauzibil’ – sunt, fără îndoială, acţiuni selective, cu impact redus, ale Rusiei împotriva anumitor state membre ale NATO”, a declarat preşedintele BND.
“Riscul unor atentate împotriva unor obiective din Germania rămâne real şi actual. Trebuie să facem faţă acestei situaţii”, a adăugat Jager, care a făcut aluzie la faptul că Germania se află într-o “zonă gri” în faţa ameninţării ruseşti, o poziţie împărtăşită şi de alţi parteneri din NATO, cum ar fi statele baltice.
Jager a subliniat că “conceptul revizionist şi expansionist al politicii externe şi de securitate ruse merge dincolo de Ucraina” şi “partenerii noştri din statele baltice îl trăiesc” pe propria lor piele.
“Putem extrapola ceva similar în regiunea Mării Baltice, iar pe flancul sud-estic al NATO, situaţia nu este foarte diferită”, a adăugat şeful BND, care a sugerat că Rusia testează în prezent partenerii Alianţei Atlantice cu acţiuni precum recentele încălcări ale spaţiului aerian al naţiunilor aliate.
Jager a subliniat că nici Germania, nici partenerii săi nu au căutat “confruntare” cu Rusia.
“Rusia este cea care ne impune acest lucru”, a subliniat el, reiterând în acelaşi timp că sprijinul pentru Ucraina este unul dintre interesele principale ale Germaniei în contextul geopolitic actual.
“Sprijinul pentru Ucraina este un interes fundamental al Germaniei. Dacă nu l-am oferi – şi acest lucru este valabil nu numai pentru Germania, ci şi pentru alţi parteneri europeni şi pentru NATO – ar trebui să ne confruntăm cu consecinţe grave”, a explicat el.
“Este o mare iluzie să credem că, odată cu sfârşitul războiului din Ucraina, conflictul cu Rusia se va fi încheiat. Nu trebuie să cădem în această presupunere şi trebuie să insistăm foarte mult asupra acestui lucru”, a concluzionat el.
La rândul său, Sinan Selen, şeful Serviciului Federal de Informaţii (BfV), a subliniat că operaţiunile ruseşti au inclus, dincolo de spionajul tradiţional, “operaţiuni de sabotaj şi asasinat” care vizează în mod specific “industria militară şi infrastructura militară”.
Cancelarul german Friedrich Merz, aflat duminică în vizită la Kiev, s-a angajat să continue sprijinirea Ucrainei pentru a proteja Europa, în contextul în care AfD, partid de opoziţie prorus de extremă dreapta care cere încetarea ajutorului acordat Kievului, câştigă teren în Germania. (Agerpres)