Update articol:

Smart Fintech devine primul furnizor terț din țară autorizat pe ambele servicii Open Banking

Echipa Smart Fintech Echipa Smart Fintech

Smart Fintech devine primul furnizor terț (TPP) licențiat în România pe ambele segmente de open banking. După ce în aprilie a devenit prima instituție de plată autorizată din România sub directiva europeană PSD2, start-up-ul a primit luna aceasta autorizația din partea Băncii Naționale a României, autoritatea de reglementare, și ca furnizor de servicii de informare cu privire la conturi, potrivit unui comunicat de presă.

Suntem foarte mândri că noi suntem cei care, practic, am pus România pe harta Open Banking și că am reușit să facem acest lucru atât de devreme, în nici doi ani de la transpunerea în legislația românească a directivei europene”, afirmă Mihaela Georgescu, cofondator Smart Fintech. 

Odată cu această ultimă autorizare, Smart Fintech poate oferi partenerilor săi atât servicii integrate de plăți, cât și de agregare de informații de conturi în baza celor două licențe obținute în premieră în România. 

Așadar, fintech-ul intră în ultima fază pentru lansarea SmartAccounts, serviciul de furnizare de informații legate de conturi, la doar câteva luni după ce a obținut licența BNR pentru SmartPay (serviciul de inițiere de plăți). Echipa pregătește lansarea oficială a noului produs open banking pentru finalul acestui an, în prezent concentrându-se să pună cât mai repede la dispoziția partenerilor săi un mediu de testare. Aceștia vor putea, astfel, să accelereze la rândul lor dezvoltarea sau extinderea propriilor produse și servicii pe baza integrării SmartAccounts.

În UE – peste 500 de furnizori terți autorizați, în România – Smart Fintech, primul și singurul

Open Banking oferă un spațiu larg pentru diversificare și inovare, aducând schimbări majore pentru jucătorii implicați în ecosistemul financiar tradițional. La nivel european, piața serviciilor de Open Banking ia tot mai mult amploare, iar oportunitățile de creștere pentru companiile care activează în această industrie, fie mari corporații bancare sau fintech-uri la început de drum, sunt semnificative.

Conceptele de open banking au prins deja teren și pe celelalte continente, deși acolo nu sunt momentan susținute prin reglementări legislative.

„Deschidem larg ușa spre inovație pentru oricine este interesat de potențialul acestui domeniu la început de drum, fie că e start-up, ori companie medie sau mare, ori chiar persoană fizică. Oricine are o idee legată de modalități noi sau diferite  de administrare sau utilizare a resurselor financiare pentru a aduce plus valoare consumatorilor finali o poate valida și pune în practică utilizând serviciile noastre SmartAccounts și SmartPay, având certitudinea că funcționează într-un cadru securizat și bine reglementat și fără grija licențierii prealabile”, completează Mihaela Georgescu.

Pentru anul 2021 compania și-a propus inițial doar să consolideze SmartPay în piața locală, astfel încât spre sfârșitul anului să apară primii clienți și primele tranzacții procesate, având în vedere că procesul presupunea și un efort susținut de informare și educare a pieței. Feedback-ul primit din piață  a fost peste așteptări, iar echipa Smart Fintech a luat decizia de a investi mai devreme, în paralel, și în direcția celuilalt serviciu de open banking (AIS).

„Este foarte probabil ca sfârșitul de an să ne prindă cu ambele servicii live&kicking, cu un număr mult mai mare de clienți decât estimam inițial și mii de tranzacții procesate. Aceasta este frumusețea începutului, deși trebuie să faci pași mici și drumul e dificil și nesigur, dacă te uiți în jur și te adaptezi rapid, rezultatele nu se lasă așteptate”, a completat Mihaela Georgescu.

Smart Fintech țintește 50 de clienți activi în 2022, cu jumătate de milion de tranzacții

„2022 va fi un an dinamic în domeniu, băncile își vor finaliza și stabiliza implementările cerute de directiva europeană, iar integrările se vor face mult mai ușor. Principiile de open banking vor fi mai cunoscute publicului larg și tot mai mulți jucători vor conștientiza potențialul noilor oportunități. Nu în ultimul rând, bariera de intrare pe piață va fi coborâtă cu cel puțin un fintech românesc autorizat care integrează băncile românești. Și aici, ca în orice domeniu nou de altfel, este foarte important să fii printre primii”, afirmă și Ana Maria Georgescu, cofondator Smart Fintech. 

În ceea ce privește produsul care va fi lansat pe piață până la sfârșitul acestui an, cei doi cofondatori afirmă că are un potențial enorm de dezvoltare în piața serviciilor financiare în contexte multiple.

“De la verificarea soldului existent al utilizatorului ca o condiție pentru acordarea unui împrumut sau pentru comenzi cu plata în rate, la gestionarea electronică a situației financiare pentru persoanele juridice, cu plata salariilor într-un singur loc, credem ca aceste soluții integrate SmartAccounts și SmartPay pot aduce nenumărate beneficii, alături de mult spațiu pentru inovare”, a concluzionat Ana Maria Georgescu.

Fiind o companie preocupată de dezvoltarea ecosistemului Open Banking românesc, Smart Fintech își propune să se implice activ în educarea și informarea mediului de afaceri. În acest sens, compania este prezentă la evenimentele de profil din această toamnă.

Smart Fintech este un start-up din România creat ca laborator de inovare în 2019, menit să ofere soluții inovatoare de open banking, aflate la convergența dintre cele două lumi: financiară și tehnologică. Este un start-up auto-susținut, cofondat de Mihaela Georgescu, Ana Maria Georgescu, Alexandru Cociu și Andrei Dumitru. Aceștia au lucrat împreună mai mulți ani în diferite proiecte de tehnologie a informației și împărtășesc entuziasmul pentru open banking și potențialul de inovare pe care acesta îl deschide. Ambiția lor este să creeze în România servicii cu valoare adăugată bazate pe directiva PSD2 și să contribuie la dezvoltarea pieței românești, astfel încât nu numai TPP-urile din UE sau fintech-urile în parteneriat cu băncile să fie principalii actori.

PSD2 este directiva revizuită privind serviciile de plată instituită de Autoritatea Bancară Europeană, având ca scop creșterea concurenței pan-europene și includerea în sectorul financiar și a altor jucători în afara băncilor. Este o reglementare axată pe consumator, care permite utilizatorilor de plăți să controleze și să acceseze mai ușor datele tranzacționale ale conturilor proprii, oferind furnizorilor terți (TPP) reglementați capacitatea de a iniția plăți și de a accesa datele contului clienților. Pentru a face acest lucru, TPP-urile folosesc API-uri (interfețe de programare a aplicațiilor) dezvoltate și expuse de toate băncile din zona UE. Deoarece datele accesate și prelucrate sunt extrem de sensibile, activitatea și serviciile TPP necesită autorizare / licență de la autoritatea de reglementare locală.

BVB | Știri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (07/12/2021)

Achizitie companie de proiect parc fotovoltaic

SOCIETATEA DE CONSTRUCTII NAPOCA SA (NAPO) (07/12/2021)

Cerere de deschidere a procedurii insolventei

ELECTROAPARATAJ S.A. (ELJ) (07/12/2021)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)

SIF BANAT CRISANA S.A. (SIF1) (07/12/2021)

Finalizare Plan de plata pe baza de actiuni

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (07/12/2021)

Tarife reglementate aplicabile de la 01 ianuarie 2022