Update articol:

Szijjarto: UE nu este pregătită pentru dezbateri deschise şi democratice

Péter Szijjártó Ungaria ministru astronaut către Staţia Spaţială Internaţională Péter Szijjártó

Uniunea Europeană nu permite să aibă loc dezbateri democratice bazate pe respect reciproc, a declarat marţi ministrul de externe ungar, Peter Szijjarto, adăugând că utilizarea dublului standard este de asemenea o “provocare majoră” pentru bloc, informează agenţia MTI, potrivit Agerpres.

Adresându-se la un forum economic desfăşurat la Karpacz în sudul Poloniei, Peter Szijjarto a subliniat importanţa angajării în dezbateri oneste despre depăşirea provocărilor cu care se confruntă Europa. Ministrul s-a plâns însă că cei ale căror opinii diferă de curentul principal au fost adesea etichetaţi ca “anti-Europă” şi marginalizaţi.

Interesele Ungariei stau într-o UE puternică, bazată pe state membre puternice capabile să îşi păstreze patrimoniul, identitatea naţională şi cultura, respingând direct poziţia federalistă “extremistă” ce favorizează înfiinţarea unor “state unite ale Europei”, a spus Szijjarto, adăugând că Ungaria este de asemenea împotriva transferului mai multor puteri către Bruxelles.

În ceea ce priveşte nivelul de competitivitate al UE, ministrul a declarat că statele membre ar trebui lăsate să decidă asupra propriilor politici de impozitare, subliniind importanţa concurenţei interne. Blocarea extinderii UE, a notat el, afectează de asemenea competitivitatea, în special după Brexit şi eşecul UE de a încheia un acord-cadru cu Elveţia.

Szijjarto a mai spus că UE ar trebui să acţioneze imediat pentru a admite Serbia în bloc, susţinând că acest lucru ar servi drept factor stabilizator pentru regiunea Balcanilor de Vest.

Printre altele, Szijjarto a numit cooperarea de la Visegrad “sufletul politicii externe ungare”, subliniind că împreună Ungaria, Republica Cehă, Polonia şi Slovacia au obţinut succese în legătură cu probleme pe care nu le-ar fi putut aborda singure.

Dacă V4 nu s-ar fi menţinut, UE ar fi relocat astăzi migranţi conform cotelor obligatorii între statele sale membre, a notat ministrul ungar de externe.

BVBStiri BVB

MECANICA FINA SA (MECE) (17/09/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (17/09/2021)

Functionarea Unitatii 1 la putere redusa

EB EBS TURBO SHORT 0,1/44,5/44 (EBEBSTS35) (17/09/2021)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 20 si 21 Septembrie 2021

ROMCAB SA (MCAB) (17/09/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

EB EBS TURBO SHORT 0,1/44,5/44 (EBEBSTS35) (17/09/2021)

Suspendare tranzactionare - 16:36 - Notificare Erste Group Bank AG - atingere bariera