Update articol:
Teodorovici vrea demararea de investiţii în acest an înainte de aprobarea noului cadru financiar multianual

Teodorovici: “Prima rectificare bugetară este planificată pentru luna iulie”

Prima rectificare bugetară este planificată în iulie şi va viza, printre altele, veniturile în scădere ale unor comunităţi locale faţă de cele previzionate, a explicat, luni, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.

“La estimarea de venituri la nivel local, aici pot fi diferenţe. Din ce? Vă dau un singur motiv. Să spunem că o comunitate locală a avut o tranzacţie anul trecut. A avut un venit încasat. Dar în acest an acel venit nu se mai încasează. Şi atunci într-adevăr previziunea legată de veniturile comunităţii locale trebuie să aibă în vedere aceste lucruri. Şi atunci, la rectificarea bugetară din acest an, pe care vrem s-o facem în luna iulie, trebuie ca această reglare să fie făcută. Adică nu vor pierde primăriile pe baza acestui motiv”, a afirmat Teodorovici.

De asemenea, el a afirmat că vrea să discute, marţi sau miercuri, cu reprezentanţii comunităţilor locale pe marginea bugetului, precizând, totodată, că sumele pe care le vor primi sunt cele convenite la constituirea bugetului. “O să invit cele patru structuri asociative, dacă nu chiar mâine (marţi, n.r) sau cel târziu miercuri la o discuţie pe acest subiect legat de buget, pe cheltuielile de pe partea socială, ca să clarificăm aceste lucruri şi ale elemente pe care dânşii le au de adus în discuţie pe diferite zone, nu neapărat legate de Finanţe. În general, ca să ştim că exact până la finalul lunii iunie clarificăm cum am promis la ultima şedinţă de la AMR (Asociaţia Municipiilor din România), clarificăm toate aceste lucruri pentru a putea dânşii să demareze proiecte, ce au de făcut la nivel local”, a spus Eugen Teodorovici, întrebat de jurnalişti despre nemulţumirea primarilor care ar primi mai puţin cu 200 de lei pentru fiecare locuitor.

El a explicat că anul trecut primăriile au primit la comune 750 de lei pe cap de locuitor, iar anul acesta sunt 1000 de lei şi nu mai puţin de 2 milioane de lei pe comună. Anul trecut s-au alocat pentru partea de cheltuieli sociale 3,5 miliarde de lei, în acest an suma din buget este de 4,7 miliarde de lei.

“Pot să vă spun că în acest an faţă de anul trecut diferenţa pe care statul o alocă prin diferite formule, să spunem, la nivel local, este de 9,6 miliarde de lei. Este o decizie de reaşeza între structurile locale, între consilii judeţene, comune, oraşe şi municipii, această sumă. Nu a oprit nimeni la bugetul de stat nimic faţă de ceea ce a promis. Este o regândire şi o aşezare a modului în care banii se alocă comunităţii locale aşa cum structurile asociative au dorit. Discuţia la care fac dânşii referire este o discuţie care a avut loc, dacă nu mă înşel la final de ianuarie şi în urma acelei discuţii şi în discuţiile din Parlament a reieşit această ultimă variantă pe care Parlamentul a aprobat-o. Nu Teodorovici a schimbat cifrele. Acestea sunt declaraţii iresponsabile pe care, din păcate, le fac fără niciun fel de temei numai unele persoane ca să-şi reprezinte cu mai mare tragere de inimă comunităţile. O să clarificăm, o să-i invit la discuţii ca să vedem exact care sunt paşii care au fost parcurşi din momentul în care bugetul a fost pus pe site pentru consultare publică şi până în momentul în care legea s-a aflat în Monitorul Oficial pentru a avea o discuţie clară cu toate cele patru structuri asociative pentru a vedea încă o dată care au fost paşii şi cum s-a ajuns”, a spus Eugen Teodorovici.

De asemenea, referitor la rambursarea TVA el a menţionat că în spaţiul public se fac foarte multe afirmaţii neadevărate.

“Nu s-a jucat nimeni cu nimic (cu rambursarea TVA – n.r.), nu sunt nici spion rus, plătesc şi taxe la stat, nu am imunităţi. Doar dacă s-ar citi legislaţia în vigoare atunci lucrurile ar fi foarte clare. Numai că, din păcate, în România, şi fiind probabil în ajun de campanie electorală şi văd că avem şi anul acesta şi anul viitor perioadă de campanie, mi-aş dori să nu mai fie o astfel de abordare, dar cred că îmi doresc şi rămân cu dorinţa pentru că sigur colegii din opoziţie nu înţeleg decât să facă tipul acesta de campanie”, a mai declarat Teodorovici. 

Bugetul general consolidat pentru 2019, aprobat de Parlament în luna februarie, este construit pe o creştere economică de 5,5%, o inflaţie medie anuală de 2,8% şi un câştig salarial mediu net lunar de 3.085 lei. Produsul Intern Brut (PIB ) este estimat la 1.022 miliarde de lei, iar deficitul bugetar la 2,76% din PIB. Anul trecut, deficitul bugetului consolidat a fost de 2,88% din PIB, nivel identic cu cel la care s-a închis bugetul şi în anul 2017.

Teodorovici vrea demararea de investiţii în acest an înainte de aprobarea noului cadru financiar multianual

O nouă viziune privind Uniunea Europeană presupune modificarea regulamentelor europene prin devansarea termenelor de cheltuire a banilor europeni, a declarat, luni, Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, la conferinţa interparlamentară privind viitorul Uniunii Europene. “O nouă viziune presupune şi modificarea regulamentelor europene nu doar pentru a extinde, ci şi pentru a devansa termene de cheltuire a banilor europeni. Chiar cu un an sau doi dacă acest lucru este benefic pentru economiile noastre şi pentru cetăţeni. Şi chiar dacă este mai greu din punct de vedere birocratic, pentru instituţiile europene sau naţionale. Pe scurt, vorbim de posibilitatea de a demara investiţii începând cu 2019, înainte de aprobarea noului cadru financiar multianual 2021- 2027 cu ajutorul unui mecanism prin care fondurile publice inclusiv finanţările de la instituţii financiare internaţionale, BERD, Banca Mondială, BEI, să fie rambursate din fonduri europene aferente noului cadru financiar”, a spus Eugen Teodorovici, citat de Agerpres.

El a vorbit în cadrul conferinţei despre nevoia unei noi viziuni asupra Uniunii Europene, iar România ar trebui să aibă un rol activ.

“Este nevoie de o nouă viziune privind Uniunea Europeană şi ne dorim să avem un rol activ în construirea noii viziuni. Am spus şi am promovat cu curaj, spun eu, atât în cadrul Consiliului de Miniştri de Finanţe de la Bruxelles cât şi în toate discuţiile purtate cu partenerii europeni măsuri care trebuie adoptate astfel încât să producem mai multă coeziune şi mai multe investiţii pentru o Europă mai puternică. Aşadar vorbim de un moment al curajului în care Europa trebuie să promoveze o nouă viziune şi o politică de coeziune puternică pentru că dintre toate politicile, politica de coeziune este cea care are cel mai semnificativ impact în viaţa cetăţenilor. Cea care conduce la reducerea decalajelor şi susţine incluziune socială şi creşterea nivelului de trai.

El a afirmat că în România politica de coeziune se traduce simplu, cu cifre. PIB-ul României a crescut cu 50% în ultimii 10 ani datorită investiţiilor din fondurile structurale şi de investiţii ale Uniunii Europene.

“Când vorbim la curajul de a face lucruri ne referim şi la formularea ambiţioasă de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene şi mă refer la adoptarea acelor măsuri care să îmbunătăţească nivelul de trai al tuturor cetăţenilor europeni fără discriminare”, a declarat Teodorovici.

De asemenea, el a menţionat că Preşedinţia Română se confruntă cu numeroase provocări în contexul politic şi economic actual din Uniunea Europeană însă consideră că până în acest moment Preşedinţia Română este un succes, aspect confirmat de numeroasele dosare pe care a reuşit să le închidă dar şi de feedback-ul pozitiv pe care l-a primit de la partenerii europeni.

 

 

BVBStiri BVB

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (18/06/2021)

Reziliere Contract CTE Iernut

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (18/06/2021)

Convocare AGEA pentru data de 11 august 2021

SIF TRANSILVANIA S.A. (SIF3) (18/06/2021)

Actualizarea politicii de remunerare a actionarilor

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (18/06/2021)

Alocare actiuni SOP2019 - persoane cu responsabilitati de conducere

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (18/06/2021)

Autorizare membru al Consiliului de Administratie