Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană a reformelor economice propuse în urmă cu doi ani de fostul preşedinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi. Dacă blocul comunitar eşuează, riscă un declin comparativ pe termen lung, ajungând să joace un rol secundar pe scena mondială, atenţionează într-un articol de opinie publicat luni de Reuters Mike Peacock, fost redactor-şef al agenţiei şi fost şef al departamentului de comunicare al Băncii Angliei.
UE a stabilit sfârşitul anului 2027 drept termen-limită pentru realizarea elementelor cheie din planul lui Draghi; acestea includ o piaţă unică deplin funcţională cu pieţe de capital şi uniuni energetice integrate, o mai bună capacitate de împrumuturi comune şi reducerea cerinţelor privind unanimitatea statelor membre pentru adoptarea unor reforme majore.
Potrivit Consiliului European pentru Inovare, până în luna iulie, Uniunea Europeană implementase integral doar 15,7% din propunerile lui Draghi, în timp ce aproximativ 40% fuseseră abordate doar parţial.
Situaţia este şi mai critică în privinţa celor mai radicale – şi, prin urmare, celor mai importante – măsuri, precum pieţele unice de capital şi energie. UE a reuşit să adopte legislaţia necesară pentru doar 3% dintre acestea, conform Institutului Montaigne, un think-tank francez. Comisia Europeană poate promova aceste măsuri doar cu acordul tuturor statelor membre – o sarcină extrem de dificilă.
Calendarul electoral din Europa ar putea complica şi mai mult lucrurile. Este puţin probabil ca guvernele care se prezintă în faţa alegătorilor să fie dispuse să cedeze şi mai multă suveranitate; în plus, dacă alegerile vor aduce la putere lideri mai puţin favorabili reformelor, procesul de integrare europeană ar putea începe să se destrame.
Vin alegerile
Franţa deschide seria, cu alegeri programate pentru luna aprilie 2027. (Între timp, Spania a anunţat chiar luni alegeri legislative anticipate pentru 29 noiembrie, anul în curs, n.r.)
UE se grăbeşte deja să finalizeze următorul buget pe termen lung al blocului comunitar (pentru perioada 2028-2034) înainte de aceste alegeri, de teama că scrutinul ar putea aduce la putere un guvern de extremă-dreapta condus de Marine Le Pen.
Deşi partidul lui Le Pen, Adunarea Naţională (Rassemblement National), a renunţat la ambiţia de a scoate Franţa din UE, acesta a semnalat totuşi intenţia de a reduce contribuţia ţării la bugetul comunitar şi de a se retrage din anumite aspecte-cheie ale politicii energetice, preconizând totodată reintroducerea controalelor la frontieră.
Ulterior vor avea loc alegeri în Italia şi Polonia. Acestea ar putea complica şi mai mult eforturile de reformă, întrucât liderii politici ar putea ezita să susţină măsuri de reformă – chiar şi unele prudente, dar care implică cedarea suveranităţii naţionale – tocmai înainte de a se prezenta în faţa alegătorilor.
Apoi, avem situaţia Germaniei. Deşi coaliţia de guvernare a ţării rămâne la putere până în 2029, creşterea popularităţii partidului de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) – care a pledat pentru legături mai strânse cu Rusia şi pentru restricţii severe privind imigraţia – ar putea bloca eforturile de reformă în cea mai mare economie a blocului comunitar.
Sub conducerea cancelarului Friedrich Merz, Germania a promovat, până în prezent, o agendă de reforme mai ambiţioasă decât majoritatea vecinilor săi. De la preluarea mandatului anul trecut, el a relaxat “frâna datoriei” – o regulă fiscală care a frânat multă vreme creşterea economică – pentru a permite o majorare semnificativă a cheltuielilor de apărare şi crearea unui fond de infrastructură în valoare de 500 de miliarde de euro. Aceste măsuri au fost completate de planuri de modernizare a reţelei electrice naţionale, precum şi de reforme în domeniul pensiilor, fiscalităţii şi pieţei muncii.
În timp ce cheltuielile s-au bucurat de apreciere, măsurile de reformă – precum restricţionarea concediilor medicale şi combaterea abuzurilor privind ajutoarele sociale, ori creşterea graduală a vârstei de pensionare – sunt categoric nepopulare, fapt confirmat de rezultatele recente ale alegerilor regionale.
“Concluzia principală este că germanii nu doresc reforme; ei vor fie să rămână într-un prezent neschimbat, fie să se întoarcă în trecut”, a notat Carsten Brzeski, economist-şef la ING, după ce Uniunea Creştin-Democrată (CDU), aflată la guvernare, a suferit pierderi majore în alegerile regionale, pe fondul creşterii sprijinului pentru partidul AfD.
Deşi AfD nu a obţinut încă o majoritate pentru a guverna şi probabil va întâmpina dificultăţi în găsirea unor parteneri de coaliţie, ascensiunea sa rapidă din ultimul deceniu – devenind partidul cu cea mai mare intenţie de vot din Germania – nu poate fi ignorată. Acest lucru este cu atât mai important cu cât popularitatea sa ar putea determina partidul de guvernământ să încetinească ritmul reformelor percepute ca o diminuare a suveranităţii naţionale.
Teste decisive
În rândul oficialilor UE există un sentiment palpabil de urgenţă.
“Acolo unde proiectele servesc intereselor strategice ale Europei, trebuie să accelerăm masiv”, a declarat luna trecută preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în discursul său anual privind “Starea Uniunii” în faţa Parlamentului European.
Cu toate acestea, interesul pare scăzut pentru punerea în comun a capacităţilor.
Apelul lui Draghi pentru creşterea capacităţii de împrumut comun în zona euro pare deja sortit eşecului. Acum, testele decisive vor fi dacă liderii UE pot realiza o uniune a economiilor şi investiţiilor, precum şi o uniune energetică.
Crearea unei pieţe unice de capital ar putea ajuta blocul comunitar să mobilizeze cele 35.000 de miliarde de euro reprezentând economiile gospodăriilor din UE, în prezent sub formă de fonduri dispersate în cele 27 de state membre şi adesea investite în străinătate.
Un demers paralel de simplificare a sistemului de reglementare fragmentat ar putea, de asemenea, să aducă beneficii semnificative. O analiză a Fondului Monetar Internaţional din luna aprilie estima că agenda de reforme ar putea creşte productivitatea europeană cu 20% într-un deceniu, deşi această prognoză se bazează pe câteva ipoteze optimiste.
O componentă cheie a acestei agende privind competitivitatea este reforma energetică. Banca Centrală Europeană estimează că adoptarea rapidă a inteligenţei artificiale (AI) ar putea spori productivitatea UE cu până la 4% într-un deceniu. Totuşi, construirea şi operarea centrelor de date şi a infrastructurii pentru Ai sunt fezabile doar dacă se bazează pe o circulaţie facilă a energiei electrice peste graniţele naţionale din UE, la preţuri competitive.
Preşedinta BCE, Christine Lagarde, a avertizat recent că blocul comunitar se confruntă cu o alegere: fie ratează complet avântul inteligenţei artificiale, fie ajunge să depindă excesiv de state străine – în special de SUA şi China – pentru componente tehnologice vitale.
În absenţa unor progrese, decalajul de productivitate faţă de SUA se va adânci aproape sigur, industria prelucrătoare din UE va fi probabil şi mai mult subminată de concurenţii chinezi cu costuri mai mici, iar blocul comunitar va fi cu siguranţă nevoit să continue să îşi procure din străinătate componentele tehnologice critice.
UE, reticentă la asumarea de riscuri, a tergiversat mult timp reformele, însă continuarea acestei atitudini în prezent ar putea fi una dintre cele mai riscante decizii.
| Știri BVB