Update articol:

Violeta Alexandru, despre creşterea pensiilor cu 40%: Dacă PSD avea determinarea să o facă, când a guvernat într-o situaţie economică incomparabilă cu cea pe care noi am guvernat-o, cu siguranţă putea să o facă, dar nu a dorit

Sursa foto: Facebook

Ministrul Muncii Violeta Alexandru a declarat că, în cazul în care PSD avea determinare putea creşte pensiile cu 40% în perioada când a guvernat, atunci când exista o situaţie economică ce nu se compara cu cea de acum, însă nu a dorit să facă acest lucru, potrivit news.ro.

„Dacă PSD avea determinarea să o facă, când a guvernat într-o situaţie economică incomparabilă cu cea pe care noi am guvernat-o, cu siguranţă putea să o facă, dar nu a dorit acest lucru. V-am subliniat mai devreme diferenţa dintre noi şi PSD este că noi suntem responsabili. Cu siguranţă, o creştere este justificată şi repet este cea mai delicată perioadă economică. Noi am făcut această creştere, PSD nu. Exact când a decis nu a făcut acest lucru, deşi nu poate compara perioada de guvernare pe care au gestionat-o cu cea pe care noi am parcurs-o şi am gestionat-o şi cu toate aceastea a promis şi nu a făcut. Diferenţa este că noi nu promitem, ci facem lucrurile cu chibzuinţă şi cu un raţionament de a-i fi bine României şi pensionarilor noştri şi acum şi în perioada următoare. Nu se poate imagina o creştere a pensiei care să nu poată fi susţinută în buget. Deciziile Curţii sunt foarte clare. Odată ce ai emis o decizie de pensionare nu mai poţi reveni asupra ei să o diminuezi. Noi suntem responsabili, noi nu aruncăm cu iluzii şi promisiuni oamenilor pentru că nu este normal să procedăm aşa. Toată lumea ştie ce se întâmplă în acest moment în România. Toţi trăim printre oameni care se confruntă cu o serie de dificultăţi şi vedem că trebuie să ţinem lucrurile pe linia de plutire şi uşor-uşor să ne revenim. Aşa şi creşterile veniturilor noastre se vor face pe măsura posbilităţilor şi spuneam că anul viitor avem în continuare în intenţie să facem creşteri bazate pe revenirea economiei pentru care muncim foarte mult, prin toate măsurile luate”, a declarat Violeta Alexandru sâmbătă seara la România Tv.

Chestionat despre cum vor judeca magistraţii CCR sesizarea Guvernului, ministrul Muncii a precizat că hotărârea va ţine cont de realitatea din România şi Europa, în contextul pandemiei şi situaţiei economice.

„După cum bine spuneţi, în funcţie de cum vor spune judecătorii. Termenul este 25 noiembrie. Bănuiesc că şi domniile lor, ca şi dvs, ca şi cei care ne urmăresc toţi ne uităm în jur şi vedem ce se întâmplă. Lucrurile nu şi-au revenit din punct de vedere economic. Sunt convinsă că va fi o decizie care va ţine cont de ceea ce se întâmplă în acest moment în România şi în Europa şi aşteptăm această decizie pe care eu personal o bănuiesc o decizie cumpănită, o decizie care ţine cont de situaţia ţării în acest moment şi ceea ce se va întâmpla anul viitor. Gândiţi-vă că dacă un an de zile am trecut prin tot ceea ce am trecut în economie, cu siguranţă nici anul viitor lucrurile nu îşi vor reveni la nivelul perioadei 2018-2019, că nu are cum. Deci va trebui să facem eforturi în continuare, va trebui să fim foarte serioşi şi să atragem în România fonduri europene, va trebuie să sprijinim economia să îşi revină şi uşor-uşor să revenim la normal. Aşteptăm decizia CCR. Eu personal sunt omul care atunci când iau o decizie, nu mă gândesc la impactul în sfera apropiată a activităţii mele, ci mă gândesc la impactul pe care îl are asupra oamenilor. Dacă pe moment cineva crede că o decizie de mărire cu 40% va fi un lucru bun, eu vreau să vă spun, ca om implicat, care a trăit în mod direct experienţele unor familii la limită care nu au mai avut niciun venit pentru că pandemia le-a afectat în mod direct afacerea şi veniturile pe care le aveau. Dacă cineva îşi imaginează că pot să iei o decizie doar ca să ai o satisfacţie de moment şi să arăţi că tu eşti înţelegător, doar Guvernul nu este, apoi să se înţeleagă la efectele pe termen mediu şi lung, pentru că economia îşi va reveni, cu sprijinul Guvernului uşor-uşor, dar nu suntem acolo şi facem eforturi în continuare. O să vedem ce se întâmplă”, a explicat Alexandru.

Întrebată ce va face Guvernul dacă CCR nu dă câştig de cauză privind sesizarea pe rectificarea bugetară a Executivului, Violeta Alexandru a răspuns: „Eu sper să nu ajungem la în situaţia în care bugetul României să fie efectiv aruncat în aer”.

„E foarte dificil de imaginat o situaţie în care să se poată face o creştere pe fondul încasărilor la buget actuale. Prin urmare, daţi-mi voie să cred că decizia CCR va ţine cont de realitatea din România şi va aprecia faptul că Guvernul este responsabil şi că a gestionat această criză în modul cel mai corect cu putinţă şi cel mai eficient. Oricum de subliniat este că nu am avut niciodată nicio intenţie să nu ţinem cont de creşterea preţurilor, de nevoia pensionarilor de a-şi acoperi cheltuielile necesare. Practic creşterea pe care am făcut-o este de 7 ori rata inflaţiei. Este o creştere făcută cu respect pentru pensionari, într-un moment delicat, dar cu recunoaşterea faptului că nevoile dânşilor de a-şi plăti cele necesare sunt evidente şi am ştiut acest lucru şi ca atare am luat decizia de creştere cu 14%”, a conchis ministrul Muncii.

Premierul Ludovic Orban a afirmat că Executivul are ca obiectiv creşterea pensiilor însă ele pot creşte doar prin dezvoltare economică, prin mărirea numărului de salariaţi, „pentru că pensiile se plătesc din contribuţiile de asigurări sociale pe care le plătesc persoanele active, persoanele angajate”.

„Obiectivul nostru este să creştem pensiile, să creştem veniturile românilor, dar să creştem pe baze reale, pe baza creşterii economice, pe baza dezvoltării economice a României. Orice creştere care nu poate fi susţinută din punct de vedere al veniturilor bugetare este o creştere care până la urmă face rău. PSD iar o să vină în campanie şi o să promită creşterea de 10 ori a pensiilor sau mai ştiu eu ce promisiuni. Pensiile pot să crească doar prin dezvoltare economică, prin creşterea numărului de salariaţi, prin creşterea salariului mediu pe economie, pentru că pensiile se plătesc din contribuţiile de asigurări sociale pe care le plătesc persoanele active, persoanele angajate”, a explicat Ludovic Orban, întrebat despre subiect sâmbătă la Timişoara.

Curtea Constituţională va dezbate pe 25 noiembrie sesizările Guvernului privind proiectele de rectificare bugetară adoptate de Parlament în forma propusă de PSD care include majorarea pensiilor cu 40%. Executivul argumentează, în obiecţia de neconstituţionalitate că Legislativul „a ignorat exigenţele de previzibilitate ale legii şi perspectivele evoluţiei situaţiei bugetului consolidat şi a economiei generale, cu consecinţa afectării principiului securităţii juridice”.

Totodată, Guvernul arată că parlamentarii nu au identificat sursele clare de finanţare a majorărilor propuse, necesare pentru a acoperi cheltuielile urmărite şi care să reflecte principiul echilibrului bugetar, potrivit dispoziţiilor constituţionale.

BVBStiri BVB

ELECTROARGES SA (ELGS) (03/12/2020)

Prelungire mandat reprezentant permanent Benjamins United SRL - Engleza

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (03/12/2020)

Conferinta telefonica investitori de retail 09 Decembrie 2020

FOND DESCHIS DE INVESTITII ETF TRADEVILLE (TVBETETF) (03/12/2020)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

MedLife S.A. (M) (03/12/2020)

Raport conf. art. 92 ind. 3 Legea 24/2017 - octombrie 2020