Update articol:

Facebook îşi cere scuze pentru traducerea greşită a numelui preşedintelui chinez şi acuză o eroare tehnică

Facebook şi-a cerut scuze pentru traducerea greşită din birmană în engleză a numelui preşedintelui Chinei, Xi Jinping, care a apărut în transcrierea automată drept ‘Mr. Shithole’ (Domnul Latrină), informează duminică EFE.

“Am rezolvat o problemă legată de traducerile din birmană în engleză şi acţionăm pentru identificarea cauzei pentru a ne asigura că această situaţie nu se va mai repeta”, a anunţat compania americană într-un comunicat trimis presei în care îşi cerea scuze pentru “jignirea provocată”, potrivit Agerpres.

Greşeala s-a propagat prin intermediul profilurilor reţelei sociale şi în mass media locale, şi a devenit evidentă în a doua zi a vizitei preşedintelui chinez în această ţară din sud-estul Asiei, unde Xi şi consilierul de stat Aung San Suu Kyi au semnat zeci de acorduri, scrie Reuters.

O declaraţie de presă referitoare la vizită, publicată pe pagina oficială de Facebook a lui Suu Kyi, era plină de referiri la “Domnul Latrină” pentru traducerile în limba engleză, în timp ce un titlu în ziarul local Irrawaddy anunţa “Cină în onoarea preşedintelui Latrină”.

Algoritmul Facebook nu avea numele preşedintelui Xi Jinping în baza sa de date în limba birmană şi a făcut o traducere aproximativă, a explicat compania. Teste de traducere ale unor cuvinte similare, care încep cu “xi” şi “shi” în birmană, au produs ca rezultat tot cuvântul “latrină”, a adăugat Facebook.

Ministerul de Externe chinez a refuzat să comenteze, potrivit Reuters.

Facebook este cea mai populară reţea socială în Myanmar, cu circa 20 de milioane de utilizatori, la o populaţie totală de 53 de milioane. 

BVBStiri BVB

MedLife S.A. (M) (27/03/2020)

Lansare laborator RT PCR; actualizare informare privind caz pozitiv COVID-19

VRANCART SA (VNC) (27/03/2020)

Comunicat - Masuri Covid-19

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (27/03/2020)

Suspendare temporara procedura de selectie si numire Director Financiar provizor

MECANICA FINA SA (MECE) (27/03/2020)

Raport auditor - art. 82, Legea 24/2017 - SEM. 2 2019