Raportul The Heritage Foundation confirmă un lucru în care am crezut și pentru care am lucrat încă din perioada în care eram ministru al Energiei: parteneriatul strategic dintre România și Statele Unite trebuie să aibă energia drept unul dintre pilonii săi fundamentali, ne-a declarat europarlamentarul Virgil Popescu, fost ministru al energiei.
Virgil Popescu ne-a spus: “Mă bucur să văd că proiecte pe care le-am demarat și susținut în mandatul meu – dezvoltarea reactoarelor modulare mici (SMR) la Doicești, consolidarea cooperării în domeniul nuclear civil, dezvoltarea Neptun Deep și Coridorul Vertical – sunt privite astăzi de un important think tank american nu doar ca proiecte energetice ale României, ci ca elemente ale securității energetice a întregii regiuni.
Este foarte importantă afirmația Heritage Foundation potrivit căreia România este poziționată să devină o „rampă de lansare pentru inovația nucleară americană”, prin implementarea tehnologiei SMR la Doicești. Exact aceasta a fost viziunea noastră atunci când am construit parteneriatul cu Statele Unite pentru dezvoltarea primului proiect SMR din România: să aducem tehnologie nucleară americană de ultimă generație și să poziționăm România în avangarda noii industrii nucleare europene.
La fel de important este că raportul vorbește despre necesitatea unei concentrări reînnoite asupra cooperării nucleare dintre România și Statele Unite. Parteneriatul nostru în domeniul nuclear nu se limitează la SMR. El privește dezvoltarea pe termen lung a sectorului nuclear românesc, securitatea energetică și păstrarea României într-un lanț tehnologic și de securitate occidental.
În ceea ce privește Neptun Deep, raportul subliniază importanța capitalului american pentru exploatarea rezervelor de gaze naturale din Marea Neagră și leagă acest proiect de transformarea României într-un exportator net de energie către statele vulnerabile din regiune. Neptun Deep a fost pentru mine o prioritate tocmai pentru că am considerat că gazul românesc din Marea Neagră trebuie să contribuie nu numai la securitatea energetică a României, ci și la securitatea energetică regională.
Aceeași logică a stat la baza susținerii Coridorului Vertical. Gazul produs în România trebuie să poată ajunge acolo unde este nevoie de el în Europa Centrală și de Sud-Est. Faptul că Heritage Foundation recomandă acum Statelor Unite și României să își intensifice discuțiile privind interconectările cu rețeaua strategică a Coridorului Vertical confirmă dimensiunea geopolitică a acestui proiect.
SMR, Neptun Deep și Coridorul Vertical fac parte, în realitate, din aceeași construcție strategică: o Românie independentă energetic, conectată puternic la Statele Unite și capabilă să furnizeze securitate energetică în regiune.
Războiul din Ucraina ne-a demonstrat că energia nu mai poate fi privită exclusiv din perspectiva prețului sau a pieței. Energia este securitate națională. Iar reducerea dependenței de Rusia, dezvoltarea resurselor proprii și consolidarea parteneriatului cu Statele Unite au fost și trebuie să rămână obiective strategice ale României.
Consider de aceea foarte relevant faptul că Heritage Foundation spune explicit că aprofundarea relației bilaterale cu România în domeniile economic, energetic și de securitate este în interesul Statelor Unite. Este o recunoaștere a rolului pe care România îl poate avea la Marea Neagră.
Proiectele începute în urmă cu câțiva ani trebuie continuate, accelerate și duse până la capăt. Continuitatea este esențială în energie. România are astăzi șansa reală de a deveni un lider energetic regional, iar parteneriatul strategic cu Statele Unite este esențial pentru atingerea acestui obiectiv”.