Update articol:

Vlad Voiculescu: Din poziţia de ministru al Sănătăţii pot să servesc cel mai bine interesul românilor

Foto Facebook Foto Facebook
Liderul PLUS Bucureşti, consilierul municipal Vlad Voiculescu, transmite că a acceptat desemnarea sa de către USR PLUS pentru poziţia de ministru al Sănătăţii cu convingerea că din această funcţie poate servi cel mai bine interesul românilor în acest moment critic.

“Am acceptat desemnarea mea de către USR PLUS pentru poziţia de ministru al Sănătăţii şi voi merge în zilele următoare la audierile din Parlament cu convingerea că din poziţia de ministru al Sănătăţii pot să servesc cel mai bine interesul românilor în acest moment critic. Sper să am la Ministerul Sănătăţii timp să fac reformele şi proiectele de care avem cu toţii atât de mare nevoie. Am deja o echipă fabuloasă, ştiu ce este de făcut şi am credinţa că alături de oamenii din sistem care îşi doresc o schimbare profundă vom putea face rapid paşi în direcţia asta: cu suportul colegilor din USR PLUS, PNL şi UDMR, putem face ceea ce trebuie”, a scris Voiculescu pe Facebook, potrivit Agerpres.

El a atras atenţia şi asupra faptului că desemnarea viceprimarilor Capitalei s-a realizat la 86 de zile după alegerile locale.

“Imediat se împlinesc 100 de zile de la alegeri. În mod normal, ar fi trebuit să vin în faţa dumneavoastră – a celor peste 176 de mii de oameni care ne-au votat – cu un bilanţ, alături de primarul independent susţinut de USR PLUS şi de PNL, şi alături de viceprimarul ales din partea PNL. Mi-ar fi plăcut să vă pot vorbi despre o echipă consolidată, despre măsurile pentru Bucureşti şi pentru sistemul de sănătate de aici. Nu este cazul, din păcate, şi nu din vina mea sau a USR PLUS. Abia începând de azi avem viceprimari aleşi”, a precizat Voiculescu.

Totodată, potrivit liderului PLUS, timp de mai bine de o lună după seara alegerilor, primarul general, Nicuşor Dan, nu i-a răspuns la telefon.

“Am evitat să mă pronunţ public pe aspecte care ţineau de felul în care a funcţionat – sau mai degrabă nu a funcţionat – echipa votată de bucureşteni. În general, fără încredere nu se poate construi nimic. Iar când cel alături de care ai candidat nu îţi răspunde la telefon mai bine de o lună după seara alegerilor… nu e chiar un semn bun. Nu voi zăbovi însă mai mult asupra acestui aspect. Poate că avem pur şi simplu stiluri şi abordări diferite – respect asta şi îi doresc primarului general succes. Nu doar pentru că şi-a dorit asta cu orice preţ, dar şi pentru că succesul actualei administraţii este esenţial pentru viitorul acestui oraş şi a milioane de oameni. Înţeleg deci, din nou, să fac pasul în spate şi sper din suflet ca lucrurile să se remedieze”, a menţionat fostul ministru al Sănătăţi.

Conform acestuia, toate proiectele pregătite pentru Bucureşti alături de echipa USR PLUS vor fi preluate de către Horia Tomescu, care a fost votat luni dimineaţă de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti în funcţia de viceprimar al Capitalei. Horia Tomescu este medic, “un om integru şi un om cu o energie fabuloasă”, a menţionat Voiculescu.

El a adăugat că în contextul unei crize sanitare “fără precedent în ultimii 100 de ani”, sănătatea este unul dintre domeniile greu încercate, iar România plăteşte acum “tot ce nu s-a făcut, tot ce s-a ascuns, toată nepăsarea şi hoţia” din 1990 încoace.

Voiculescu a menţionat că nu a candidat la alegerile europarlamentare, deoarece îşi anunţase deja candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti, iar apoi nu a mai candidat pentru Primăria Generală, considerând că este în interesul bucureştenilor să se retragă pentru a susţine un candidat unic împotriva Gabrielei Firea şi PSD.

“Nu am candidat la alegerile parlamentare pentru că am crezut că putem face echipă pentru Bucureşti. Mă retrag acum, cu inima deloc împăcată (şi da, chiar înţeleg criticile pe tema asta), dar cu încrederea că energia mea poate avea un impact mult mai important, inclusiv pentru Capitală, din poziţia de ministru al Sănătăţii. (…) Pe termen scurt şi mediu, de prestaţia Ministerului Sănătăţii depind, în mod direct, vieţile a zeci de mii de români în această criză sanitară, economică şi de încredere. N-aş fi putut să îmi iert decizia de a sta deoparte şi de a critica doar de pe margine. Sunt atât de multe lucruri în sistemul de sănătate care trebuie corectate şi trebuie corectate acum. Nu peste 1 an, nu la următoarele alegeri. Acum”, a mai scris Voiculescu.

BVBStiri BVB