Update articol:

Italia: Guvernul aprobă o importantă reformă a justiţiei

italia, lockdown de Paște Sursa Pixabay

Guvernul italian a aprobat joi o reformă crucială a justiţiei care vizează accelerarea proceselor, în pofida obstacolelor ridicate de opoziţie, notează AFP, potrivit Agerpres.

Ministrul justiţiei, Marta Cartabia, a explicat că numeroase amendamente, depuse în ultimele zile de partidele coaliţiei la putere, au fost retrase, fapt ce a permis prezentarea reformei în parlament.

Reforma sistemului judiciar italian, bine-cunoscut ca fiind lent şi greoi, face parte din angajamentele asumate de premierul Mario Draghi faţă de Uniunea Europeană.

“Obiectivul este de a obţine o justiţie rapidă care să respecte durata necesară a procedurii, asigurându-se totodată că procesul nu cade în uitare”, a explicat Marta Cartabia la finalul unei şedinţe de guvern, citată de agenţia italiană de presă AGI.

Mişcarea 5 Stele, partidul populist care constituie cea mai importantă componentă a coaliţiei guvernamentale, a avertizat împotriva termenelor de prescripţie prevăzute în cadrul acestei reforme care urmăreşte accelerarea ritmului justiţiei, afirmând că ele riscă să torpileze procese importante vizând mafia.

Guvernul a subliniat că pentru infracţiunile legate de crima organizată şi mafie, terorism şi violenţa sexuală, judecătorii vor avea posibilitatea de a ordona prelungirea perioadei în care urmează să se desfăşoare procesul.

BVB | Știri BVB
FONDUL PROPRIETATEA (FP) (11/03/2026)

Componenta Comitetelor Consultative ale FP incepand cu 11 martie 2026

AAGES S.A. (AAG) (11/03/2026)

Convocare AGA O & E 27 mai 2026

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (11/03/2026)

Actualizare privind Oferta Publica de Cumparare

OMV PETROM S.A. (SNP) (11/03/2026)

OMV Petrom intra in proiectul de explorare offshore Han Tervel din Bulgaria