Update articol:

Irlanda aplică Whatsapp o amendă-record de 225 de milioane de euro cu privire la protecţia datelor

WhatsApp

Comisia irlandeză a Protecţiei Datelor (DPC) amendează Whatsapp cu 225 de milioane de euro – o amendă-record, cea mai mare din istoria instituţiei şi a doua cea mai mare aplicată vreodată în UE în domeniul protecţiei datelor – şi cere serviciului de mesagerie să-şi revizuiască metoda de prelucrarea datelor, potrivit news.ro.

Comisia europeană de Protecţia Datelor acuză mesageria de faptul că transmite datele utilizatorilor altor servicii ale grupului Facebook – fără acordul acestora.

Această decizie are loc în urma unei anchete de trei ani a autorităţii irlandeze.

DPC a examinat în această anchetă conformarea Whatsapp Irlanda faţă de RGPD, noile reguli europene de preluctrare a datelor, care intrat în vigoare în 2016.

Whatsapp a anunţat deja că va contesta această amendă, pe care o consideră ”disproporţionată”, potrivit serviciului grupului Facebook, care preconizează să facă apel împotriva acestei decizii în Irlanda sau în mod direct, la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE).

Întreprinderea a instituit un fond de provizinare în valoare de 77,5 milioane de euro, în anticiparea amenzii.

BVB | Știri BVB
COMPA S. A. (CMP) (11/11/2025)

Conferinta telefonica investitori si analisti Rezultate Trim III 2025

PREFAB SA (PREH) (11/11/2025)

Solicitare completare ordine de zi AGOA si AGEA 04/05.12.2025

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (11/11/2025)

Autorizare Director General Adjunct