Update articol:

Cîţu: România, prin ANCOM şi CNA, să oprească toţi propagandiştii Moscovei din media locală

Citu

Preşedintele Senatului, liderul liberal Florin Cîţu, cere autorităţilor ca, prin intermediul Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) şi Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), să oprească “toţi propagandiştii Moscovei” din media locală.

“Este momentul ca România, prin intermediul ANCOM şi al CNA, să oprească toţi propagandiştii Moscovei din media locală”, a scris preşedintele Senatului, duminică, pe Facebook.

Pe 24 februarie, CNA a transmis un comunicat de presă prin care le recomanda furnizorilor de servicii media audiovizuale ca, în cadrul emisiunilor informative şi de dezbatere în care se abordează subiectul agresiunii Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, să asigure respectarea obligaţiilor legale privind informarea corectă a publicului.

Printre recomandările CNA se aflau: difuzarea de informaţii preluate din surse oficiale şi surse de încredere, euroatlantice şi internaţionale; verificarea oricăror informaţii legate, direct sau indirect, de agresiunile Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei; rigoare şi acurateţe în prezentarea şi dezbaterea subiectului privind implicaţiile asupra securităţii euroatlantice; respectarea regulilor deontologice şi acordarea unei atenţii speciale fiecărui mesaj diseminat cu decenţă, discernământ, responsabilitate şi cu evitarea senzaţionalului, astfel încât să nu fie indusă panica şi nesiguranţă în rândul cetăţenilor.

“În vederea prezentării într-un mod obiectiv şi echilibrat a subiectelor de acest gen, Consiliul apreciază contribuţia presei audiovizuale în mod responsabil la combaterea ştirilor false şi intensificarea măsurilor redacţionale şi editoriale ale radiodifuzorilor, în scopul de a promova informaţiile din surse bine documentate şi de a asigura o informare corectă a publicului”, mai transmitea CNA, potrivit Agerpres.

BVB | Știri BVB

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (13/10/2025)

Decizia CA de completare a ordinii de zi a AGEA din 29/30 octombrie 2025

ROCA INDUSTRY HOLDINGROCK1 S.A. (ROC1) (13/10/2025)

Notificare depasire prag detineri >5% si tranzactie cf Art. 19 MAR

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (13/10/2025)

Act aditional la contract facilitate linie de credit cu CEC Bank

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (13/10/2025)

Tranzactii membru comitetul de audit

BITTNET SYSTEMS - 2026E (BNET26E) (13/10/2025)

Tranzactii membru comitetul de audit