Update articol:

Turcia afirmă că Rusia şi Ucraina îşi apropie poziţiile pe subiecte ‘critice’

Mevlut Cavusoglu Sursa foto: twitter.com/mevlutcavusoglu

Ministrul de externe al Turciei, Mevlut Cavusoglu, afirmă, într-un interviu publicat duminică, că Rusia şi Ucraina se apropie de un acord pe subiecte ‘critice’, el exprimându-şi speranţa într-o încetare a focului dacă cele două părţi nu vor da înapoi de la progresele obţinute până acum, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov şi cel ucrainean Dmitro Kuleba s-au întâlnit în această lună în Antalia (Turcia), pentru o discuţie la care a fost prezent şi Mevlut Cavusoglu, dar care nu a produs rezultate concrete.

Însă Cavusoglu, care s-a deplasat de asemenea în Rusia şi Ucraina săptămâna trecută pentru a se întâlni separat cu Lavrov şi Kuleba, afirmă, într-un interviu pentru cotidianul turc Hurriyet, că a existat ‘o apropiere a poziţiilor ambelor părţi pe subiecte importante, subiecte critice’.

‘Putem spune că avem speranţe pentru o încetare a focului dacă părţile nu fac un pas înapoi de la poziţiile actuale’, a spus ministrul turc, fără a da alte explicaţii.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei turce, Ibrahim Kalin, vorbind la televiziunea Al Jazeera, a afirmat că cele două părţi îşi apropie poziţiile în patru probleme cheie: cererea Rusiei ca Ucraina să renunţe la aspiraţia de aderare la NATO, demilitarizarea Ucrainei, ‘denazificarea’ la care se referă Rusia, şi protejarea limbii ruse în Ucraina.

Kievul şi Moscova au vorbit despre unele progrese la negocierile de săptămâna trecută spre o formulă politică ce ar garanta securitatea Ucrainei, în condiţiile în care ţara ar rămâne în afara NATO, deşi părţile s-au acuzat reciproc de tărăgănarea discuţiilor.

Potrivit lui Kalin, o încetare permanentă a focului nu poate veni decât în urma unei întâlniri între preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski.

Kalin a spus însă că Putin simte că poziţiile în privinţa ‘subiectelor strategice’ Donbas şi Crimeea nu sunt suficient de apropiate pentru a avea loc o astfel de întâlnire.

BVB | Știri BVB
MUNICIPIUL SLOBOZIA (SLB29) (13/02/2026)

Plata rata cupon 66, rambursare rata principal 65 & calcul rata dobanda pentru cuponul 67

CONSILIUL JUDETEAN HUNEDOARA (HUE26B) (13/02/2026)

Plata rata cupon 75, rambursare rata principal 69 & calcul rata dobanda cupon 76

CJ HUNEDOARA (HUE26A) (13/02/2026)

Plata rata cupon 77, rambursare rata principal 69 & calcul rata dobanda cupon 78

CJ HUNEDOARA (HUE26) (13/02/2026)

Plata rata cupon 78, rambursare rata principal 69 & calcul rata dobanda cupon 79

MUNICIPIUL TIMISOARA (TIM26D) (13/02/2026)

Plata rata cupon 70, rambursare rata principal 69 & calcul rata dobanda pentru cuponul 71