Update articol:

Preşedintele a promulgat legile care prevăd ca persoanele condamnate definitiv pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie nu pot candida în funcţii publice

Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legile care prevăd interdicţia de a candida şi a fi alese în funcţiile de senator, deputat, respectiv de primar, preşedinte al Consiliului judeţean, consilier judeţean, consilier local pentru persoanele care au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea, potrivit Agerpres.

Actele normative modifică Legea 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale şi Legea 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor.

“Nu au dreptul de a depune candidaturi şi nu pot fi alese (…) persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, condiţiile prevăzute la articolul 37 din Constituţia României pentru a fi alese şi persoanele care la data depunerii candidaturii au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia post condamnatorie sau dezincriminarea”, prevăd legile.

BVB | Știri BVB
Sphera Franchise Group (SFG) (22/05/2026)

Disponibilitate inregistrare teleconferinta rezultate T1 2026

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (22/05/2026)

Inregistrare teleconferinta rezultate T1 2026

BANCA TRANSILVANIA S.A. (TLV) (22/05/2026)

Decizii - rascumparari/tranzactii cu alte instrumente financiare listate

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (22/05/2026)

Structura actionariat la data 30.04.2026