Update articol:

Statele Unite îi revocă Rusiei statutul de ţară cu economie de piaţă

rusia-sua

Departamentul de Comerţ al Statele Unite a anunţat joi că nu vor mai trata Rusia ca pe o ţară cu economie de piaţă, revocând statutul acordat în urmă cu două decenii care limita calculul taxelor antidumping asupra mărfurilor ruseşti, informează Reuters.

Departamentul de Comerţ a precizat că, în urma unor analize, a constatat că o implicarea amplă a guvernului în economia rusă a dus la preţuri şi costuri distorsionate, care nu reflectă corect dacă preţurile importurilor în SUA sunt stabilite în mod corespunzător.

“Această decizie oferă SUA capacitatea de a aplica pe deplin prevederile legii americane antidumping pentru a remedia distorsiunile pieţei cauzate de interferenţa crescândă din partea guvernului rus în economia sa”, se arată în comunicatul Departamentul de Comerţ, potrivit Agerpres.

Washingtonul a acordat Rusiei acest statut în 2002, un pas esenţial pentru admiterea Rusiei în Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) în 2012.

Anul trecut, Camera de Comerţ Americană din Rusia a declarat că Moscova va putea contesta la OMC orice decizie a SUA de a retrage Rusiei statutul de economie de piaţă.

Relaţiile Moscovei cu statele occidentale s-au deteriorat dramatic după invadarea Ucrainei. SUA şi multe ţări occidentale au impus sancţiuni ample, cu impact asupra economiei ruseşti, după ce trupele Moscovei au invadat Ucraina în luna februarie.

BVB | Știri BVB
FONDUL PROPRIETATEA (FP) (09/01/2026)

AGEA CNAB din data de 9 ianuarie 2026 - a doua convocare

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (09/01/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (09/01/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 22.12.2025-09.01.2026

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (09/01/2026)

Contract cf. art. 234 lit. i) Reg. ASF 5 din 2018