Asociația ‘Bunul Samaritean’, care îngrijește circa 380 de persoane vulnerabile, este vizată de perchezițiile efectuate, marți, de DIICOT și IGPR într-un dosar de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane în formă continuată și complicitate la trafic de persoane în formă continuată.
Informația a fost confirmată, pentru AGERPRES, de Viorel Pașca (55 de ani), cel care a înființat această asociație.
‘Ei ne consideră grup infracțional organizat. Vedeți, suntem organizați. Că doar în 20 de ani ne-am organizat. (…) Știu doar că anul trecut a făcut o plângere domnul ministru al Sănătății, mi-a făcut dosar la Parchet. (…) Au venit acum să mă verifice, să verifice actele bolnavilor, să vadă de unde vin, să vadă câți sunt, să vadă ce și cum’, a declarat Viorel Pașca.
Potrivit acestuia, în prezent sunt îngrijite aproximativ 380 de persoane în centrele din Dumbrava, Tinca și Incești.
‘Provin de la spitale, primării, poliție și alte instituții din țară, din toate județele țării. Trimiși de către statul român la mine. Ca să îi îngrijesc, că n-au unde să-i țină.
Că din spital, când se externează, n-au unde să îi trimită. Și atunci îi trimit la Dumbrava, cu ambulanța. Sau cu mașina poliției. Îi aduc aici, că n-au unde să-i ducă’, a explicat el.
Întrebat cum a reușit să susțină financiar activitatea desfășurată în toți acești ani, a răspuns: ‘din donații’.
Potrivit Poliției Române, ancheta urmărește destructurarea unei grupări care ar fi exploatat persoane vulnerabile în scopul obținerii de foloase materiale, sub paravanul unei asociații umanitare și de caritate, prejudiciul estimat fiind de aproximativ 13 milioane de lei.
Anchetatorii susțin că, începând din anul 2020, bărbatul de 55 de ani, împreună cu alte trei persoane, ar fi constituit, pe criterii familiale, o grupare de criminalitate organizată, la care ar fi aderat și pe care ar fi sprijinit-o alți șapte membri, în scopul obținerii unor beneficii patrimoniale din exploatarea unor persoane vulnerabile.
Sub aparența furnizării unor servicii sociale, medicale, de îngrijire și protecție, disimulate prin folosirea ca paravan a unei asociații umanitare și de caritate, gruparea de criminalitate organizată ar fi indus în eroare donatori, aparținători și alte persoane interesate de oferirea serviciilor de îngrijire, pentru a obține importante sume de bani din donații, sponsorizări, contribuții, dar și pensii, indemnizații de handicap, beneficii sociale, ajutoare pentru combustibil, ajutoare de înmormântare, precum și alte venituri ori prestații sociale cuvenite victimelor, arată procurorii.
Conform acestora, în perioada 2020 – iunie 2026, liderul grupului infracțional organizat, cu sprijinul membrilor, ar fi recrutat, primit și adăpostit sute de persoane aflate în stare de vădită vulnerabilitate, persoane cu dizabilități psihice, care nu se puteau apăra și nu își puteau exprima voința și pe care le-ar fi menținut într-o stare de dependență și aservire.
Persoanele vătămate, aduse din multiple unități spitalicești și direcții de asistență socială din mai multe județe, ar fi fost plasate în imobile situate în comunele Holod, Ceica, Tinca și Lăzăreni, sub aparența oferirii unor servicii de îngrijire de specialitate, tratament și asistență socială de către liderul grupării, persoană fizică ce nu ar fi deținut capacitatea legală, organizatorică și profesională necesară pentru o astfel de activitate, așa cum stipulează Legea nr. 292/2011 privind asistența socială.
‘Pe parcursul întregii perioade, victimele ar fi fost menținute într-o stare de dependență și aservire, fără să le fie asigurate condițiile minime necesare protejării sănătății, demnității și integrității lor fizice și psihice, întrucât nu ar fi beneficiat de îngrijire constantă și adecvată stării medicale și diagnosticului psihiatric, nu ar fi fost supravegheate permanent, iar tratamentul medicamentos necesar afecțiunilor de care sufereau fie nu le-ar fi fost administrat, fie le-ar fi fost administrat în mod necorespunzător, discontinuu, fără respectarea indicațiilor medicale și de către un personal necalificat și insuficient’, precizează sursa citată.
De asemenea, investigațiile efectuate au arătat că persoanele vătămate care au decedat în spațiile deținute de către grupul infracțional organizat ar fi fost înhumate pe un teren situat în proximitatea cimitirului greco-catolic, sumele acordate ca ajutor de înmormântare fiind încasate de către grupare.