Update articol:

Ungaria a emis cu succes obligaţiuni de 4,25 miliarde de dolari

ungaria Sursa Pixabay

Ungaria a emis obligaţiuni în valută pe cinci ani în valoare de 4,25 miliarde dolari (4 miliarde euro), pentru care interesul investitorilor a fost de trei ori mai mare, de până la 12 miliarde dolari (11,29 miliarde euro), a anunţat Ministerul de Finanţe, citat de agenţia EFE.

Interesul din partea investitorilor demonstrează “încrederea în economia ungară”, a afirmat ministrul de Finanţe, Mihaly Varga. El a reamintit că în 2022 datoria publică a Ungariei a scăzut de la 76,8% până la 73,5% din Produsul Intern Brut (PIB).

Varga a adăugat că deficitul ţării în 2022 a fost de 4,9%, faţă de 5,9% cât era nivelul estimat.

Din 2010 ponderea datoriei publice externe a scăzut de la două treimi până la o treime din total, a subliniat ministrul.

În decembrie, Comisia Europeană a decis să nu acorde Ungariei cele 22 miliarde euro fonduri de coeziune care îi reveneau până când garantează că programele pentru utilizarea acestora respectă prevederile Cartei Europene a Drepturilor fundamentale în materie de independenţă a Justiţiei, legi educaţionale, libertate academică şi drept de azil.

BVB | Știri BVB
Sphera Franchise Group (SFG) (01/04/2026)

Document de informare - atribuirea cu titlu gratuit a unor actiuni directorilor

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII GLOBINVEST ENERGY&FINANCIALS ETF (GIBEFETF) (01/04/2026)

Numarul de titluri de participare aflate in circulatie la 31.03.2026

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (01/04/2026)

Contracte cf. art. 234 lit. i) Reg. ASF 5 din 2018

OMV PETROM S.A. (SNP) (01/04/2026)

Actualizare privind sonda de explorare Krum-1 din perimetrul Han Asparuh