Update articol:

SUA: Secretarul de stat Anthony Blinken solicită Hamas să elibereze toţi ostaticii

Antony Blinken Antony Blinken/ Sursa foto: president.gov.ua

Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a cerut vineri eliberarea ostaticilor americani de către Hamas, salutând faptul că cele două femei americane eliberate au ajuns în Israel, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Dar mai sunt încă zece americani a căror soartă în acest conflict nu este cunoscută. Ştim că unii dintre ei sunt deţinuţi de Hamas, alături de alţi aproximativ 200 de ostatici ţinuţi în Gaza”, a declarat Blinken la o conferinţă de presă.

“Este vorba de bărbaţi, femei, băieţi, fete, persoane în vârstă, din multe ţări, toţi ar trebui eliberaţi”, a adăugat el.

Două femei americane luate ostatice pe 7 octombrie de Hamas în timpul atacului sângeros al grupării islamiste palestiniene asupra Israelului au fost eliberate vineri şi se află în Israel.

Blinken a precizat că o echipă a ambasadei americane le va vizita, declinând orice indiciu al stării lor de bine.

Întrebat despre o declaraţie a Hamas în care se afirma că organizaţia lucrează cu mediatori pentru eliberarea ostaticilor civili, secretarul de stat american a cerut ca toţi ostaticii să fie “eliberaţi imediat şi necondiţionat”.

“Nu aş lua drept sigur ceea ce spune Hamas”, a adăugat el, subliniind că “fiecare ostatic trebuie eliberat şi trebuie eliberat acum”.

Antony Blinken, care s-a întors miercuri dintr-un turneu intens în Israel şi mai multe ţări arabe, a mulţumit din nou călduros Qatarului pentru eforturile depuse în eliberarea ostaticilor americani.

BVB | Știri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (31/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) - S1 2025

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (31/07/2025)

Amendament - raport conf. art. 108 din Legea 24/2017 (R)

PROMATERIS S.A. (PPL) (31/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) pentru S1 2025

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (31/07/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R) - EFSA-TEL

BANCA TRANSILVANIA S.A. (TLV) (31/07/2025)

Majorare capital social certificat inregistrare ASF