PPC România are în discuție 3 împrumuturi de la BERD pentru operatorii de distribuție, în sumă de 500 de milioane de lei, respectiv 175 de milioane de lei pentru Rețele Electrice Muntenia și Rețele Electrice Banat și 150 de milioane de lei pentru Rețele Electrice Dobrogea.
Împrumuturile vor finanța, parțial, proiecte de investiții în valoare totala de peste 1,4 miliarde de lei. Proiectele au fost publicate pe site-ul BERD.
Miercuri, Ministerul Energiei și companiile Rețele Electrice Muntenia, Rețele Electrice Banat și Rețele Electrice Dobrogea (parte a grupului PPC în România, denumite anterior E-Distribuție Muntenia, Banat, respectiv Dobrogea) au semnat șase contracte de finanțare nerambursabilă prin Fondul pentru Modernizare, pentru proiecte care vizează infrastructura de distribuție de energie electrică în județele Ilfov, Ialomița, Călărași, Caraș Severin, Arad și Hunedoara, potrivit unui comunicat.
Cele 6 proiecte de investiții care vor fi derulate de societățile de distribuție de energie electrică au o valoare totală de circa 558,3 milioane de lei (fără TVA), din care suma acoperită prin Fondul de Modernizare va fi de circa 433,7 milioane de lei (fără TVA). Proiectele de transformare, reconfigurare și modernizare a rețelelor electrice au ca scop îmbunătățirea calității serviciilor pentru aproape 35.000 de clienți.