Wall Street a încheiat senzațional luna iunie și prima jumătate a anului, investitorii salutând perspectivele unei politici monetare mai relaxate din partea Federal Reserve și așteptând clarificarea relațiilor comerciale dintre SUA și China.
Indicele Dow Jones Industrial Average a înregistrat o creștere de 7,2% în această lună, atingând cea mai bună performanță din iunie de după 1938, când a crescut cu 24,3%. Caterpillar, Apple și Goldman Sachs au condus topul câștigurilor din Dow în iunie, urcând mai mult de 12% fiecare.
S&P 500 a înregistrat cea mai bună primă jumătate a anului de după 1997, apreciindu-se cu 17,3% și ajungând la un nivel record. Toate cele 11 sectoare din S&P 500 s-au apreciat în prima jumătate a anului, în top fiind tehnologia, cu peste 26%.
De asemenea, aurul a crescut cu peste 7% în luna iunie, pe măsură ce dolarul a scăzut, iar Fed a deschis calea pentru o reducere potențială a ratei în luna iulie. Câștigul înregistrat de metalul prețios în această lună a fost cel mai mare din iunie 2016, când a crescut cu peste 8%.
Și prețurile petrolului au înregistrat o creștere, pe fondul tensiunilor dintre Iran și Statele Unite. Cotațiile futures pe termen mediu West Texas au crescut cu peste 9% în iunie, cel mai mare raliu de o lună de după ianuarie, când pretrolul a crescut cu 18,5%.