Update articol:

Trump anunţă că îl va numi pe John Ratcliffe director al CIA

Trump anunţă că îl va numi pe John Ratcliffe director al CIA
 - poza 1

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat marţi că l-a ales pe fostul director al Informaţiilor Naţionale (DNI), John Ratcliffe, pentru funcţia de director al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), relatează Reuters.

John Ratcliffe, un aliat apropiat al lui Trump, a fost director al serviciilor naţionale de informaţii la sfârşitul primului său mandat.

Fost membru al Camerei Reprezentanţilor şi procuror al SUA pentru Texas, el nu a primit niciun vot din partea democraţilor din Senat în timpul confirmării sale.

În calitatea sa de şef al Directoratului Naţional pentru Informaţii, Ratcliffe a fost acuzat de democraţi şi de foşti oficiali ai serviciilor de informaţii că a declasificat informaţii pentru a fi utilizate de Trump şi de aliaţii săi republicani pentru a-şi ataca adversarii politici, inclusiv pe Joe Biden, pe atunci rivalul lui Trump la preşedinţie, o acuzaţie pe care biroul lui Ratcliffe a negat-o.

Instituţii media, inclusiv Reuters, au relatat, de asemenea, preocupări legate de faptul că Ratcliffe şi-a exagerat experienţa în combaterea terorismului ca procuror federal în Texas.

Ratcliffe nu a comentat imediat numirea sa, iar nominalizarea sa ar trebui să fie confirmată de Senat.

 

BVB | Știri BVB
FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (03/04/2026)

Raport anual 2025 ESEF (varianta in limba engleza)

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (03/04/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (03/04/2026)

Solicitare completare ordine de zi AGA 29/30.04.2026

INTERCAPITAL BET-TRN UCITS ETF (ICBETNETF) (03/04/2026)

Intarziere planificata in publicarea NAV oficial pentru 03 aprilie 2026

INTERCAPITAL SBITOP TR UCITS ETF (ICSLOETF) (03/04/2026)

Intarziere planificata in publicarea NAV oficial pentru 03 aprilie 2026