Membrii Comisiei Juridice a Camerei Deputaților au votat pentru scăderea avansului la încheierea promisiunii de vânzare-cumpărare pentru apartamente, de la 15% la 5% pentru rezervare, în dezbaterile privind legea care schimbă regulile pentru dezvoltatorii imobiliari, modificări propuse după scandalul Nordis, potrivit HotNews.
De asemenea, membrii au stabilit că limita maximală va fi la 50%. Mai exact, 5% pentru rezervare, 25% în faza de structură/ construcție și 20% în faza de instalații.
În forma în care a trecut de Senat, proiectul de lege prevedea o limită de 15% la rezervare, 25% la structură și 25% la instalații.
După votul din Comisia Juridică, proiectul merge pentru raport în Comisia de Administrație, iar apoi va fi pus pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputațillor, cameră decizională pe proiect.
Membrii Comisiilor juridică şi pentru administraţie din Senat au admis, recent, mai multe amendamente, împreună cu raportul la proiectul de act normativ. În Senat, avansul plătit de cumpărător era plafonat la 15%, după emiterea autorizaţiei de construcţie. De asemenea, prin înscrierea în cartea funciară a promisiunilor obligatorii, nu va mai exista posibilitatea ca un dezvoltator să poată să promită un apartament mai multor persoane.