Update articol:

Paul Pogba şi alţi 47 de sportivi cer UEFA să excludă Israelul din competiţiile sale

Israel

Sub sloganul „Athletes 4 Peace” („Sportivii pentru pace”), mai mulţi sportivi, printre care Paul Pogba (AS Monaco), marocanul Hakim Ziyech şi boxerul britanic Zak Chelli, au semnat o declaraţie publică în care denunţă „genocidul” din Gaza, potrivit News.ro. Patruzeci şi opt de sportivi afirmă că „sportul trebuie să apere principiile justiţiei, echităţii şi umanităţii”. Ei cer, în special, excluderea echipelor israeliene din competiţiile organizate de UEFA. Această iniţiativă a fost coordonată de Nujum Sports, o organizaţie britanică care militează pentru apărarea sportivilor musulmani, relatează Le Figaro.

Semnatarii îi aduc un omagiu lui Suleiman Al-Obeid, supranumit „Pelé palestinian”, care a decedat în luna august. Aceştia subliniază: „Nu este vorba aici de politică sau de a lua partea cuiva, ci de justiţie, umanitate şi valorile pe care sportul pretinde că le întruchipează. Nu putem permite naţiunilor să-şi acopere acţiunile ilegale şi inumane prin sport.”

Ei spun, de asemenea, că împărtăşesc poziţia prim-ministrului spaniol Pedro Sánchez, care a afirmat recent că Israelul nu ar trebui să poată utiliza platformele internaţionale pentru a-şi îmbunătăţi imaginea.

Potrivit The Times, se ia în considerare posibilitatea suspendării Israelului din competiţiile europene. Majoritatea membrilor Comitetului Executiv al UEFA ar fi în favoarea unei astfel de măsuri, iar o decizie ar putea fi anunţată săptămâna viitoare.

BVB | Știri BVB

Sphera Franchise Group (SFG) (26/09/2025)

Demararea primei etape a programului de rascumparare actiuni

SIMTEL TEAM (SMTL) (26/09/2025)

Semnarea unor contracte semnificative

SINTEZA S.A. (STZ) (26/09/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

LION CAPITAL S.A. (LION) (26/09/2025)

Depunere Document de oferta publica de cumparare actiuni Lion Capital

Sphera Franchise Group (SFG) (26/09/2025)

Finalizarea programului de rascumparare actiuni proprii