Update articol:

Aurul a atins un nivel record după blocajul din SUA

pixabay.com pixabay.com
Cotaţia aurului a atins miercuri un nou nivel record, după ce în Statele Unite a început o închidere ordonată a activităţilor Guvernului (shutdown), ceea ce va provoca inclusiv amânarea publicării unor rapoarte economice esenţiale, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

Aurul a ajuns la 3.875,53 dolari pe uncie, a cincea zi de creştere a cotaţiei metalului galben, după ce Senatul SUA a eşuat marţi într-o ultimă încercare de a evita închiderea unei părţi din serviciile sale federale, iar Casa Albă a cerut agenţiilor “să execute planurile pentru închiderea în mod ordonat”, primul astfel de eveniment din ultimii şapte ani.

O suspendare a operaţiunilor la nivel federal riscă să provoace noi presiuni asupra dolarului, în timp ce ar putea fi întârziată publicarea unor rapoarte esenţiale care să evalueze economia SUA, inclusiv datele privind şomajul, programate vineri.

Cotaţia aurului a crescut anul acesta cu peste 47%, fiind în grafic pentru cel mai semnificativ câştig anual începând din 1979. Raliul este sprijinit de cererea puternică a băncilor centrale, de potenţiala slăbiciune a dolarului american şi de reluarea ciclului de relaxare a dobânzilor de către Rezerva Federală a SUA (Fed).

În plus, analiştii apreciază că incertitudinea provocată de schimbările din componenţa comitetului de politică monetară de la Fed precum şi provocările continue la adresa independenţei Fed sunt favorabile pentru scumpirea aurului.

BVB | Știri BVB
Digi Communications N.V. (DIGI) (03/06/2026)

Acord cadru incheiat de filiala din Romania a Societatii

BITTNET SYSTEMS - 2026E (BNET26E) (03/06/2026)

Rambursarea emisiunii de obligatiuni BNET26E la scadenta

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (03/06/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

INTERCAPITAL EUR ROMANIA GOVT BOND 5-10YR UCITS ETF (ICGROETF) (03/06/2026)

Intarziere planificata in publicarea NAV oficial pentru 03 iunie 2026

INTERCAPITAL CROBEX10TR UCITS ETF (ICCROETF) (03/06/2026)

Intarziere planificata in publicarea NAV oficial pentru 03 iunie 2026