Interviu Gabriel Dumitraşcu: “Pe  o evaluare făcută pe capabilitatea structurilor administrative ale statului, vă garantez că nu există competențele necesare pentru a face listări de succes”   

• “Pentru o companie premium, să nu respecți standarde minime de guvernanță cerute de BVB, pentru că nu vrei, e un lucru foarte grav și un semn clar că piața de capital românească nu e matură” 

• “M-aș bucura să văd o mișcare coagulată a emitenților din indicele BVB, care să ceară excluderea din indice a companiilor care nu respectă Codul BVB” 

• “AMEPIP, ca structură de administrare şi monitorizare a participațiilor statului în diverse companii, este o structură necesară, prezentă în multe economii dezvoltate. Problema României este că reușim să compromitem orice concept valabil oriunde în lume”

• “Eu nu mai cred în ce spune “pompierul” Ilie sau “salvatorul” Sorin și am îndoieli și în capacitatea de înțelegere a lucrurilor a “marelui dregător”, cu atât mai puțin cred în soluțiile populiste, lipsite de temei economic, ale ”populiștilor patrioți”.

Companiile strategice din energie trebuie să rămână, structural, sub controlul statului, dar pachete de acțiuni la producători de energie ar putea fi listate, dacă statul ar fi capabil. În momentul de față, pe  o evaluare făcută pe capabilitatea structurilor administrative ale statului, vă garantez că nu există competențele necesare pentru a face listări de succes, ne-a declarat, într-un interviu, Gabriel Dumitrașcu, fost şef al Privatizărilor din energie. Reamintim că Gabriel Dumitraşcu a coordonat listările la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) ale companiilor energetice Nuclearelectrica (SNN), Romgaz (SNG) şi Electrica (EL) –  aceasta din urmă realizând cea mai mare ofertă publică de acţiuni din România până la Hidroelectrica -, dar și SPO Transgaz şi aducerea Conpet pe piața principală. 

Reporter: Care este opinia dvs cu privire la dezvoltarea Bursei în ultimii ani?

Gabriel Dumitrașcu:  Piața de capital trece prin momente dificile, de incertitudine. Pare că cineva bâjbâie în acțiuni sau are o percepție greșită în ceea ce privește înțelegerea rolului unei piețe de capital mature în context macroeconomic.

Guvernarea declară că vrea o piață de capital atractivă care să atragă investițiile micilor și marilor investitori în economia reală, dar ia măsuri de creștere a taxării capitalurilor investite în bursă. Mai mult, vine cu instrumente financiare atractive pentru investitori care fac o concurență incorectă, orientând bani către acoperirea datoriilor statului, nu către investiții în creșterea companiilor sănătoase.

Fiecare leu al investitorilor în piața de capital românească, direct sau prin intermediul fondurilor de pensii private, este afectat de acțiunile sau inacțiunile guvernului. Dacă nu sunt capabili să construiască un nou sistem economic și social mai bun, care să aducă mai multă satisfacție și bunăstare cetățenilor români, măcar să nu demoleze ceea ce avem.

Reporter: Care este opinia dvs cu privire la listările altor pachete de acţiuni ale companiilor statului?

Gabriel Dumitrașcu: În cazul Transgaz, Transelectrica, companii care au ajuns la limita deținerii controlului de către stat, sunt total împotrivă. Cel puțin companiile strategice din energie trebuie să rămână, structural, sub controlul statului.

În ceea ce privește alte pachete de acțiuni la companii din energie, producători de energie în speță, nu aș avea nimic împotrivă, dacă statul ar fi capabil. În momentul de față, pe  o evaluare făcută pe capabilitatea structurilor administrative ale statului, vă garantez că nu există competențele necesare pentru a face listări de succes.

Drept dovadă, am lăsat Hidroelectrica pregătită pentru listare, am lăsat un departament de privatizare în Ministerul Energiei, cu performanțe apreciate și de Comisia Europeană și de Banca Mondială. Listarea trebuia făcută de stat într-un termen relativ scurt, de 1-2 ani maxim, era selectat inclusiv consultantul de privatizare – o companie de mare reputație internațională la vremea respectivă. Și ce să vezi? Statul nu a fost capabil să facă listarea, nici având toate argumentele și toate instrumentele în mână. Acum, după 10 ani, nu mai există nici acel departament de privatizare, oamenii au fost împrăștiați în toate colțurile administrației sau unii au ieșit la pensie sau au plecat în privat.

Reporter: Nu mai este Departamentul pentru Administrarea Participațiilor Statului din Energie?

Gabriel Dumitrașcu: Ba da. Există populat cu nepoți, cu verișoare, cu amante, condus de persoane care 10 ani n-au avut nici o performanță în gestionarea participațiilor statului în energie. Pot să spun, din contră, numai contraperformanță. În schimb, au primit stimulente, au primit Consilii de administrație bine plătite, participări la Comisii de privatizare pe care le tot reclam de 10 ani. De ce a fost nevoie să plătim atâția bani  pentru participarea la Comisii de privatizare, fără niciun rezultat?

Aşadar, mă îndoiesc că statul are capabilitatea să listeze. Dacă mai e ceva de listat, mai degrabă ar putea să listeze acționarii minoritari, dar, din păcate, nici Fondul Proprietatea nu mai este ce a fost în procedura de privatizare a Hidroelectrica.

Și atunci mă îndoiesc că se vor  mai putea face listări de succes.

Pentru mine, succesul înseamnă un preț corect obținut în listare și o evoluție bună în piața secundară a acțiunii, pentru că o vânzare de acțiuni la orice preț, dar în defavoarea statului român și implicit a cetățenilor români, se poate face de pe o zi pe alta. Iar când oamenii declară public că “vom discuta și vom lista”, asta îmi demonstrează încă o dată că habar n-au în ce se bagă și unde au nimerit.

Reporter: Prin PNRR trebuie să listăm până anul viitor încă trei companii, din energie sau transporturi.

Gabriel Dumitrașcu: Orice listare trebuie bine pregătită. În primul rând, trebuie să ai o echipă în cadrul administrației care să înțeleagă cu ce se mănâncă o listare, cum se pregătește o listare, cum se face o strategie, cum se coordonează restructurarea unei companii pentru a deveni atractivă, cum îi creezi o poveste, cum o consolidezi cu niște cifre, cu niște fapte, cu niște proiecte viitoare.

Încrederea investitorului care să ducă la plasarea unor bani în acțiunile unei companii nou listate nu se face automat, ci doar pe un fond de maximă încredere. În cine să ai încredere ca investitor – în guvernul care bâjbâie, în compania care este parazitată cu administratori și manageri, puşi pe ochi frumosi, în proiecte de investiții care sunt anunțate, dar niciodată îndeplinite și finalizate? În cine poți să ai încredere ca să bagi mâna în buzunar, să scoți 100 de lei şi să cumperi acțiuni la compania X?

Vorbim de Aeroportul Otopeni. Eu n-aș avea încredere să dau niciun leu, chiar dacă mi-ar prisosi, pentru acțiunile Aeroportului Otopeni, atâta timp cât un fost director general, fost secretar de stat, terfelit în toată presa și acuzat de toate matrapazlâcurile posibile, este “selectat”, chipurile!, ca director general și numit pe funcţie în urmă cu două-trei săptămâni. Trebuie să fiu bolnav la cap să îmi arunc un leu în acea companie, știind că un om cu un astfel de trecut conduce compania, iar acest om trebuie să conducă și să contracteze proiectul de extindere a aeroportului de peste un miliard de euro.

Reporter: În  opinia dvs, AMEPIP este o instituţie care trebuie să rămână? Sunt voci care susţin  că ar trebui desfiinţată.

Gabriel Dumitrașcu: AMEPIP, ca structură de administrare şi monitorizare a participațiilor statului în diverse companii, este o structură necesară, prezentă în multe economii dezvoltate. Problema României este că reușim să compromitem orice concept valabil oriunde în lume. Am reușit să compromitem și ideea de AMEPIP, de unitate centralizată. De ce nevoie de o unitate centralizată? Indiferent că ești o companie cu capital majoritar de stat în energie, în transporturi, în turism sau în orice alt domeniu, procedurile, principial, trebuie să fie aceleași.

Principiile de monitorizare trebuie să fie aceleași. Principiile și procedurile de selecție a administratorilor și managerilor ar trebui să fie aceleași. Și atunci, pentru unitate şi coerență, era nevoie de o asemenea unitate centrală.

În plus, România nu are atât de multe competențe în administrarea participanților și la economie, și la energie, și la Ministerul Transporturilor, și la Ministerul Sănătății și mai știu eu pe unde. Și atunci a fost o idee bună să reunești toate aceste competențe într-o singură unitate care să coordoneze procedurile de guvernanță, de selecție a administratorilor la aceste companii.

Din păcate, politicul a înțeles că se creează o nouă structură care să ofere sinecuri și selecția primei conduceri AMEPIP a fost compromisă din start de ingerința politică.

Pe bună dreptate, Comisia Europeană a sesizat niște lucruri și, dacă mă întrebați pe mine, le-a sesizat pe cele care erau evidente. A scos în evidență doar vârful aisbergului. Două treimi din probleme au rămas în continuare sub suprafața apei. Secretariatul General al Guvernului, care nu este o structură capabilă să facă analize de conținut în procedurile de selecție și nici să seteze o instituție de o asemenea anvergură, şi-a dat peste mână. A numit un interimar și asta mi-a plăcut, pentru că a ales un om din rândul funcţionarilor AMEPIP, necolorat politic. Dar când omul a început să creeze proceduri independent de factorul politic și viziunea politică, dar practice și ancorate în realitatea societății, nu i s-a mai prelungit mandatul și a fost adus un fost vicepreședinte, care a fost demis ca fiind în conflict de interese și acum conduce din nou AMEPIP.

Oricum procedurile actuale de selecție pentru noua conducere AMEPIP sunt întârziate. S-a dat un anunț la care nu au existat ofertanți. Înțeleg că, zilele astea,  se reia anunțul. Nu mai prindem termenul noiembrie dat de Comisia Europeană, deci banii sunt zburați. Nu cred că mai avem vreo șansă să îi accesăm, dar rămâne problema de fond. Şi cu banii de la Comisie și fără banii de la Comisie, noi ar trebui să avem o structură depolitizată, profesionistă, în care să primeze interesul tuturor în detrimentul interesului politic. Atâta timp cât vom veni cu băiatul primarului din nu știu ce comună, cu amanta domnului deputat, cu copilul domnului ministru, nu vom reuși să creăm structuri eficiente care să lucreze pentru cetățeanul român.

Reporter:  Cum apreciaţi guvernanţa corporativă din companii?

Gabriel Dumitrașcu: Peștele de la cap se împute. Dacă structura ierarhic superioară, ministerul sau în cazul viitorului AMEPIP, este parazitată politic, aceleași principii se răsfrâng și la nivelul companiilor. Acesta este motivul pentru care atât de multe companii sau conducerile selectate la atât de multe companii sunt contestate și de presă, și de piață, dar mai ales de Comisia Europeană, care are și instrumentul de a pune presiune şi ne ameninţă că nu mai accesăm banii dacă nu rezolvăm situaţia.

Dar marea problemă la nivelul companiilor este nu cum să rezolve corect și să înțeleagă principiile corecte de selecție și de guvernanță corporativă, ci cum să inventeze noi metode de a păcăli Comisia Europeană, de a crea aparența unor proceduri și procese corecte. Îmi spun oamenii că se caută tot felul de soluții pentru a escamota adevărul și realitatea. Și atunci nici așteptările de la aceste companii nu pot fi mari, pentru că un om care nu are competență, nu are experiență, este inadecvat pentru acea poziție înaltă, chiar dacă este animat de bună credință și ar vrea să facă ceva, nu știe și nu poate să facă, iar rezultatele le suportăm cu toții.

Lucrurile s-au dus și mai departe, pentru că un Consiliu numit pe ochi frumoși trebuie să selecteze executivul, directorii companiei. Nu vorbesc teoretic, am exemple de directori care au fost, chipurile!, selectați în baza Ordonanței 109, cu încălcări evidente, fie de condiții minime de selecție, fie experiență inadecvată, fie conflict de interese. Și vedeți că, rând pe rând, toți acești directori cad ca popicele. Pentru că e o problemă doar de timp până vor fi puse pe masă dovezile.

Așa s-a întâmplat și la Hidroelectrica, așa s-a întâmplat și la Conpet. Și sunt vreo 9- 10 companii mari, din păcate, listate pe bursă, care au avut proceduri viciate inclusiv la numirea directorilor executivi.

Dacă vrem să fim priviți ca parteneri corecți din punct de vedere economic, va trebui să ne corectăm atitudinea în selecția acestor reprezentanți ai capitalului românesc, pentru că, până la urmă, sunt ambasadori ai capitalului românesc. Să nu își imagineze nimeni că, la o întâlnire bilaterală a unui mare director de companie românească cu un mare director de companie din Germania, Franța, Italia, în prealabil nu se face o pregătire și că directorul din compania străină nu cunoaște CV-ul și modul în care directorul român a ajuns în acea poziție. Și de aici vin și atitudinea și tratamentul în negociere, care este net defavorabil părții române. De aici vin și rezultatele proaste. De aici vine și neputința companiilor mari românești listate la bursă, de a expanda în plan regional sau în plan european mai larg. Nimeni nu o să aibă încredere într-un om pus pe ochi frumoși să-l introducă în ecosistemul economic al Franței, al Italiei, al Belgiei sau al Austriei. Pentru că în substrat există convingerea că practicile nocive din România sunt aduse de acel director și în ecosistemul din țara respectivă și nimeni nu-și dorește să își viruseze sistemul economic cu românismele noastre.

Reporter: Cum vedeţi viitorul Bursei?  

Gabriel Dumitraşcu: Dezvoltarea Bursei românești ţine, din fericire, și de alți factori care au devenit ceva mai sănătoși în ultimii ani. Ține de reguli, ține de Codul de Guvernanță al Bursei, la care ar trebui să adere toți emitenții, nu doar o parte dintre ei.

Sunt companii care aplică selectiv regulile și Codul de Guvernanță. Dacă ne convine, aplicăm, dacă nu ne convine, eludăm pentru că nu e în interesul nostru. Lucrurile nu vor putea evolua ca atare. Eu am convingerea că, odată ce se vor însănătoși conducerea și administrarea companiilor listate la bursă, cotația companiilor va exploda, pentru că potențial există intrinsec extrem de mult. Există o energie, o entropie a acestor societăți care trebuie pusă în valoare. E nevoie doar de oamenii potriviți și de un context de reglementare potrivit.

Reporter: La Petrom mai aveți acțiuni?

Gabriel Dumitrașcu:  Mai am câteva, nu multe însă. Să știți că mă îngrijorează guvernanța Petrom…

Reporter: De ce vă îngrijorează?

Gabriel Dumitrașcu:   Cred că potențialul ei era mult mai mare decât nivelul din prezent care a fost atins într-un moment în care performanța operațională este inferioară celei din anii anteriori. Faptul că fondurile de pensii nu au, practic, ce acțiuni să cumpere ajută unele companii românești.  Petrom a fost ținută în perioada 2019-2023 pe mult cash, pentru ca OMV AG să se dezvolte. Se poate observa ușor din analiza celor două companii. OMV se dezvoltă pe împrumuturi, așa cum e normal.

Petrom investește doar o parte din ce produce în România și a stat pe mult cash, amânând investiții. Pe standardul de raportare IFRS, un euro cash în Petrom se raportează un euro disponibil la nivel de grup, adică OMV AG. Dacă ar fi dat dividende, OMV nu putea raporta decât 0,5 euro ca și cash, iar fără tot cash-ul de la Petrom nu se mai putea împrumuta suficient pentru aplicarea planurilor de investiții. Sunt probleme grave de guvernanţă. O companie listată la BVB este utilizată pentru ca o altă companie, acționar majoritar la Petrom, dar listată la Wiener Borse, să câștige. Nu e corect față de ceilalți 49% dintre acționarii Petrom,  care nu coincid în cele două companii.

Un alt aspect care pentru mine compromite imaginea și încrederea în acționarul OMV AG este nefinalizarea majorării capitalului social la Petrom cu valoarea terenurilor. Statul român nu primește chirie pentru o parte din terenurile folosite de Petrom, dar nu are în contrapartidă nici acțiuni care să-i aducă un dividend suplimentar. Și nu de azi de ieri, ci de peste 20 de ani.

Reporter:  Răzvan Nicolescu a semnal recent probleme de guvernanță…

Gabriel Dumitrașcu:  Nu am discutat cu el de mult timp, însă am observat că se zbate și mă bucur că își face treaba bine. Are însă nevoie de susținere din partea acționarilor minoritari. Nu va fi ușor dacă acționarii minoritari nu se vor uni pentru a-și proteja interesele. Compania este proprietatea lor. 51% cât are OMV înseamnă mai mult de 20%, însă nu e 100%. Mă uităm la documentele pentru viitoarea AGA și AGEA de pe 24 octombrie și la modul cum s-au stabilit comitetele Consiliului de Supraveghere: OMV refuză să aplice la Petrom prevederile Codului de guvernanță BVB în privința Comitetului de Nominalizare și Remunerare, comitet pe care l-a capturat pentru a pune presiune pe executivi prin acordarea sau nu a bonusurilor de performanță, funcție de cât de bine și mult se apleacă în față intereselor OMV.

Aici statul român, care este al doilea acționar, fondurile de pensii care au acțiuni importante în companiei, ar trebui să aibă o poziție pentru că nu e normal ce se întâmplă.

Pentru o companie premium să nu respecți standarde minime de guvernanță cerute de BVB pentru că nu vrei, nu că nu poți, e un lucru foarte grav ca și practică și un semn clar că piața de capital românească nu e matură. Regulile trebuie respectate și de Austrian Pinscher, nu doar de către cățeii mioritici. M-aș bucura să văd o mișcare coagulată a emitenților din indicele BVB, care să ceară excluderea din indice a companiilor care nu respectă Codul de guvernanță al BVB.

Reporter: Investițiile și profitul merg bine deocamdată. Actionarii par mulțumiți…

Gabriel Dumitrașcu:  Depinde de acționari. Unii orientați de termen scurt se bucură de dividendul special. Cei cu orientare pe termen mediu și lung sunt mai îngrijorați.  Circulă vești că există riscul să se piardă o parte din perimetrul Neptun pentru că nu s-au făcut la timp toate lucrările de explorare. În plus, toate celelalte investiții în afară Neptun sunt întârziate. Nu prea e bine…

Reporter: E mai bine la Rompetrol? KMGI Internațional N.V. a renunțat la angajamentul de a plăti 200 milioane de euro pentru răscumpărarea a 26,6959% din participaţia deţinută de statul român la “Rompetrol Rafinare” Constanţa. 

Gabriel Dumitrașcu: Nu chiar. Sub privirea indulgentă a reprezentanților statului în Consiliul de Administrație acumulează datorii și fac pierderi, deși rafinăria arată bine la indicatorul de eficienţă. Acolo pare cu totul altceva. Nu a ieșit nimeni din partea statului român, care deține aproximativ  45% din acțiuni, să explice de ce nu a fost prelungit Memorandumul de Înțelegere, de ce nu s-au realizat integral investițiile, doar 300 milioane de lei dintr-un 1 miliard de euro de către fondul româno- kazah, de ce nu a fost vândută parțial o participație (25%) pentru minim 200 milioane dolari.

La o capitalizare bursieră de 1,8 miliarde de lei, 25% reprezintă 450 milioane de lei, adică 100 milioane de dolari. Statul câștigă cel puțin 100 milioane de dolari în plus, în condițiile în care kazahii au anunțat în mod repetat că doresc această achiziție.

Și asta e doar încă o dovadă că  statul român demonstrează că nu știe ce să facă pentru a da eficienţă participațiilor minoritare pe care le deține la diverse companii.

Dar că întotdeauna statul suntem noi, cetățenii, noi, contribuabilii, noi suntem cei păgubiți de neputința și neștiința guvernanților. De ce să plătesc statului mai multe taxe și impozite pentru echilibrarea bugetară când statul își bate joc de avuția mea?

Toți miniștrii și funcționarii statului și-au luat salariile și indemnizațiile generoase fără să-și facă treaba. De ce? Nu a răspuns niciun ministru pentru asta. Și știți ce cred, nici nu are cine să-i tragă la răspundere pentru că sunt tot mai puțini oameni capabili, cu școală făcută ”pe bune” și cu experiență și realizări relevante în profesie, în pozițiile de conducere sau control în aparatul de stat, care să gândească logic și rațional, principial economic și responsabil.

Eu nu mai cred în ce spune “pompierul” Ilie sau “salvatorul” Sorin și am îndoieli și în capacitatea de înțelegere a lucrurilor a “marelui dregător”, cu atât mai puțin cred în soluțiile populiste, lipsite de temei economic, ale ”populiștilor patrioți”.

Cum e posibil să tărăgănezi lucrurile în numirile controversate din directoratul Hidroelectrica până când pierzi și bani din PNRR și mai dai  și despăgubiri demişilor?! Și asta în condițiile în care ești convins că procedura de selecție a fost viciată. Și aici nu vorbesc doar de conflictul de interese invocat corect. Vorbesc de vicierea rezultatelor individuale ale unor candidați care au intrat în lista scurtă de nominalizări. Cum a fost posibil ca un aplicant cu capacitate intelectuală specifică muncilor manuale să ajungă în directorat? În aceste condiții, tu, statul român, premiezi impostura, minciuna și incompetența și acorzi despăgubiri la despărțire? În ce țară vrem să trăim? Nu suntem toți dispuși să închidem ochii și să ne astupăm urechile. Frica de adevăr nu a fost o stare de spirit generală nici pe vremea comuniștilor.

Reporter: Cum vedeţi evoluţia preţului la energie?

Gabriel Dumitrașcu:  Prețul energiei este un element vital pentru dezvoltarea oricărei țări, dar înainte de prețul energiei, cred că mult mai important este să avem capabilitatea de a ne asigura în orice moment nevoile de energie. Era un termen la modă acum vreo câțiva ani, să avem un sistem energetic rezilient, care să revină la funcțiile lui, indiferent de provocările care apar în diverse perioade de timp. Vedeți acum, prin prisma consumatorului român, în prim-plan e pusă problema prețului. Prețul este ridicat.

Dar este ridicat pentru că plătim sau decontăm ultimii 10 ani de inacțiune în sectorul energetic. N-am avut investiții noi. Am început câteva investiții mari. Dar în afară de cea a OMV de la Brazi, toate celelalte au avut termene mari de întârziere, fie că a fost vorba de investiții greenfield, Iernut, sau retehnologizări gen Stejarul. Sigur, a mai fost un proiect finalizat de curând, dar e un proiect micuț, Midia de la Petromidia, dar și el întârziat.

Acum ne-am trezit după 10 ani de inacțiune, că sistemul crapă și generează un cost al energiei ridicat. Și încercăm să cârpim toate aceste lipsuri într-un termen foarte scurt. Toate aceste cârpeli, în fapt, sunt investiții care înseamnă bani pe care îi introduci accelerat într-o perioadă foarte scurtă în ecosistemul electroenergetic național. Odată ce pui în funcțiune o capacitate, începe amortizarea. Toate aceste sume mari investite într-un termen scurt se vor regăsi în preț, chiar dacă randamentul acelor instalații este mai ridicat și, prin urmare, costul de operare ceva mai scăzut. Toate investițiile amortizate vor atenua acest randament mai bun și, în final, costul energiei active, din perspectiva mea, rămâne același, dacă nu chiar va exista o tendință ușoară de creștere.

Să nu-și închipuie nimeni că retehnologizarea la Unitatea 1 de la Cernavodă se face gratis. Nici retehnologizările de hidrocentrale nu se fac gratis. Nici upgradările de interconectări și mărirea capacității de interconectare nu se fac gratis. În plus trebuie să privim următorul aspect – energia activă reprezintă aproximativ jumătate din prețul pe care îl plătește consumatorul final.

Cealaltă jumătate sunt costuri reglementate. Îmi spune cineva că o să scadă taxele și impozitele în România în următorii 10 ani? Eu spun nu. Și atunci o scădere, dacă s-ar produce, de 10% al prețului energiei active în prețul final al însemna o reducere de maxim 5%. Dar mă îndoiesc că energia activă va fi mai ieftină. V-am dat un exemplu ca să înțelegeți care este balanța între costul reglementat, cel generat de stat și cel care se află sub gestiunea societăților din energie.

Vă mulțumesc!