Update articol:

BNR: Depozitele la bănci ale firmelor şi populaţiei au crescut cu 0,3%, în septembrie 2025

euro pixabay.com

Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna septembrie 2025 cu 0,3% faţă de luna anterioară, până la nivelul de 634,775 miliarde de lei, iar faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior s-au majorat cu 6,7% (-2,9% în termeni reali), informează joi Banca Naţională a României (BNR), potrivit Agerpres.

Depozitele în lei ale rezidenţilor, cu o pondere de 68,2% în totalul depozitelor clienţilor neguvernamentali, au crescut cu 0,6% faţă de luna august 2025, până la 433,179 miliarde de lei. Comparativ cu luna septembrie 2024, acestea s-au majorat cu 2,9% (-6,4% în termeni reali).

Conform datelor BNR, depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 0,1% faţă de luna anterioară, până la 252,327 miliarde de lei şi cu 5,2% (-4,2% în termeni reali) faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.

Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au majorat cu 1,4% (până la 180,851 miliarde de lei) faţă de luna precedentă, iar faţă de luna septembrie 2024, au înregistrat o diminuare de 0,3% (-9,2% în termeni reali).

În ceea ce priveşte depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, reprezentând 31,8% în volumul total al depozitelor clienţilor neguvernamentali, au scăzut cu 0,3% faţă de luna august 2025, ajungând până la nivelul de 201,595 miliarde de lei (exprimat în euro, acestea s-au diminuat cu 0,5%, până la 39,675 miliarde euro). Comparativ cu luna septembrie 2024, indicatorul exprimat în lei a crescut cu 15,9% (13,5%, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei, exprimate în lei, au scăzut cu 0,5% faţă de luna august 2025, până la 138,714 miliarde de lei (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 0,6%, până la 27,300 miliarde de euro). Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2024, creşterea acestui indicator exprimat în lei a fost de 16% (13,6%, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au rămas practic neschimbate faţă de august 2025, înregistrând o scădere marginală de 0,01%, până la 62,880 miliarde de lei (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 0,2%, până la 12,375 miliarde euro). Comparativ cu septembrie 2024, indicatorul exprimat în lei s-a majorat cu 15,8% (13,4% în cazul exprimării indicatorului în euro).

BVB | Știri BVB
LION CAPITAL S.A. (LION) (23/10/2025)

Amendament document oferta publica de cumparare actiuni LION aprobat prin decizia ASF nr. 1033/23.10.2025

LION CAPITAL S.A. (LION) (23/10/2025)

Reluare tranzactionare ora 16:20 - conform art. 115 Titlul II si art. 6, Titlul III , Codul BVB - Piata reglementata principala - Decizie ASF nr. 1033/23.10.2025 - aprobare amendament document oferta publica de cumparare actiuni LION

ROCA INDUSTRY HOLDINGROCK1 S.A. (ROC1) (23/10/2025)

Tranzactii intre parti afiliate - ROCA Industry-ROCA Investments