Update articol:
COMUNICAT

Toki Power achiziționează un proiect de stocare de energie in baterii standalone BESS de 150 MW

Toki Power Holding GmbH (Toki Power), divizia de tranzacționare de energie electrică a grupului Renalfa Solarpro Group (Renalfa Group), anunță finalizarea unei tranzacții majore pe piața din România: achiziția unui proiect de tip stocare de energie in baterii (Battery Energy Storage System – BESS), cu o capacitate de 150 MW. Tranzacția a fost încheiată vineri, 5 decembrie 2025, și reprezintă un pas strategic important în dezvoltarea accelerată a companiei pe piața energetică din Europa de Sud-Est, aflată într-o continuă transformare.

Proiectul de stocare de energie electrică in baterii – BESS, cu o capacitate de 150 MW, este conceput pentru a oferi servicii de flexibilitate și sprijin pentru rețeaua de energie electrica, contribuind la integrarea unei cantități mai mari de energie regenerabilă în sistemul energetic românesc. Achiziția se aliniază strategiei inovatoare a companiei de a combina calitatea de trader cu investiții directe în active flexibile proprii, ceea ce aduce capabilități operaționale superioare. Toki Power a investit deja într-un portofoliu distribuit de 110 MW de proiecte BESS independente, cu durată de stocare de 4 ore, în Bulgaria, primele proiecte fiind deja operaționale din octombrie 2025. Proiectul din România are o durată de stocare de 2 ore, extensibilă la 4 ore, și va deveni operațional în trimestrul IV 2026, consolidând și mai mult rolul Toki Power ca actor-cheie în tranziția regiunii către un sector energetic rezilient, sigur și decarbonizat.

Această achiziție sprijină direct misiunea strategică a Toki Power de a oferi soluții energetice cu valoare adăugată clienților din România. Prin integrarea unui activ de stocare de mari dimensiuni în propriul portofoliu, Toki Power va putea furniza o nouă generație de servicii energetice:

  • Integrare îmbunătățită a producției și optimizarea activelor regenerabile, permițând producătorilor să maximizeze valoarea obținută pe piețele de energie;
  • Reziliență și fiabilitate sporită, sprijinind clienții care necesită profile de livrare predictibile într-un context de creștere a constrângerilor rețelei;
  • Optimizare digitală avansată, utilizând platformele Toki Power pentru programare în timp real, prognoză și participare automată pe piețele de energie;
  • Servicii de echilibrare și flexibilitate, asigurând costuri reduse și o aprovizionare predictibilă pentru clienții afectați de volatilitatea piețelor day-ahead și intra-day;
  • Soluții de gestionare a sarcinii și reducere a vârfurilor de consum (peak-shaving) pentru clienții industriali mari, diminuând costurile operaționale.

„Această achiziție marchează un pas important în strategia noastră de creștere regională și contribuie la angajamentul nostru de a livra soluții energetice de nouă generație în Europa de Sud-Est”, a declarat Yuri KATANOV, CEO al Toki Holding. „România este una dintre cele mai dinamice piețe energetice din UE, iar sistemele de stocare la scară largă vor juca un rol crucial în stabilizarea rețelei și sprijinirea implementării accelerate a energiei regenerabile.”

„Administrarea activelor flexibile proprii și a celor ale partenerilor ne permite să oferim servicii de echilibrare și route-to-market (management energetic) de top pentru producătorii de energie regenerabilă”, a adăugat Aurel Mindrican, directorul Toki Power pentru România. „Ne bucurăm să putem oferi condiții comerciale atractive pe o piață de echilibrare aflată în prezent într-un context provocator.”

Toki Power este traderul și agregatorul grupului Renalfa, specializat în energie curată, cu o prezență solidă în Bulgaria, Macedonia de Nord, România și Ungaria. Compania oferă un pachet complet de servicii de route-to-market și optimizare (management energetic). La nivel regional, Toki Power agregă în grupuri de echilibrare peste 1,5 GW de capacitate instalată în generare PV, eoliană și hidro, la care se adaugă 1,3 GWh de sisteme de stocare in barerii – BESS operaționale, utilizate pentru flexibilitate și servicii tehnologice de sistem. Valorificând expertiza extinsă a grupului în dezvoltare, EPC, managementul activelor și optimizare digitală, Toki Power sprijină investitorii și proprietarii de active să maximizeze valoarea portofoliilor lor energetice.

Renalfa Group (https://www.renalfa.com/) este un investitor de top în energie curată și mobilitate electrică din Europa de Est. Companiile din portofoliu – contractantul EPC Solarpro (https://solarpro.bg/), producătorul independent de energie Renalfa IPP (https://www.renalfaipp.com/), traderul si agregatorul de energie curată Toki Power (https://www.toki.bg/ & https://kertoki.ro/), rețeaua de stații de încărcare Eldrive (https://www.eldrive.eu/) și platforma de car sharing Spark (https://spark.lt/) – sunt pionieri ai tranziției energetice și ai electrificării transportului în Europa.

BVB | Știri BVB
BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (08/12/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 01.12.2025 - 05.12.2025

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (08/12/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 28.11.2025 - 05.12.2025

IAR SA Brasov (IARV) (08/12/2025)

Neintrunire cvorum AGOA 08.12.2025

TRANSILVANIA BROKER DE ASIGURARE (TBK) (08/12/2025)

Notificare Goldring - rezultate oferta publica de preluare obligatorie TRANSILVANIA BROKER DE ASIGURARE SA