OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din Sud-Estul Europei, împreună cu Complexul Energetic Oltenia (CE Oltenia), anunță că proiectele fotovoltaice au intrat în faza de construcție, potrivit unui comunicat.
„Prin aceste proiecte, OMV Petrom își reafirmă angajamentul pentru un viitor energetic cu emisii reduse, contribuind la obiectivele climatice ale României și ale Uniunii Europene. Transformăm o zonă cu tradiție în energia pe bază de cărbune într-un centru al energiei regenerabile”, a spus Franck Neel, membru al Directoratului OMV Petrom responsabil pentru activitatea de Gaze și Energie.
Situate în localitățile Ișalnița, Tismana și Rovinari, parcurile vor avea o capacitate instalată totală de aproximativ 550 MW.
Cele patru parcuri fotovoltaice sunt estimate să devină operaționale în 2026.
Valoarea totală a investiției pentru cele patru parcuri fotovoltaice este de peste 400 de milioane de euro, din care aproximativ 70% este asigurată prin Fondul pentru Modernizare. Prima tranșă din această finanțare, în valoare de aproximativ 16 milioane de euro, a fost primită în luna decembrie 2025.
OMV Petrom și CE Oltenia sunt parteneri egali în cadrul proiectelor, fiecare deținând o participație de 50%.
Recalificare pentru viitor: de la minerit la energie regenerabilă
OMV Petrom susține programul RenewAcad din Târgu Jiu, implementat de către Fundația Șanse Egale cu sprijinul Wind Power Energy, prin centrul de training RenewAcad. În cadrul programului, în ultimii doi ani, peste 200 de tehnicieni minieri au fost recalificați ca instalatori de sisteme solare fotovoltaice, dobândind competențe esențiale pentru integrarea într-o economie sustenabilă. Această inițiativă face parte dintr-un efort mai amplu care a pregătit deja peste 10.000 de profesioniști pentru tranziția energetică a României.