Update articol:

Ambasada Franţei: Prezenţa militară franceză în România nu are legătură cu negocierile UE-Mercusor; informaţiile – false

franta, steag Sursa foto: pixabay.com

Informaţiile apărute recent în spaţiul public potrivit cărora Franţa ar fi “extrem de nemulţumită” de poziţia României privind acordul comercial UE – Mercosur sau că ar exista vreo legătură între acest dosar şi prezenţa militară franceză pe teritoriul României sunt “pur şi simplu false”, a transmis, vineri, Ambasada Franţei la Bucureşti.

Reacţia reprezentanţilor misiunii diplomatice vine în urma declaraţiei europarlamentarului PSD Victor Negrescu, care a susţinut, la Antena 3 CNN, că România poate suferi ”consecinţe geostrategice” pentru că a votat, în COREPER, în favoarea acordului comercial cu grupul Mercosur.

”Ambasada Franţei în România dezminte categoric informaţiile apărute recent în spaţiul public potrivit cărora Franţa ar fi “extrem de nemulţumită” de poziţia României privind acordul comercial UE-Mercosur sau că ar exista vreo legătură între acest dosar şi prezenţa militară franceză pe teritoriul României. Aceste afirmaţii sunt pur şi simplu false şi nu reflectă poziţia autorităţilor franceze. Prezenţa militară a Franţei în România se înscrie în cadrul angajamentelor asumate în mod ferm de Franţa faţă de securitatea colectivă, solidaritatea Aliată şi consolidarea Flancului Estic al NATO, în strânsă cooperare cu autorităţile române şi cu aliaţii noştri. Această prezenţă nu face obiectul niciunei forme de condiţionare politică şi nu este legată de poziţiile statelor membre în negocieri comerciale ale Uniunii Europene”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Ambasadei.

Ambasada Franţei îşi reafirmă angajamentul “deplin” faţă de Parteneriatul strategic franco-român şi faţă de securitatea României şi a regiunii, se subliniază în postare.

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a afirmat, la Antena 3 CNN, că România poate suferi ”consecinţe geostrategice” pentru că a votat, în COREPER, în favoarea acordului comercial cu grupul Mercosur. Vicepreşedintele Parlamentului European a susţinut că Franţa este ”extrem de nemulţumită” de poziţia României privind acest acord şi riscă să fie discutată acum ”inclusiv prezenţa militară” a francezilor la noi în ţară.

BVB | Știri BVB
HIDROELECTRICA TURBO LONG 0.10/90/95 (EBH2OTL2) (16/01/2026)

Notificare Erste Group Bank AG - EBH2OTL2 este sold-out

CONPET SA (COTE) (16/01/2026)

Tranzactii - art. 19 Regulamentul (UE) nr. 596/2014

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (16/01/2026)

Teleconferinta Investitori si Analisti - Rezultatele preliminare 2025

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (16/01/2026)

Disponibilitatea documentatiei ofertei publice de cumparare actiuni ELMA