Update articol:

Norvegia nu se va alătura “Consiliului pentru Pace” al lui Donald Trump

Norvegia
Norvegia, ale cărei relaţii cu preşedintele american Donald Trump s-au deteriorat semnificativ, liderul de la Casa Albă fiind iritat că nu a primit premiul Nobel pentru Pace, nu va participa la “Consiliul pentru Pace” propus de acesta, a anunţat miercuri guvernul de la Oslo, potrivit AFP, scrie Agerpres.

“Propunerea americană ridică o serie de întrebări care necesită un dialog mai aprofundat cu Statele Unite”, a explicat într-un mesaj transmis agenţiei de presă franceze secretarul de stat, Kristoffer Thoner, pe lângă guvernul premierului Jonas Gahr Store.

“Norvegia nu se va alătura prin urmare dispoziţiilor propuse prin intermediul Consiliului pentru Pace şi nu va participa la ceremonia semnării acestuia la Davos”, a adăugat responsabilul norvegian.

Norvegia este un apărător fervent al multilateralismului, în special în cadrul structurilor ONU, şi intervine frecvent în calitate de mediator în conflicte.

“Pentru Norvegia este important ca această propunere să se înscrie în structurile existente precum Naţiunile Unite şi în angajamentele noastre internaţionale”, a precizat Thoner.

Responsabilul norvegian a subliniat că ţara sa “împărtăşeşte obiectivul preşedintelui Trump privind instaurarea unei păci durabile în Ucraina, în Gaza şi în alte situaţii. Norvegia îşi va continua cooperarea strânsă cu SUA şi alţi parteneri în favoarea păcii”.

Decizia autorităţilor de la Oslo intervine în timp ce Donald Trump a declarat, într-un mesaj făcut public luni, că nu se mai simte obligat să se gândească “doar la pace” pentru că nu a obţinut Premiul Nobel.