Update articol:

Abu Dhabi găzduieşte discuţii cu uşile închise privind #Ucraina, mediate de Steve Witkoff

Abu Dhabi găzduieşte discuţii cu uşile închise privind #Ucraina, mediate de Steve Witkoff
 - poza 1 Steve Witkoff
A doua rundă de discuţii tripartite privind Ucraina are loc miercuri, în spatele uşilor închise, la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, cu medierea trimisului Casei Albe, Steve Witkoff, informează EFE, potrivit Agerpres.

“Discuţiile vor avea loc în spatele uşilor închise”, a declarat o sursă rusă agenţiei de ştiri RIA Novosti. Sursa nu a exclus posibilitatea ca, la încheierea convorbirilor, să fie dat publicităţii un comunicat de presă.

În prezent, nu este clar dacă a doua rundă va dura una sau două zile, aşa cum a fost cazul primei runde din 23 şi 24 ianuarie.

Avionul care a decolat de la Tel Aviv şi i-a transportat pe Witkoff şi pe Jared Kushner, ginerele preşedintelui american Donald Trump, a aterizat miercuri pe aeroportul Al Bateen.

Tocmai absenţa mediatorilor americani a fost ceea ce a dus la anularea întâlnirii programate pentru duminica trecută, tot în Emiratele Arabe Unite.

Delegaţia rusă, condusă de şeful serviciilor de informaţii militare, amiralul Igor Kostiukov, a sosit marţi seară la Abu Dhabi, unde sosiseră deja şi negociatorii ucraineni.

Întâlnirea, la care vor fi abordate principalele obstacole în calea unei soluţionări paşnice – controlul Donbasului şi al centralei nucleare Zaporojie – precum şi garanţiile de securitate pentru Ucraina, are loc după reluarea atacurilor ruseşti asupra infrastructurii energetice ucrainene în urma unui armistiţiu de câteva zile.

În acest sens, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că, “fără îndoială, vom sprijini măsurile de detensionare dacă există astfel de propuneri din partea americanilor”, după ce s-a întâlnit în ziua precedentă la Kiev cu secretarul general al NATO, Mark Rutte.