Update articol:
Comunicat

TAROM suspendă temporar zborurile către Tel Aviv

TAROM suspendă temporar zborurile către Tel Aviv
 - poza 1
  • Autoritățile israeliene au declarat închiderea temporară a spațiul aerian al Israelului și aeroportul internațional Ben Gurion din Tel Aviv pentru zborurile civile până la data de 3 martie 2026,
  • TAROM informează că suspendă temporar operarea zborurilor comerciale către și dinspre Tel Aviv (TLV), în perioada 28 februarie – 3 martie 2026, inclusiv.

Autoritățile israeliene au declarat închiderea temporară a spațiul aerian al Israelului și aeroportul internațional Ben Gurion din Tel Aviv pentru zborurile civile până la data de 3 martie 2026, măsură publicată prin NOTAM-urile oficiale A0195/26 și A0196/26. În aceste condiții, zborurile comerciale regulate către și dinspre Tel Aviv nu pot opera.

În consecință, Compania Națională de Transporturi Aeriene Române TAROM informează că suspendă temporar operarea zborurilor comerciale către și dinspre Tel Aviv (TLV), în perioada 28 februarie – 3 martie 2026, inclusiv. Astfel, sunt anulate zborurile OTP–TLV și TLV–OTP precum și a cursele de retur aferente:

– 28 februarie: RO155 OTP–TLV

– 1 martie: RO156 TLV–OTP, RO2153 OTP–TLV, RO2154 TLV–OTP

– 2 martie: RO155 OTP–TLV

– 3 martie: RO155 OTP–TLV, RO156 TLV–OTP

TAROM monitorizează permanent evoluțiile din Israel, în coordonare cu partenerii operaționali și autoritățile relevante, pe multiple planuri – securitate, spațiu aerian și operare aeroportuară și va reveni cu UPDATES în timp real.

Siguranța pasagerilor și a echipajelor reprezintă prioritatea TAROM. Compania va relua operarea zborurilor către Tel Aviv imediat ce condițiile operaționale vor permite acest lucru.

Opțiuni pentru pasagerii afectați

Pasagerii cu rezervări pe zborurile TAROM către/dinspre Tel Aviv în perioada afectată vor fi informați direct și pot opta pentru reprogramarea călătoriei (rebooking) pentru o dată ulterioară, după reluarea operațiunilor;

Pentru informații actualizate privind zborurile, pasagerii sunt rugați să consulte www.tarom.ro sau să contacteze Call Center TAROM.

 *** 

Despre TAROM

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM a fost înfiinţată în anul 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor, fiind membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010. Transportatorul Național al României deține o flotă de 15 aeronave și are în portofoliul său un număr de peste 50 de destinații operate cu aeronave proprii sau deservite de partenerii săi code share. Din anul 1993, TAROM este companie membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA). Mai multe detalii despre produsele și serviciile oferite de compania TAROM pot fi obținute accesând site-ul www.TAROM.ro sau apelând gratuit Serviciul Call Center la numărul de telefon 004 021 99 78.

BVB | Știri BVB
FONDUL PROPRIETATEA (FP) (27/02/2026)

Hotararile integrale ale AGA din 26 februarie 2026

MF CAPITAL SA (MFC) (27/02/2026)

Rezultate financiare preliminare 2025

PATRIA BANK S.A. (PBK) (27/02/2026)

Rezultate financiare preliminare 2025

GREEN TECH INTERNATIONAL S.A. (GREEN) (27/02/2026)

Rezultate financiare preliminare consolidate aferente anului 2025