Update articol:

Consilierul prezidenţial Radu Burnete este împotriva plafonării prețului la carburanți; ”Putem ajunge la penurie dacă, din populism, suntem iresponsabili” (Antena 3)

Consilierul prezidenţial Radu Burnete este împotriva plafonării prețului la carburanți; ”Putem ajunge la penurie dacă, din populism, suntem iresponsabili” (Antena 3)
 - poza 1 Radu Burnete

Consilierul prezidențial Radu Burnete a declarat că prețul carburanților ar putea trece de 10 lei pe litru, pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu, dar a subliniat că autoritățile trebuie să evite crearea panicii, potrivit Antena 3.

Acesta a avertizat că riscul unei penurii apare doar dacă statul adoptă măsuri „iresponsabile”, precum plafonarea prețurilor, care ar putea duce la redirecționarea combustibilului către alte piețe.  În opinia sa, sprijinul ar trebui direcționat către consumatorii vulnerabili.

„Ca decidenți, nu trebuie să sărim și nu trebuie să panicăm lumea. Da, e posibil ca prețul să sară de 10 lei. Singurul caz în care putem ajunge la penurie este dacă, din populism, suntem iresponsabili și începem să plafonăm prețurile aiurea. Atunci chiar cred că există riscul unei penurii. Aș spune așa: Ministerul Energiei ce a făcut?  A pus toate soluțiile pe masă. Dacă noi începem să plafonăm prețul, motorina va merge spre alte zone ale Europei sau ale globului”, a explicat Radu Burnete.

Consilierul prezidențial a mai fost întrebat despre scenariile pe care le are pe masă președintele Nicușor Dan: „Să nu faci nimic și să lași prețurile libere, să reduci TVA sau accize. Cel mai înțelept lucru este să știm dacă două sau trei milioane de români sunt consumatori vulnerabili, cum îi denumim, și pe ei să încercăm să îi ajutăm. Acei consumatori, în măsura în care există resurse financiare, pot fi ei ajutați cu o sumă de bani fix ca la prețul energiei electrice”.

Radu Burnete a mai fost întrebat dacă statul român ar putea introduce o măsură similară cu cea din Bulgaria, unde cei care câștigă sub 800 de euro primesc sprijin financiar din partea statului: „Poate fi o variantă, dar mereu spun acest lucru. Să nu uităm că România are deficit de 7%. Banii ăștia trebuie să vină de undeva. Cred că un alt scenariu este ca țara noastră, ca și alte țări, să dea drumul la anumite cantități din rezervele naționale pentru a temporiza creșterea prețurilor”.

El e de părere că benzina nu ar putea să ajungă la 17 lei chiar și în scenariul în care războiul ar dura trei luni.

„Ceea ce nimeni nu știe în clipa de față să vă spună este cât o să țină acest război. Din nou, cred că intrăm foarte mult în teritoriul speculativ. Chiar dacă războiul ține trei luni de zile, eu nu aș fi atât de convins că benzina poate să ajungă la 17 lei, fără să spun: ‘stați liniștiți că nu se întâmplă’. Sunt atât de multe variabile în ecuația asta. Ar fi o iresponsabilitate din partea mea să vin aici să spun ferm: ‘Domnule, nu văd aceste scenarii posibile’, ca peste o lună realitatea să îmi demonstreze că am greșit și toată lumea să zică ‘uite ce prost a fost Burnete’”, a încheiat, ironic, Radu Burnete, potrivit Antena 3.

BVB | Știri BVB
BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (19/03/2026)

Convocare AGA O & E in 29/30.04.2026

SIF HOTELURI SA (CAOR) (19/03/2026)

Convocare AGA O & E 28(29).04.2026

FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (19/03/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

PREFAB SA (PREH) (19/03/2026)

Eliberare de catre ASF a Certificatului de Inregistrare Instrumente Financiare