Interzicerea de către poliţia israeliană a accesului în Biserica Sfântului Mormânt pentru Patriarhul latin al Ierusalimului spre a celebra liturghia de Duminica Floriilor catolice a fost motivată de ‘securitate’ şi nu a avut nicio ‘intenţie răuvoitoare’, a indicat biroul premierul Benjamin Netanyahu, transmite AFP, potrivit Agerpres.
‘Astăzi, dintr-o grijă deosebită pentru securitatea lui, poliţia din Ierusalim l-a împiedicat pe Patriarhul latin, cardinalul Pizzaballa, să celebreze slujba la Biserica Sfântului Mormânt. Nu a existat absolut nicio intenţie răuvoitoare, doar preocuparea de a-i garanta securitatea’, a scris pe platforma X biroul lui Netanyahu.
‘Cu toate acestea, ţinând cont de Săptămâna Sfântă care se deschide pentru creştinii din lume, forţele de securitate elaborează un plan pentru a le permite responsabililor religioşi să se roage (la Sfântul Mormânt) în zilele următoare’, a adăugat sursa menţionată.
Patriarhul latin al Ierusalimului, cardinalul Pierbattista Pizzaballa, şi custodele Ţării Sfinte, Francesco Ielpo, au fost împiedicaţi de poliţia israeliană să ajungă duminică la Biserica Sfântului Mormânt, ceea ce a provocat reacţii de indignare în străinătate.
‘Pentru prima dată de secole, liderii Bisericii au fost împiedicaţi să celebreze liturghia din Duminica Floriilor în Biserica Sfântului Mormânt’, a afirmat Patriarhia Latină a Ierusalimului, într-un comunicat.
Acest gest ‘constituie un precedent grav şi dovedeşte o lipsă de consideraţie faţă de sensibilitatea a miliarde de persoane din lume care, în această săptămână, îşi îndreaptă privirile spre Ierusalim’, a adăugat comunicatul.
La începutul ofensivei lansate de Israel şi Statele Unite împotriva Iranului pe 28 februarie, autorităţile israeliene au interzis adunările mari, inclusiv în sinagogi, biserici şi moschei, limitând adunările publice la aproximativ 50 de persoane.
Tradiţionala procesiune din Duminica Floriilor, care porneşte de pe Muntele Măslinilor şi atrage anual mii de credincioşi, a fost, de asemenea, anulată din cauza restricţiei impuse de Israel în privinţa adunărilor publice.
‘Şefii bisericilor au acţionat cu toată responsabilitatea şi, de la începutul războiului, s-au conformat tuturor restricţiilor impuse’, a declarat Patriarhia.
Poliţia israeliană şi-a justificat decizia prin aceea că configuraţia Oraşului Sfânt şi a Locurilor Sfinte constituie ‘o zonă complexă’ ce nu permite accesul rapid al echipelor de urgenţă în cazul unui atac.
Şefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a denunţat duminică ‘o ofensă nu doar pentru credincioşi, ci pentru toată comunitatea care recunoaşte libertatea religioasă’, iar ministrul de externe Antonio Tajani a anunţat convocarea pentru luni a ambasadorului Israelului la Roma.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a condamnat şi el pe X ‘decizia poliţiei israeliene, care se adaugă înmulţirii preocupante a încălcărilor statutului Locurilor Sfinte de la Ierusalim’.
Ministerul de Externe iordanian a denunţat, la rândul său, o ‘încălcare flagrantă a statu quo-ului juridic şi istoric în vigoare’, şi a chemat la încetarea măsurilor care împiedică ‘accesul credincioşilor la lăcaşurile de cult.
Potrivit estimărilor din 2023 ale Patriarhiei latine de la Ierusalim, creştinii reprezentau peste 18% din populaţia Ţării Sfinte (ce include Iordania, pe lângă Israelul şi Teritoriile palestiniene) în momentul creării statului Israel în 1948, însă astăzi mai formează mai puţin de 2%, în majoritate ortodocşi.