Update articol:

Donald Trump consideră că SUA sunt într-o “poziţie foarte puternică” pentru a negocia cu Iranul

Donald Trump consideră că SUA sunt într-o “poziţie foarte puternică” pentru a negocia cu Iranul
 - poza 1 Sursa foto: whitehouse.gov/gallery

SUA se află într-o “poziţie foarte puternică” pentru a negocia cu Iranul, consideră preşedintele american Donald Trump, într-un moment în care o nouă rundă de discuţii este prevăzută în Pakistan, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Cred că vom sfârşi prin a încheia o înţelegere grozavă. Cred că ei nu au de ales”, a declarat marţi Donald Trump, referindu-se la liderii iranieni, într-un interviu pentru postul de televiziune american CNBC.

O delegaţie americană condusă de vicepreşedintele JD Vance urma să se deplaseze în Pakistan pentru a relua discuţiile cu Iranul, aceasta în timp ce ultimatumul dat de Donald Trump înainte de o eventuală reluare a bombardamentelor urmează să expire miercuri seara, după ora Washingtonului.

Pe acelaşi ton triumfător, preşedintele american a afirmat că conflictul ar fi deja “câştigat” din punctul său de vedere, lăudând calităţile sale de comandant-şef, mergând până la a spune: “Aş fi câştigat foarte repede în Vietnam”.

Donald Trump, scutit din motive medicale, nu a luptat în războiul din Vietnam, aminteşte AFP.

În acelaşi timp, preşedintele american a lăsat să se înţeleagă că China, unde urmează să efectueze o vizită oficială la jumătatea lunii mai, a ajutat Iranul să-şi refacă stocurile de armament.

Iranienii “şi-au refăcut, probabil, puţin stocurile” de armament de la intrarea în vigoare a armistiţiului, a afirmat preşedintele american, adăugând că SUA au “capturat o navă (duminică) care transporta anumite lucruri, ceea ce nu e prea bine, poate un cadou din China, nu ştiu”.

“Am fost puţin surprins”, a spus Donald Trump, adăugând: “Credeam că am o înţelegere cu preşedintele Xi (Jinping), dar nu e nicio problemă, aşa e pe timp de război”.

În 15 aprilie, preşedintele american afirmase că Beijingul, la cererea sa, a “acceptat să nu trimită arme Iranului”.

Anterior, el ameninţase China cu taxe vamale de 50% la mărfurile vândute în Statele Unite, în cazul în care Beijingul ar acorda ajutor militar Teheranului.

Surse din domeniul securităţii maritime au declarat pentru Wall Street Journal că nava container Touska, sub pavilion iranian, capturată de puşcaşii marini americani în Golful Oman pe 19 aprilie, ar fi putut transporta produse cu dublă utilizare.

Conform informaţiilor furnizate de Comandamentul Central al SUA, containerele inspectate conţineau echipamente electronice, ţevi şi piese metalice potrivite, printre altele, pentru uz militar.

Fosta ambasadoare a SUA la ONU, Nikki Haley, a declarat marţi pe reţeaua de socializare X că nava transporta şi substanţe chimice chinezeşti pentru programul de rachete iranian, conform mai multor media americane.

BVB | Știri BVB
COMELF S.A. (CMF) (21/04/2026)

Raport anual 2025-Completare informatii Taxonomie-Raport Durabilitate

ANTIBIOTICE S.A. (ATB) (21/04/2026)

Disponibilitate raport privind indicatorii cheie de performanta Trim. I 2026

CONPET SA (COTE) (21/04/2026)

Convocare AGOA 26/27.05.2026