Update articol:

Percheziții DNA la Consiliul Județean și la casa președintelui Radu Moldovan – actualizare comunicat DNA

dna

Procurorii DNA au descins în această dimineață la sediul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, dar și la domiciliul președintelui Radu Moldovan, potrivit Bistrițeanul.ro. 

Surse Bistrițeanul.ro au precizat că și la constructorul Frasinul au loc percheziții, dar și la notarul Vaida Marsineta.

Percheziții DNA și la Consiliul Județean Sălaj

 

Potrivit publicației, președintele Radu Moldovan este acasă și colaborează cu anchetatorii. Acesta a fost surprins în curtea casei sale. Anchetatorii au percheziționat inclusiv mașina președintelui Consiliului Județean, Radu Moldovan, dar și a soției sale.

Comunicat DNA

Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass-media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj efectuează cercetări în trei cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2022 – prezent, a unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, respectiv spălare de bani, în contextul achizițiilor unor lucrări de utilitate publică la nivelul Consiliilor Județene Bistrița-Năsăud și Sălaj.

În cursul zilei de 22 aprilie 2026, în baza mandatelor emise de instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 69 de locații situate pe raza județelor Bistrița-Năsăud, Cluj, Sălaj, Iași și municipiul București, fiind vizate sediile a două instituții publice, respectiv domiciliile unor persoane fizice și sediile/punctele de lucru ale unor operatori economici. De asemenea, în executarea unui ordin european de anchetă, se desfășoară activități de percheziție domiciliară și pe teritoriul statului francez.

Acestea au loc cu sprijinul Direcției Naționale Anticorupție-Structura centrală, a Serviciilor Teritoriale Alba Iulia, Brașov, Iași, Oradea, Pitești, Suceava și Timișoara, EUROJUST, I.P.J. Alba, I.P.J. Cluj și I.P.J. Maramureș, S.R.P.T. Cluj-Napoca, precum și a Jandarmeriei Române.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

BVB | Știri BVB
ALRO S.A. (ALR) (22/04/2026)

Hotarari AGA E - 22 aprilie 2026

Sphera Franchise Group (SFG) (22/04/2026)

Disponibilitate vot online AGOA&AGEA din 29.04.2026

OMV PETROM S.A. (SNP) (22/04/2026)

Disponibilitate vot on-line AGAO si AGAE 28 aprilie 2026 prin platforma eVOTE

AAGES S.A. (AAG) (22/04/2026)

Convocare AGA O & E din 27.05.2026 - publicat in Monitorul Oficial