Update articol:

Bolojan: Miniştrii interimari vor face o analiză; oamenii incompetenţi sau rău intenţionaţi trebuie înlocuiţi

Bolojan: Miniştrii interimari vor face o analiză; oamenii incompetenţi sau rău intenţionaţi trebuie înlocuiţi
 - poza 1

Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că miniştrii interimari vor realiza o analiză la nivelul ministerelor pe care le preiau, adăugând că oamenii “incompetenţi” sau “rău intenţionaţi” vor trebui înlocuiţi.

El a făcut aceste precizări la Europa FM, după ce a fost întrebat dacă în perioada următoare vor fi concediaţi oameni din structurile centrale ale statului care pot fi atribuiţi PSD.

“Am spus şi în şedinţa de guvern de joi, de ieri, că fiecare ministru care va prelua noile portofolii trebuie să facă o analiză a oamenilor. Dacă sunt oameni care sunt incompetenţi sau rău intenţionaţi, trebuie să fie înlocuiţi. Scopul nu este să faci o acţiune antipolitică de pe o zi pe alta, pentru că nu rezolvă problemele de fond. Scopul este ca oamenii competenţi să fie puşi la treabă, să fie respectaţi, să se lucreze cu ei, iar oamenii care sunt slabi, indiferent de culoarea politică, trebuie înlocuiţi din funcţii sau oamenii care creează probleme. Asta va fi abordarea”, a spus Ilie Bolojan.

În ceea ce priveşte legislaţia referitoare la achiziţii, premierul a declarat că aceasta este “imperfectă”, dar a evidenţiat totodată faptul că există autorităţi care derulează contracte “în bună regulă”, care pun condiţii de calificare sau condiţii contractuale “fără echivoc” şi care urmăresc calitatea lucrărilor.

“Dacă o autoritate este bine intenţionată, are echipe de profesionişti în compartimentele de achiziţii sau la tehnic, cu actuala legislaţie se poate face o treabă bună. În condiţiile în care oameni rău intenţionaţi sau slab profesionişti, în condiţiile în care firmele au antene prin comisiile de achiziţii, poţi să ai aproape orice fel de legislaţie, pentru că ea poate fi driblată”, a mai spus Bolojan.

BVB | Știri BVB
ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (27/04/2026)

Semnarea unui Memorandum pentru achizitia unui teren situat in Iasi

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (27/04/2026)

Memorandum - One United Properties prin intermediul unor subsidiare specializate

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (27/04/2026)

Hotararea AGOA din data de 27.04.2026

PROMATERIS S.A. (PPL) (27/04/2026)

Raport anual 2025 (fara raport auditor)

ROPHARMA SA (RPH) (27/04/2026)

Hotarari AGA O 27.04.2026